Articol
Ziua de joi, 6 februarie a fost cu ghinion pentru doi șoferi. Aceștia au fost opriți de polițiștii rutieri, în urma controalelor unul dintre ei alegându-se cu dosar penal.
Este vorba despre doi bărbați, unul sancționat pentru consum de alcool, altul pentru că circula cu mașina neînmatriculată.
„La data de 6 februarie, în jurul orei 10.00, în orașul Săliște, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Săliște au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gării de către un localnic în vârstă de 48 de ani.
Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
La data de 6 februarie, în jurul orei 13.00, în zona PC Veștem, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus pe DN 1 de către un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul București. În urma verificărilor efectuate cu privire la situația autoturismului, polițiștii au constatat că acesta este neînmatriculat, iar numărul de înregistrare aplicat este unul fals.
Astfel, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea unui autovehicul având număr de înmatriculare sau înregistrare fals”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
(I.D.)