Veste bună: România va găzdui Campionatul European de Mountain Bike din 2024

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Oficialii Federaţiei Române de Ciclism au semnat contrac­tul pentru organizarea impor­tantei competiţii europene, iar pregătirile terenului, unde vor fi amenajate traseele de con­curs, sunt în  plină desfăşurare.

Legat de această veste deosebit de bună pentru spor­tul de la noi din ţară, sibienii au un motiv suplimentar de bucurie şi mândrie, deoarece unul dintre pionii principalii în organizarea acestei competiţii este avrigeanul Tudor Oprea, coordonatorul Lotului Naţional de Mountain Bike, reprezentant al României la Jocurile Olim­pice de la Atena din 2004, dar şi organizatorul Triadei MTB, una dintre cele mai importante competiţii de profil organizate în ţara noastră.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Conform informaţiilor făcute publice de Federaţia Română de Ciclism, Tudi Oprea coor­do­nează deja, din rolul de Project Manager, organizarea primului Campionat Euro­pean de ciclism organizat vreodată în România.

Campionatul European de Mountain Bike din anul 2024 de la Cheile Grădiştei se va desfăşura cu doar câteva luni înainte de Jocurile Olimpice de la Paris şi cu doar câteva zile înaintea închiderii calificărilor pentru acestea. La competiţie sunt aşteptaţi cei mai buni ciclişti de mountain bike din întreaga Europă, românii Vlad Dascălu, care va încerca să îşi apere titlul european obţinut în acest an, şi Ede Molnar, proas­păt campion european la XCE (Cross Country Eliminator) fiind printre participanţii cei mai aşteptaţi de organizatori, concurenţi şi spectatori.

Autor
20 noiembrie 2023 la 18:26

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Șezători tradiționale din toată țara sunt invitate cu lucrul la Avrig
Grupurile de șezători din întreaga țară sunt așteptate din nou, la Avrig, în ultima zi a lunii mai,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 ore
Sibiul, în amintirea Papei Francisc. A stat pe un tron realizat pe malurile Cibinului
Sâmbătă, omenirea își ia rămas bun de la Papa Francisc, unul dintre cei iubiți suverani pontifi. Sfântul părinte...
Actualitate
6 min de citit
Autor Mihai POP
acum 15 ore
Tentativă de înșelăciune în numele primarului
În după-amiaza de vineri, 25 aprilie ac, contul de WhatsApp al lui Mircea Dragomir, primarul comunei Biertan, a...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 16 ore
Amenzi în valoare de 2.000 de lei într-o singură oră pentru parcare neregulamentară, pe Bd. M. Viteazu
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au monitorizat opririle neregulamentare de pe Bulevardul Mihai Viteazu, în cadrul acțiunilor specifice de...
Actualitate
1 min de citit