"Vulgaritatea, la noi, a devenit ştire de viaţă"

Acasa >

Articol

* La începutul anilor 2000, o vreme, a apărut la Si­biu, din iniţiativa şi sub directoratul filozofului Gabriel Constantinescu, periodicul de orientare naţional-creştină ”Puncte cardinale", cu redacţia pe Calea Dum­brăvii 109, în căsuţa în care a trăit şi scriitorul coIonel Paul Constant. O publicaţie serioasă, cu redactori şi colaboratori serioşi. Vă redau un pasaj din articolul "Vulgaritatea ca stil de viaţă", autor Gabriel Constantinescu: "(…) Vulgaritatea pe care adevăratul Occident, Occidentul creator de cultură, o detestă, la noi a devenit ştire de viaţă. Un fenomen îngrijorător, cu atât mai mult cu cât manifestările lui nocive au acaparat tocmai domeniul care ar fi trebuit să aibă sarcina de a combate. Este vorba de mass-media, în general, şi de televiziune, în special, aceasta din urmă fiind cea mai penetrantă cale de difuzare a informaţiilor şi ideilor într-o lume în care cititorii de carte sunt din ce în ce mai puţini, iar specia celor care obişnuiesc să compare diferite surse referitoare la o anumită problemă este pe cale de dispariţie". Din păcate, odată cu trecerea în eternitate a autorului, s-a ales praful şi de revistă, deşi era ceva inedit între fiţui­cile sibiene anonime şi aservite diferitelor interese. * O ştire veche am găsit în publicaţia "Bunul Econom", dar care ne interesează: "Nicolae Cristea, asesor consistorial la Sibiu, unul dintre cei mai valoroşi luptători naţionali, a încetat din viaţă vineri dimineaţă (7 februarie 1902-n.n.) Trimitem jalnicei familii condoleanţele noastre". Membru al ASTREI, memorandist, Nicolae Cristea (1834-1902) a fost şi redactor-şef la Telegraful român şi, dacă nu mă înşel, s-a aflat printre fondatorii ziarului nostru. * "Ilegaliştii capitalismului românesc de astăz, porecliţi revoluţionari, au toate motivele să-i mulţumească lui Ion Iliescu, care a instituit neruşinarea drept meserie de bază în România postdecembristă". N-am zis-o eu, l-am citat pe Mircea Dinescu, singurul dintre "telenoveliştii" din decembrie '89, care recunoaşte că a fost tras pe sfoară atunci, iar acum refuză să-şi doneze puloverul cu care a apărut la tv, Muzeului naţional al revoluţiei. Al lui Petre Roman precis stă la loc de cinste. * Mai mulţi scriitori au răs­puns la întrebarea: "Ce vă nemulţumeşte în viaţa politică din România zilelor noastre?" Sibianul Dan Dănilă a punctat scurt şi la obiect: "Minciuna, corupţia, infatuarea şi lipsa profesionalităţii majorităţii politicienilor actuali. Electoratul, singurul în măsură să-i pedepsească pe demagogi şi căpuşe, este dezinformat şi orbit sistematic. Dar nu numai la noi, peste tot în lume, desigur, în măsuri diferite". * Un avertisment în parc: "Nu călcaţi iarba!" Un mucalit a completat: "Fumaţi-o!" * Părerea multor nemţi din Germania este că "România şi Bulgaria sunt exportatoare de prostituate şi de hoţi". Dacă m-ar întreba cineva, şi eu aş spune că Germania ex­portă numai proşti de calitate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
04 iulie 2024 la 23:13

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 54 minute
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 19 ore
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Moment rar pentru Biserica Ortodoxă: a fost sfințit Marele Mir. Câte și ce ingrediente conține acesta
Moment special în Joia mare, pentru ortodoxia română: a fost sfințit Mare Mir,  pentru a 23-a oară în...
Actualitate
2 min de citit