Mai ales când e vorba de locul în care ei trăiesc. Pentru că, nu-i aşa, păţitu-i priceput, poţi să zici tu de la Germania că Sibiul e wunderschoen, că nu tu calci în rahaturi de câine, nu tu aştepţi în trafic, nu tu îţi rupi capul şi te umpli de noroi prin veşnicele şantiere. La fel, am mai spus-o sau nu, noi, presa, ne mai inspirăm unii de la alţii. Adică dacă eu am scris ceva, hop, şi la concurenţă apare ceva asemănător sau doar ca "idee" din ce a apărut la ceilalţi. Am văzut asta şi la articolele mele chiar. Reci­proca e la fel valabilă. Nu e supărare, chiar dacă ne mai hârâim cumva, până la urmă asta nu e nici capăt de lume, nici prilej de supărare. Uite aşa, am citit despre  cum mai stăm cu noul stadion, ştiţi, cel pe steroizi din zona încă nebetonatului parc Sub Arini.

Sincer, nu îmi pasă vreun milimetru de "ctitoria" asta, pe care o consider un stadion prea mare pentru un oraş aşa de mic. Înţeleg că e vorba în primul rând de fiţă locală, că de utilitate, nu ştiu, e îndoielnic acolo unde este acum. Dar ăsta e alt subiect interesant. Deci, văzând tot felul de chestii despre construcţia aceasta din seria Măreţelor Ctitorii, mi-a atras atenţia un comentariu. Care spunea în linii mari, despre cum Super Stadionul Vieţii a  făcut praf tot ce e în jurul său. Şi
mi-am zis "măi, aşa să fie?",deşi ştiam că exact aşa era. Deci luat traista cu scule şi mers acolo, să vedem dacă omul acela a avut dreptate, deşi ştiam că are dreptate. Şi aşa e. Stadionul acela cum i se va spune, e un corp imens şi străin complet de ce e în jur. Încurcă tot în jurul lui şi am impresia că plăcerea pentru chestiile imense a avut prioritate faţă de încadrarea logică în teritoriu. O dovedeşte ceea ce e în jurul lui

Zona Sala Transilvania sau cum

să blochezi traficul pentru că "de aia"

Cine nu a mai văzut de mult zona Sălii Transilvania, sau cum arăta ea în perioade mai puţin cuprinse de febra construcţiilor cu orice preţ (mai ales preţul disconfortului), va avea cel puţin un şoc.

Înainte aici era o zonă în care traficul era destul de respirabil: "Străpungerea" actual­mente Str. Nicolaus Olahus, avea destule benzi, giratoriul ciudăţel de la intersecţia cu Goga nu încurca prea mult, strada O. Goga era stradă "de viteză" şi traseu comod de autobuz. La fel, din sensul opus, intrai bine dinspre Şcoala de Înot. Dar totul era prea bine. Acum, în faţa Sălii Transilvania, spre dreapta, ai un examen auto: bariere, ocoli­şuri, trasee obligatorii marcate. Aceasta doar pentru a ajunge în parcarea sălii. Intrarea "veche", dinspre Goga, în parcare, e praf. Adică avea în dotare ceva utilităţi care acum sunt inutilităţi, că în loc de intrare dinspre Goga, aici ai un superb gard metalic.

Despre strada Goga propriu-zisă, ea, simplu, nu mai există pe porţiunea cu stadionul. Pa, la revedere. Acum, acolo este o cale internă a şantierului şi eşti avertizat că e interzis, că parchezi "abuziv" şi că dacă parchezi abuziv, vin să-ţi ridice maşina. La fel, amuzantele scuze "pentru neplăcerile provocate pe durata lucrărilor", de parcă asta ar compensa adevăratul deranj, care este enorm. Şi asta e la intrarea pe posibil fosta stradă Octavian Goga. Apropo de parcare, nu pricep unde va fi parcarea supra-sta­dionului ăstuia atomic. Că, la cum se vede, văd trei soluţii: desfiinţarea străzii Goga pe porţiunea mai sus amintită sau demolarea caselor din vecinătatea stadionului (cred că oamenii aceia au o viaţă acum…). Sau de­mo­larea parcului din vecinătatea stadio­nului, că şi aşa am văzut un proiect de de­molare, pardon, betonare, pardon "reabi­litare" a lui. Dar ce ne tot gândim atâta în perspectivă, că încă nu e gata nimic. A, între timp mă strecor prin pasajul ăla "gaură de şobolan" care te scoate, ca pieton, din zona blocată. Dinspre Dimitrie Anghel, intră, ca rachiul prin pâlnie, pe O BANDĂ, cârduri de maşini, de zici că eşti la vamă. Trotuarul, pe un colţ, e praf de la "neplăcerile provocate pe durata lucrărilor" şi praf rămâne, pentru că dă-i în mă-sa de pietoni, să plece la Craiova sau Găeşti dacă vor trotuare. Zic "mersi" că ajung pe Titu Maiorescu, străduţa ce dă în Sub Arini. Peste acoperişurile ca­selor, se vede stadionul. Nu sunt curios cum se şi aude de când au debutat lucrările.

Zona Sub Arini sau cât se va strica din parc de dragul unui stadion? 

Ajung în parc doar pentru a mă lovi de alt şantier, cel de la acum defuncta Bolta Rece. Observ că, deşi la un moment s-a promis că, clădirea veche va rămâne undeva, în complexul nou, oamenii s-au răzgândit şi au dat iama şi în ea, clădirea originală a Bolţii Reci. Aşa că fac stânga spre pod, pentru că dreapta nici să vreau nu pot, pentru că au blocat TOTUL şi aici. Pentru că… şantier. Normal că şantier. Aşa că de vrei linişte, recomand plimbarea pe calea ferată (dar atenţie la tren sau mai rău, la câinii "casnici" din zonă!), că în parc nu mai e de treabă. Dacă tot am ajuns şi pe aici, ia să vedem ce mai e? Păi, una care-şi plimba un câine baban fără botniţă. Mai încolo, panourile acelea idioate de grafitti, pe care Primăria se ambiţionează să le ţină în mijlo­cul naturii, pentru că altfel am avea un peisaj prea frumos în zonă şi am crede că nu mai suntem în Sibiu. Din nou şi din nou, şantierul de la Bolta Rece, care aproape că năvăleşte peste "Cupolă". Spre amuzamentul meu maxim, văd oameni care se ambiţionează să poarte mască. În parc. Da. Chiar şi din acelea FFP nuştiucât. Fac filosofii de unul singur, pe sunet de ciori (de semănătură) că unui om nu-i poţi da libertate dacă nu are nevoie de ea, caut şi alte păsări care să nu facă "cra", abia văd obişnuiţii piţigoi şi ţicleni, plus bonusul de porumbei veniţi aici de când s-a început cu popcornul. Unii dintre ei fac baie în bazinul artezianei, acum "cauciucat". În paralel, mă gândesc cum să ajung lângă stadion ca să văd ce mai e. Urc înspre locul de fitness doar pentru a re-observa că trebuie să-l ocolesc pe după, că, da, e închis pentru că, da, e şantier. Dragul meu cititor care ai comentat că "e praf" în jurul stadionului, te contrazic. Nu e praf, e noroi. Nu chiar ca ăla care a blocat faimosul camion rusesc în Ucraina, dar cu speranţa de a deveni. Ei, ştiţi locul acela de joacă? Cu chestii de legănat şi căţărat? A devenit cale de acces. Adică, nu, nu l-au desfiinţat, doar că acum, ca să ajungi la civilizaţie, adică spre BTT-Şcoala de Înot, trebuie să-l "tai" în diagonală. Pentru că DIN NOU tot ce e în zona stadio­nului e blocat, şanţ-uit, excavat, buldozerit, ce mai, "organizare de şantier". Totuşi, în ciuda distrugerilor din zonă, gaia aia horror şi dezgustătoare rămasă de la un Sibiu Street Art Festival", încă e întreagă. A, acum tot drumul ăla blocat de şantierul stadionist se numeşte "Poarta 3". Felicitări. Mă gândesc că în zonă sunt două hoteluri, cu cel al tineret-sportului, trei. E clar ce pot admira vizitatorii care vin la Sibiu vrăjiţi de super-pozele de expoziţie sau din drone. E clar că şi compară şi că se gândesc de mai multe ori când aud de Sibiu.

Putea fi, totuşi, în altă poarte 

Şi aşa, ca loc de "la revedere" atunci când ieşi din parc, re-vezi trecerea aceea de pietoni obligatorie, pentru că din nou şantier şi stadion. Şi cum vezi aşa peisajul acela cu macarale râd în soare te întrebi, văzând această enormitate (din foarte multe puncte de vedere), dacă nu ar fi fost mult mai înţelept ca un asemenea stadion să fie făcut la margine de oraş. Ştim că nu e la fel de profitabil ca o zonă de imobiliare sau "residence" de fiţă, dar parcă nu era aşa, ca un elefant înghesuit în coteţul găinilor. Ca să nu mă întreb mai rău, dacă o asemenea construcţie e utilă Sibiului care, la fotbal, suntem cum suntem vai de noi, la concerte vin trupe abia după ce membrii ajung la frumoasa vârstă a pensionării. Poate pentru viitoarele spectacole muzical-literar-core­grafice în care să dăm slavă a ce e la modă sau să ne adunăm să înfierăm ce e iar la modă. Dar putea fi, totuşi, în altă parte, iar locul acesta, dacă tot voiau modificare, îl făceau parc. Dar asta ar fi fost naşpa, că ar fi trebuit să pună copaci în loc să taie. 

Cert e că într-adevăr, în jurul Municipalului este, la momentul de faţă, varză. Cu scuzele pentru deranj cu tot, că nu ţin de cald sau de atracţie turistică. Cine nu crede, să se uite la poze, apoi să dea o tură pe acolo. Pe jos şi fără mască.