Am mai zis că îmi plac sărbătorile astea-program? Parcă da. Alea cu azi eşi bun, azi îţi pupi mama, azi îţi mângâi pe cap copilul, azi iubeşti sau alte chestii. Adică uite bă, e sărbătoarea AIA, comportă-te ca atare fii cum se solicită, că după aia scapi, poţi fii cum eşti tu de felul tău. De exmplu, poţi să te cerţi cu iuby sau consoarta de trei ori pe zi, cu mic dejun, prânz şi cină, all inclusive. Dar de Valentine's Day dai ture pe Bălcescu să iei ursuleţul ăla gigantic roz pe care scrie "I Love You". Sau perniţa. Sau smiley-ul haios, ca să vă râdeţi, să detensionaţi situaţia tensionată. Că azi e Ziua Iubirii. La fel e evident că, chiar dacă în restul zilelor eşti pe shaorme şi chipsuri cu cole, de Ziua Iubirii neapărat pui de o cină romantică în doi. Cu lumânări şi vin rozé şi muzică "retro", din vremea când se cânta Kokojambo, Haipă-haipă sau It's My Life. Interesant că tot timpul se spune "cină romantică ÎN DOI" de parcă ar fi şi cine romantice în grupuri organizate, câţi intră în microbuz, nu pleacă până nu se ocupă toate locurile, domnu, dar daca mai plătiţi un bilet…  Evident că iubeşti în ziua aia, că doar e Ziua Dragostei. Aşa trăbă. 
Da, mi s-a mai spus că eu sunt ăla care strică sărbătorile oamenilor. Că nu înţeleg, că nu iubesc, că-s aşa şi pe dincolo sau nu-s. Dar nu am nevoie de zile în care să fiu bun, să ţopăi festiv, să schimb 23 August cu Ziua Europei şi să iubesc sau să arăt neapărat că iubesc pe 14 februarie. Poţi fi bun şi să iubeşti fără dată fixă-n calendar.
Sărbătoarea asta de fapt nici nu e românească. A apărut aici după 1990, luată pe nemestecate, ca multe altele, pe filieră americană şi acceptată aproape universal la noi,  că e vorba aia, un alt prilej de chefuială şi de dat/făcut bani. Pretextul ar fi ziua Sfântului Valentin, o sărbătoare de fapt religioasă, romano catolică, celebrată încă din secolul al V-lea. Deci sărbătoare RELIGIOASĂ, a unui SFÂNT. Care nu are vreo legătură cu amorul de just because, cu cinele romantice (în doi!) şi babardeala de final, ca să ai un Valentine's împlinit. Interesant că în toate târgurile acestea prilejuite de 14 februarie, nu se găseşte nicio icoană sau statuetă a sărbătoritului sfânt. E ca la Crăciun, când nu se mai spune nimic de Naşterea Domnului în Târgul cu Becuri, ci doar de jingle bells, santaclauşi, reni şi spriiduşi care te îndeamnă să colectezi selectiv. Deci: cam aflare în treabă. Opinia mea, voi nu aveţi decât să petreceţi până daţi cu oala după câini sau cu câinii după oală.
 
Ceea ce e mai amuzant în festivismul acesta al iubirii la dată fixă, este că ai noştri români, aripa tricoloră şi tradiţională, au repudiat Vanentine's ca neavând treabă cu România. Corect. Dar, ca să nu se lase locul vacant, a apărut Valentine's-ul românesc, neaoş, tradiţional, vorba aia, de la daci: Dragobetele. Iubeşte româneşte, nu americăneşte. Dragobetele sărută fetele. Deci dacă la acel Valentine's mai era un firicel acolo, un ceva creştin care să arate despre cine e vorba în sărbătoare, la noi am dat-o pe păgânisme de pădure şi de câmpie. Pe "tradiţie". A, că şi acum experţii, etnologi, mitologi, folclorişti caută să-id ea de cap dragobetelui acestuia şi nu le iese nimic concret, e OK. Că originea e de la "drago biti"-ul sud-slavic, "a fi drag", adică ziua în care afli pe/te ocupi de cel drag, cel care ţi-a căzut drag. Simplu ca bonjour. Dar nu. Că deşi cu influenţe slavo-balcanice berechet de-a lungul istoriei, românaşii noştri neagă aceasta, că-s vorba aia daci şi vest europeni,  parcă ar fi o mare ruşine ră-şi recunoşti locul în istorie. Apoi, că, fiind slavo-balcanic, nu e româneşte. Româneşte este, de exemplu voinicul Dragobete IOVAN, foul Dochiei, Iovan fiind nume geto-dac, nu sârbesc, nu macedonean, nu bulgar. A, ba nu, Drago Bete era zeu dac. Da, nu scrie nimic despre el nicăieri dar în fine, nu contează, e de la daci deci e OK. În fine, ideea este că au schimbat o sărăbtoare americănească cu una oarecum românească, dar despre acelaşi lucru. Nu mai poartă blugi rupţi ci cioareci, nu şapcă de rap ci pălărtie de căluşar. Dar e tot aia de fapt. E tot Valentine's, dar ca o Mărie, cu altă pălărie, mai folclorică. De fapt aceeaşi aflare în treabă. Da ştiu, nu am inimă, nu iubesc, nu înţeleg trăirea şi vibraţia la dată fixă. Ştiu, mersi, şi-mi place aşa.