Victimele cartoforilor cronici

Acasa >

Articol

Credeați că doar Florin Cîțu avea prostul obicei de a îndatora țara asta până peste cap? Cei care i-au succedat la conducere au continuat această atitudine de cartofor cronic ce se împrumută de peste tot, pentru a sparge banii la jocul de cărți ori la păcănele. Ritmul cu care mâna Guvernului se face greblă e nebunesc, iar când încerci să conturezi un tablou al viitorului, te ia cu transpirații reci. Dacă anul ăsta se vor mai face cârpeli, se vor azvârli pomeni electorale în stânga și în dreapta, de anul viitor gluma se va îngroșa rău. Nu o spunem noi, ci analiștii economici care nu au niciun interes să aburească publicul. Când vor veni portăreii după bani, vom ridica din umeri precum Moromete în fața lui Jupuitu. Firește, nu vom avea de unde să plătim purcoiul de bani împrumutați, așa că, cei ce vor atârna la guvernare, indiferent cine ar fi ei, vor scoate barda austerității și se vor pune pe tăiat. Ni se va spune, din nou, că trebuie să fim solidari, să trecem țara prin apă după așa pârjol. Cu cine să fim solidari? Cu unii care ne-au dus la amanet și au tocat banii aiurea? De vreo 34 de ani tot strângem cureaua, tot facem găuri și molfăim nemulțumiri în tăcere. Cu siguranță, vom plăti, cu toții, factura iresponsabilității politicenilor care au îndatorat țara până în pragul falimentului. Ne așteaptă vremuri grele, vremuri în care gestionarii găurilor din buget ne vor mai biciui cu niște biruri. Sau -cine știe?- poate că vor mai vinde ceva de prin bătătura țării, niște companii, niște păduri, terenuri etc. Dacă acei bani împrumutați s-ar regăsi în investiții care generează venituri, ai spune că merită să faci un mic efort pentru acoperirea datoriilor, doar că bănetul s-a dus pe apa Sâmbetei, apă al cărei curs e deviat, câteodată, spre anumite curți. S-ar putea ca austeritatea din vremea lui Boc, când băteam recordul la volumul de înjurături pe minut, să ni se pară o etapă blândă, în comparație cu ceea ce urmează. Cel mai grav e că nu se întrezărește nicio soluție de rezolvare sănătoasă a problemei. Ne mai rămâne doar una din legile lui Murphy: ”Zâmbește, mâine va fi mai rău!”.    

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
03 aprilie 2024 la 23:00

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Când vrei să Paști pe pajiști cu sarmale
E vremea colindelor. Mă scuzați, am încurcat șabloanele de Paști cu cele de Crăciun. Revin: trebuie să fim...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Unii te aruncă din tren ca să te urce în avion
Ca niște pristandale de studio, analiștii neamului numără procentele pe care candidații cu oarece șanse la turul doi...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Cine a scuipat venin până duminică, nu are cum să reverse blândețe de luni încolo
Am pășit, de luni, în Săptămâna Mare, așa că am și auzit îndemnurile unora la abținere de la...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Planuri clocite, pofticioși intoxicați
Dacă cineva își imaginează că Nicușor Dan s-a trezit într-o dimineață și, în timp ce își bea cafeaua,...
Editorialul zilei
2 min de citit