Weekend cu infracţiuni: tentative de viol, violare de domiciliu, tâlhărie plus ceva alcool vla volan

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cercetat pentru tentativă de viol şi violenţă domestică. Printre altele

Vinerea ce a trecut, în jurul orei 6 dimineaţa, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au fost solicitați să intervină în localitatea Dealu Frumos pentru aplanarea unui conflict între doi soți, o femeie în vârstă de 37 de ani, domiciliată în Dealu Fumos, și un bărbat în vârstă de 41 de ani, domiciliat în Iacobeni.

Din primele cercetări a rezultat că femeia deține un ordin de protecție împotriva bărbatului, emis de Judecătoria Agnita, prin care bărbatului i se interzice să se apropie de femeie și de locuința acesteia.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La data sesizării, în jurul orei 5.30, bărbatul ar fi pătruns fără drept în locuința femeii, ar fi blocat-o în locuință și ar fi încercat să întrețină raporturi sexuale cu aceasta contrar voinței sale.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, violare de domiciliu, tentativă la viol, nerespectarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție, respectiv lipsire de libertate.

Polițiștii au mai luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, iar pe 31 august judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Agnita a dispus arestarea preventivă a persoanei pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.

 

Arestat preventivpentru tâlhărie calificată

Tot vineri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Porumbacu de Jos, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Tânărul este bănuit că, la data de 28 august a.c., în jurul orei 21, ar fi bătut la ușa apartamentului unei femei de 81 de ani, din municipiul Sibiu, i-ar fi cerut un pahar cu apă, după care ar fi pătruns în apartament, ar fi lovit-o pe femeie cu pumnul în zona feței și ar fi sustras 500 de lei și un telefon mobil. Tânărul ar fi încuiat-o apoi pe femeie în apartament și ar fi fugit. Alertați de strigătele de ajutor ale femeii, vecinii au apelat numărul unic pentru situații de urgență 112 și au chemat în sprijin polițiști și pompieri. Polițiștii sibieni au reușit în scurt timp identificarea presupusului autor al faptei, iar în baza probatoriului administrat în cauză, s-a luat măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a bănuitului pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

 

Ilegalități pe drumurile publice

Sâmbătă, în jurul orei 14.30, în Mediaș, în timp ce conducea un autoturism pe strada După Zid, un localnic în vârstă de 68 de ani a efectuat virajul la stânga fără să se asigure suficient și a lovit un autoturism parcat. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat însă o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. La nivelul Biroului Rutier Mediaș, se efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Duminică, în jurul orei 7.00, în orașul Copșa Mică, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 14 de către un medieșean în vârstă de 35 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

La nivelul Poliției Orașului Copșa Mică, se efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Autor
02 septembrie 2024 la 14:21

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit