Da, chiar dacă teroarea, ura şi spălătura pe creier domina piaţa, era cinema (cu filme ruseşti sau proletar-româneşti, dar, o dată erau mai bune decât filmele de festival de acum plus că cine mergea cu fata la film să vadă film?), era dans, erau diverse sărbători(ri) din calendarul nou ca 1 Mai, 7 Noiembrie, 23 august sau ziua unei meserii revoluţionare: ceferişti, tipografi, mineri. 
Şi era teatru. Cu actori care jucau normal, nu neuropsihiatric. Care actori atunci erau tinerii şi simpaticii şi seducătorii viitori monştri sacri care au devenit istorie atât în teatru cât şi în cinema, de se face linişte când le pronunţi numele. Tot la teatre se mai jucau şi spectacole de revistă. 
"Revistă", un gen acum, fizic, mort. De fapt, ucis de parangheliile televizate sau de alte produse pocnind de tâmpenie din neo-media audiovizuală şi din "showbiz". Revista însemna o combinaţie de muzică, dans, teatru şi poezie, toate bine proporţionate şi menite să înveselească şi să binedispună pe spectatorul-plătitor. 
Chestiile astea mi-au venit în cap când am (re)găsit o reproducete foto, (făcută de mine), cu prilejul unui articol dedicat actorului (şi paraşutistului şi epigramistului) Teodor Portărescu (1919-2014), din albumul său de amintiri. Era "programul" unui spectacol de revistă jucat la Teatrul de Stat Sibiu în 1957.
Da, Sibiul a avut şi spectacol local de revistă. Acesta s-a numit, destul de împăciuitor (ca să nu bată la ochi), "Fără supărare”. Era un fel de spectacol  "cu de toate": cuplete, scenete, monoloage, muzică populară, muzică uşoară, bună dispoziţie, veselie, cale de, să zicem, două ore a câte o oră actul. "Spectacol de satiră şi umor într-un prolog şi două acte”. Nume care străluceau local şi care ulterior ori s-au pierdut, ori cum am spus, au devenit parte din istorie: Teodor Portărescu, Nicu Albani, Ileana Rareş, Mihai Nicolau, Maria Vodă, Vasile Bojescu, Horia Guţan, Ion Deloreanu, Olga Muţiu. 

Deci, "…FĂRĂ SUPĂRARE!" începe. Iată desfăşurătorul:

"Prolog pe note" – Ileana Rareş, Nicu Albani şi Mihai Nicolau
ACTUL I
Cupletul "Fără supărare" cu Maria Vodă, Teodor Portărescu şi Vasile Bojescu
Cântece populare cu Ileana Rareş (doina "De la noi de la fereastră" şi melodia "Sălcioara")
Cupletul "Tragerile", cu V. Bojescu
Melodia ("rumba-samba") "Cine?" – M. Nicolau
Monologul ("rimat") "Bunul simţ" cu M. Vodă
Melodia ("rumba") "Nostalgia Romagnola" – Nicu Albani
Sceneta "Examenul" cu M. Vodă, T. Portărescu, V. Bojescu
Melodia ("slow-duet") "Bun rămas" – N. Albani şi M. Nicolau
Monologul ("rimat") "Când e bine şi nu-i bine" cu V. Bojescu
Romanţa "De ce nu-mi vii", – I. Rareş
Sceneta "Pe teren" cu M. Vodă, T. Portărescu, V. Bojescu
Şansoneta "Un puştiu din Paris" – M. Nicolau
Final act I, cu M. Vodă, T. Portărescu, V. Bojescu
ACTUL II
Introducerea muzicală "Orchestra are cuvântul"
Sceneta "Reporterul american" cu T. Portărescu, V. Bojescu
Tangoul "Gondolierul" – Nicu Albani
Monologul "Punctualitatea" – T. Portărescu
Melodia "Cântecul Lumii" din filmul "Vagabondul" – M. Nicolau
Sceneta "Filodorma" cu M. Vodă, T. Portărescu, V. Bojescu
(filodormă – şpagă)
Potpuriu de melodii populare cu Ileana Rareş
Dialogul "Declaraţii de dragoste" cu T. Portărescu, V. Bojescu
Potpuriu de muzică italiană, cu M. Nicolau
Dialogul "Oaspetele german" cu T. Portărescu, V. Bojescu
Melodia ("slow") A Rivederci Roma – N. Albani
Final, cu toată "echipa": Rareş, Vodă, Albani, Nicolau, Portărescu şi Bijescu

Spectacolul era regizat de Ion Deloreanu, decorurile şi costumele au fost realizate de Olga Muţiu iar "conducerea muzicală" de Horia Guţan. Textele au fost scrise de Teodor Portărescu. A avut un succes de invidiat la publicul vremii el fiind repetat şi în următoarele stagiuni ale Teatrului de Stat Sibiu. 

Tovarăşul Zeţaru atacă

Nu acelaşi succes l-a avut la "tovarăşi" care în modul tipic comunist "da, dar mai sînt şi lipsuri" după ce l-au lăudat şi s-au dat pe spate de încântare, au început să-l toace mărunt, ca pe pătrunjelul de ciorbă. 
Ziarul raional "Flacăra Sibiului” din 23 martie 1957, într-o cronică cu titlul foaaarte inspirat "Fără supărare. Însemnări de la premieră”, semnată "curajos" de un anume "I. C. Zeţaru" care la pariu că se numea altcumva, recunoaşte (printre dinţi) că spectacolul este  „…o realizare originală a merituoşilor actori Teodor Portărescu şi Vasile Bojescu”. Adică, din comunistă în română, ei, "merituoşii", sunt 100% răspunzători de tot ce s-a petrecut acolo. E originală, e a ta, răspunzi. Mai ales dacă se decide că ai pus-o.  
Tov. Zeţaru mai spune că în spectacol "se critică destul de educativ unele lipsuri care mai există în oraşul nostru în diferite domenii de activitate”. Altă strâmbă de partid. "Destul de educativ" o suna optimist pentru optimişti, dat, în fapt, era la fel de nasol ca "satisfăcător"-ul din armată. Erai sub barem. "Destul de educativ" însemna că eşti pe muchia de cuţit de a zbura cu tot cu spectacol dacă o mai comiţi odată. "UNELE lipsuri care MAI există…" este placa standard a satieri şi umorului socialist. Adică tovarăşi, totul este perfect, treaba'icea merge bine-merge bine-merge bine, dar mai sunt şi lipsuri care MAI există, dar sunt foarte rare spre deloc: un frizer ciubucar, unul cu cămaşa scoasă din pantaloni, un ospătar care îţi pune data la nota de plată, un funcţionar birocrat cu mentalitate veche, una care mai poartă pantofi cu toc ca burghezele şi unul care e codaş şi realizează lucrări de proastă calitate, trăgând înapoi colectivul. Probabil cu lăcrimi de ciudă pe faţă, acelaşi autor-ziarist de partid recunoaşte că melodiile au avut succes şi  au fost "interpretate şi repetate la cererea spectatorilor”, ascunzând sub preş că majoritatea pieselor erau italieneşti şi franţuzeşti, deci din putredul capitalism, nu din cele "de viaţă nouă". 
Şi la final, în cel mai standard mod "execuţie de partid", tov. Zeţaru decapitează spectacolul: "păcătuieşte prin aceea că generalizează comportarea necorespunzătoare a unor muncitori în localuri, ceea ce credem că nu corespunde realităţii zilelor noastre”, e clar că tovul nu a stat vecin cu o cârciumă populară muncitorească, nici nu a făcut mulţi purici (chiar de partid) în vreo fabrică să vadă că de fapt generalizarea aia era exact realitatea zilelor lor. 
Dar tov. Zeţaru nu şi-a făcut norma de băgat lume în rahat, aşa că, în continuare, se dă lovit că "Ne surprinde faptul că această lipsă, destul de evidentă, a trecut prin faţa consiliului artistic al teatrului, fără să fie luată în seamă”. Şi că ar trebui "atât conducerea teatrului cât şi a tov. Ioan Deloreanu, regizorul spectacolului, să reflecteze serios asupra acestui monolog”. Adică aveţi grijă, aţi comis-o cu toţi, sunteţi pe făraş că uite că faceţi mişto de oamenii muncii care pun umăru' la constuirea socialismului şi că o să se lase cu sânge, să vă piară pofta de râs şi de Arivederci Roma, că v-am băgat la gazetă.
În ciuda eforturilor de a desfiinţa spectacolul pe linie de partid, lumea a râs şi s-a simţit bine la "Fără supărare", spectacolul de revistă mai e undeva, în memoria sibienilor anilor '50-'60, la fel ca numele protagoniştilor. Pe tov. Zeţaru nu-l mai ştie, probabil, nimeni. 

Ce au mai făcut protagoniştii lui "Fără supărare"

Teodor Portărescu a continuat activitatea sa artistică la Teatrul de Stat din Sibiu, devenind un star al spectacolelor de comedie puse în scenă aici. Oraşul care l-a adoptat l-a aplaudat şi iubit pe fostul paraşutist militar coleg cu legendarul Grigore Baştan. A  jucat în peste 100 de roluri, "sub" zeci de regizori, printre care Radu Stanca, Dan Nasta şi Mihai Dimiu. I-a avut colegi pe Ion Besoiu, Sebastian Papaiani şi Constantin Chiriac. În 1976 se pensionează, dar mai joacă până în 1989. Este unul dintre cei mai talentaţi epigramişti sibieni. Moare în 2014. 
Nicolae "Nicu" Albani, chiar dacă numele este ignorat complet la Sibiu, a devenit şi el celebru. S-a născut la Mohu, în 1921, a fost absolvent al Conservatorului din Sibiu în 1951 şi a devenit actor la Teatrul de Stat iar din 1957 până în 1962, chiar director al acestuia.  Din 1962 până în 1967, devine director al Teatrului Dramatic Braşov. A "lucrat" şi în cinematografie,  colaborând cu regizorul Mircea Daneliuc. A jucat în filme de referinţă în cinematografia românească: Croaziera, Glissando, Încrederea, Horea, Din prea multă Dragoste, Un oaspete la cină, Drumeţ în calea lupilor, Oglinda şi Senatorul melcilor. 
"Tov. Ioan Deloreanu", (de fapt Ion), sibian şi el, uitat şi el de urmaşii culturali ai super-urbei natale, a reflectat, vorba gazetei şi a plecat în 1961 la Oradea, une a regizat piese de tratru până în 1968. Între 1971 şi 1976 îl vedem la Satu Mare, în 1981 la Baia Mare, sau chiar în Bucureşti. 
Vasile Bojescu a plecat în 1959 la teatrul din Brăila, unde a fost bine primit și aşa a uitat de tâmpeniile publicate de marele jurnalist sibian. Trece la cele veşnice la 88 de ani, în aprilie 2010. 
Nu mai ştim nimic de Maria Vodă, Ileana Rareş, Mihai Nicolau şi Horia Guţan, deşi ne-ar interesa. Ne-ar interesa şi "evoluţia" tov. I. C. Zeţaru, cronicar comunist de spectacole la Flacăra Sibiului, dar parcă nu avem chef.
Cert este că Sibiul a avut, la un moment dat, un spectacol de revistă. Nu ştiu dacă s-a mai repetat aşa ceva.