Echipele de salvatori montani au intervenit astăzi în masivul Făgăraș pentru recuperarea a doi turiști răniți. Ambii prezentau fracturi și au necesit sprijin și suport medical.
Salvamontul Sibiu a fost solicitat ca echipă de sprijin de către Salvamontul Argeș pentru acordarea de îngrijiri și transportul unui bărbat. Din primele informații acesta ”a suferit o fractură de membru inferior în urma căderii din poteca turistică aproximativ 60-70 metri”. Elicopterul a ajuns la persoana rănită, pe care o va transporta la ambulanța aflată deja la Piscu Negru, pentru a fi transportată la Curtea de Argeș.
O turistă a suferit la rândul ei o fractură de membru inferior. Accidentul a avut loc în zona stânii Lespezi, județul Argeș.
“ O altă operațiune a salvamontiștilor argeșeni, în zona Vf. Lespezi din munții Făgăraș, o persoană de sex feminin, cu fractură membru inferior. Persoană căzută aproximativ 80 metri în zona lanțurilor spre vf. Laița. Conștientă, cooperantă. Acționează patrulele de serviciu Salvamont Argeș și Salvamont Sibiu, sprijinite de elicopterul POA Brașov al Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I.”, transmite Dispeceratul Național Salvamont.