Victor Cornea, în urcare șase poziții, față de săptămâna trecută, în clasamentul ATP. Sibianul e acum pe locul 67 la dublu

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tenismenul Victor Cornea a urcat pe locul 67 în clasamentul mondial de dublu după evoluția de la turneul de la Bordeaux, de săptămâna trecută. Sibianul a avansat șase poziții, înaintea competiției din Franța fiind pe 73.

Perechea compusă din Victor Cornea şi francezul Theo Arribage a fost învinsă şi de cuplul Yuki Bhambri (India)/Albano Olivetti (Italia), cu 6-3, 6-7 (5/7), 10-5, sâmbătă, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Bordeaux, dotat cu premii totale de 205.000 de euro. Cornea şi Arribage au cedat după o oră şi 31 de minute în faţa favoriţilor numărul patru. Cornea şi Arribage au salvat trei mingi de meci în finalul setului secund, dar au reuşit să câştige în tiebreak.

Perechea româno-franceză s-a ales cu un cec de 2.410 de euro şi 32 de puncte ATP la dublu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Victor Cornea este cel mai bine clasat jucător român în clasmantul mondial de dublu, cu 1.189 puncte. Alexandru Jecan este următorul la dublșu, pe locul 174, în coborâre patru poziții, cu 411 puncte, iar Bogdan Pavel a ajuns pe locul 357, de pe 354, cu 176 de puncte.

Filip Jianu rămâne cel mai bine clasat român la simplu, pe 286, coborând opt poziţii faţă de acum săptămâni, şi alţi tricolori din top regresând în această perioadă.

 

Podium neschimbat la simplu

 

Tenismanul german Alexander Zverev a urcat de pe locul cinci pe patru în clasamentul ATP de simplu al jucătorilor profesionişti, publicat la începutul acestei săptămâni, după titlul cucerit la Roma, transmite AFP.

Podiumul a rămas neschimbat, cu sârbul Novak Djokovic pe prima poziţie, cu un avans de circa o mie de puncte faţă de italianul Jannik Sinner, care are la rândul său 1.400 de puncte în plus faţă de spaniolul Carlos Alcaraz, conform Agerpres.

În vârstă de 27 de ani, Zverev a făcut rocada în clasament cu Daniil Medvdev (Rusia) şi este la aproape o mie de puncte de Alcaraz.

Finalist la Roma, chilianul Nicolas Jarry a reuşit un salt de opt locuri, ajungând pe poziţia a 16-a în lume.

 

Clasamentul ATP la simplu

1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 9.860 puncte

2 (2). Jannik Sinner (Italia) 8.770

3 (3). Carlos Alcaraz (Spania) 7.300

4 (5). Alexander Zverev (Germania) 6.345

5 (4). Daniil Medvedev (Rusia) 6.295

6 (6). Andrei Rublev (Rusia) 4.700

7 (7). Casper Ruud (Norvegia) 4.185

8 (9). Hubert Hurkacz (Polonia) 3.885

9 (8). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 3.700

10 (10). Grigor Dimitrov (Bulgaria) 3.615

……………………………………………………….

286 (278). Filip Cristian Jianu 193

363 (364). Cezar Creţu 136

389 (367). Marius Copil 122

399 (315). Nicholas David Ionel 120

461 (460). Gabi Adrian Boitan 94

477 (476). Sebastian Gima 89

520 (503). Vlad Andrei Dancu 75

541 (533). Dan Alexandru Tomescu 71

546 (538). Radu Mihai Papoe 69…

 

Clasamentul ATP la dublu

1 (1). Marcel Granollers (Spania) 8.130 puncte

1 (1). Horacio Zeballos (Argentina) 8.130

3 (3). Matthew Ebden (Australia) 7.390

4 (4). Rohan Bopanna (India) 7.210

5 (5). Joe Salisbury (Marea Britanie) 6.630

6 (6). Rajeev Ram (SUA) 6.585

7 (8). Ivan Dodig (Croaţia) 6.230

8 (9). Austin Krajicek (SUA) 6.140

9 (7). Wesley Koolhof (Olanda) 6.120

10 (10). Neal Skupski (Marea Britanie) 4.700

……………………………………………………………

67 (73). Victor Cornea 1.189

174 (170). Alexandru Jecan 411

357 (354). Bogdan Pavel 176

365 (365). Dan Alexandru Tomescu 173…

 

 

Autor
21 mai 2024 la 13:37

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 23 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit