Zeci de salvamontiști din țară s-au antrenat la mare înălțime, în Sibiu

Acasa >

Articol

După trei zile de pregătire, pompierii din mai multe județe ale țării au încehiat, joi, activitățile. La Sibiu au fost salvatorilor montani din cadrul serviciilor Salvamont din Alba, Argeș, Brașov, Bistrița Năsăud, Cluj, Dâmbovița, Harghita, Lupeni-Hunedoara, Sibiu, Maramureș si Vâlcea.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Activitatea de pregătire a salvamontiștilor profesioniști s-a desfășurat în masivul Făgăraș si a urmărit formarea salvatorilor aero din cadrul structurilor Salvamont care vor interveni în salvarea montană cu elicopterul.

Acțiunile de formare pentru salvarea aero vor continua și după operaționalizarea noului punct de intervenție aero din Brașov apoi pentru cel din nordul țării din județul Suceava.

Cursul de formare a fost organizat de către Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Aviație al MAI și Salvamont Romania, având ca parteneri Salvamont Romania și Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cursul lunii iulie serviciile Salvamont au realizat 27 de acțiuni cu ajutorul elicopterelor SMURD-IGAV. (L. B.)

 

25 august 2022 la 12:03

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
…”Nu aveam de unde să ştiu că e ilegal să am un astfel de simbol pe pragul locuinţei”, spune cel acuzat că şi-a decorat locuinţa cu o svastică
Gabriel Popovici, bărbatul cercetat că şi-a ornat intrarea în locuinţa sa din Agnita cu o svastică, transmite, într-un...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Sibienii, încurajați să citească zilnic. Specialiștii spun că lectura poate combate depresia
De Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor, Direcția de Sănătate Publică Sibiu informează localnicii cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
„Festivalul Grădinilor” „înflorește” în parcarea KFC
În weekend-ul care urmează parcarea de la KFC va „înflori” cu prilejul „Festivalului Grădinilor”. În perioada 25 -...
Eveniment
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Actualizare/ Cauza incendiului de la halele din Sibiu. Nu sunt victime
Actualizare: Potrivit ISU Sibiu, în urma verificărilor făcute la fața locului, pompierii au stabilit cauza probabilă de izbucnire a...
Actualitate
1 min de citit