Articol
Ne place sau nu să recunoaștem, în mentalul colectiv românesc ziua de 1 Decembrie e asociată mai degrabă cu minivacanța decât cu sentimentul unității. E drept, conducătorii ultimelor decenii, dimpreună cu găștile lor de valeți ciugulitori de privilegii, s-au îngrijit să semene dihonie și să întrețină dezbinarea între români, dar la fel de adevărat este că și mulți dintre aceștia din urmă le-au făcut jocul, intrând în hora bezmetică a încrâncenării. Zilele de 1 Decembrie seamănă mult între ele, având ca numitor comun bucuria minivacanței și discursurile de complezență rostite de oficialități, în limbaj de lemn. Ai sentimentul că revezi un film regizat mediocru, în care masele profită de o salbă de zile libere, în vreme ce, pe fundal de paranghelie zgomotoasă, unii rostesc discursuri fade, șablonarde, în care picură un concept contrafăcut, de unitate. Adevărata unitate a românilor nu a fost și nu va fi dorită niciodată de cei porniți pe drumul parvenirii, de cei ce vor să stăpânească și să mulgă liniștiți resursele țării. Cei ce simt și vorbesc cu sinceritate despre patriotism (patriotism, nu fals naționalism) sunt ironizați, etichetați drept relicve și atunci intervine acea reținere autoimpusă ce lasă un ditamai spațiu de manevră gloatelor ce se consideră a fi ”cool”. Zilele trecute mi-a sărit muștarul auzind un nătărău ce glăsuia la radio, urându-ne ca de Ziua Națională să avem un ”vibe românesc”. Enunțul nefericitului exprimă, într-o formă comprimată, starea de spirit predominantă a românilor. Mulți și-au pierdut încrederea în ceea ce este românesc din cauza unui -parcă- nesfârșit șir de experiențe neplăcute livrate de șmecheri lacomi, tributari ideii de căpătuire peste noapte. Așa se face că, ne-am trezit ploconindu-ne în fața munților de importuri de tot felul. Am sărit din credința că suntem cei mai viteji, mai depți, mai harnici și mai talentați dintre pământeni, direct în convingerea că nu suntem în stare de nimic, că ne-am născut în zodia fatalității, că doar niște stăpâni străini ne mai pot scoate la liman, plonjon suicidal care ne-a ținut departe de poteca raționalului, a cumpătării și a evaluărilor obiective. Am spus-o și cu alte ocazii, nu suntem nici mai buni, nici mai răi decât cei din țările apusene, nici mai pricepuți, nici mai nepricepuți, suntem niște oameni cu bune și rele, poate prea timorați, prea dezbinați, bolnavi de neîncredere în noi înșine și în alții, degrabă căzuți în admirație față de importuri pe care nu ne ostenim să le cântărim corect. Nu e un păcat să mănânci somon și nu doar păstrăv, să îmbraci blugi și nu ițari; păcat e să-ți renegi trecutul, să vezi doar bălării în propria ogradă, fără să-ți fi trecut prin minte să le atingi cu tăișul coasei. Nu trebuie să fim naționaliști zgomotoși deghizați în patrioți, să negăm beteșugurile comportamentale care ne-au făcut atâta rău, dar nici să ducem la talciocul globalizării tot ce am moștenit, întorcându-ne încărcați de făcături ce nu ni se potrivesc. Oricât le place unora, vibe-ul acestor zile nu-i deloc românesc.