O pauză socialistă în care avem o cantină CFR

Cuibul de infractori, sabotori, speculanţi, bătăuşi şi ce alte păcate, reale sau inventate politic o mai fi avut acea "Trei păduchi" a fost "purificat" la modul proletar, devenind din speluncă un loc unde oamenii muncii din căile ferate îşi potoleau, în mod organizat şi pe bază de bon, foamea. Cârciuma devenise cantină CFR. Nu mi-e clar încă dacă aici a fost cantina CFR înainte de a fi mutată pe Dorobanţilor, sau era una separată, pentru lucrătorii din Staţia CFR Sibiu, iar cea din Lazaret să fi funcţionat în paralel, pentru cea de la Depou. Ziarul raional "Flacăra Sibiului" punctează, pe 12 noiembrie 1952 momentul, într-un fel de reportaj de atmosferă cu un titlu stupid de compunere de şcoală primară – "Un popas în oraşul Sibiu", care face un fel de "then and now" la fel de stupid: "Piaţa aceasta curată, (Piaţa Gării, n.red.) care îţi încântă privirile, nu a fost întotdeauna aşa. Uite de pildă, chiar aici în spatele gării se afla un maidan. Puţin mai sus, în ambele colţuri ale străzii 9 Mai, două cârciumi infecte, iar proprietarii, doi speculanţi ordinari: Cotfaş Vasile şi Bora. Astăzi, n’a mai rămas nici urmă din toate acestea. În locul acestor cârciumi, acum se află o farmacie şi o cantină".

O reconfirmare a faptului că a fost cantină CFR o avem dintr-o reclamă publicată de acelaşi ziar, care anunţă (re)deschiderea localului sub denumirea de "Ospătărie". Era după 10 ani, pe 24 ianuarie 1962 şi se spune clar că "se aduce la cunoştinţă deschiderea Ospătăriei în Piaţa Gării (fost cantina C.F.R.) (sl. ns).

Anii '60: O nouă "Ospătărie" care va redeveni cârciumă rău famată

Aceeași reclamă menţionată mai sus ne spune şi data exactă a "(re)naşterii" acestui local: 27 ianuarie 1962. Ospătăria ţinea de faimosul Trust de Alimentaţie Publică Local Sibiu – TAPL şi avea preţuri de acum nu-ţi vine să crezi: Se serveau, "zilnic la preţuri avantajoase", cu carne şi fără, ciorbe, borşuri, supe (fără carne) – 1 leu porţia; "mâncăruri" (felul doi adică), tot fără carne, 1,25 lei porţia. La preparatele cu carne se mai adăugau 25 sau 50 de bani la felul 1, iar felul doi varia între 2 şi 2,50 lei. Pentru desert, mai plăteai 1 leu. Puteai face şi abonament. Un local ieftin şi avantajos, cel puţin în versiunea oficială.

În teren se pare însă că spiritul lui "Trei Păduchi" a revenit. Aşa reiese din articolele publicate la modul "una caldă-una rece", în anii '60. De exemplu, o mostră tipică de servire de restaurant socialist, unde aşteptatul era lege, iar dacă făceai gălăgie pe tema asta, mai erai luat şi la mişto. În articolul "Despre "glume"" publicat în Flacăra Sibiului din 11 august 1962, la abia opt luni după glorioasa deschidere, ni se prezintă un dialog demn de Caragiale sau de momente vesele de Revelion. Personaje principale, tovarăşa Paraschiva Niţu, "ospătară" (credeaţi că feminizările astea de funcţii le-aţi inventat voi?) şi un reclamant în numele căruia scrie redactorul M. Costin. "Ospătara" îi sfătuiește cum să gestioneze timpul de aşteptare "Eu cînd mă duc undeva, stau şi aştept. Aştept uneori o oră, alteori două, iar cînd mă satur de aşteptat plec…" sau îi ia efectiv la mişto "Dacă v-aţi plictisit, e pe "9 Mai“ o tutungerie". Pe 10 octombrie 1962 se "contracarează" însă cu o reclamă prin care suntem informaţi că la "Ospătăria“ din Piaţa Gării nr. 1, se primesc abonamente pentru orice perioadă, la meniuri de prânz şi seara. Aflăm şi numărul de telefon: 3598.

După un an, în 1963, restaurantele sibiene par a fi locurile ideale să-ţi petreci timpul fără cheltuială mare. Pe 8 mai, un anume Gh. Icescu (precis un pseudonim stângaci al unui gazetar de la Flacăra Sibiului), nu mai are loc de cuvinte de laudă la adresa cârciumilor. O lume ideală, în care ospătarii nu zic "vine", ci apar brusc "purtând o tavă încărcată cu cele comandate", consumatorii sunt "veseli şi continuă discuţia, începută încă de pe stradă". Tov. Icescu, mai şi dă verdicte, de îţi vine să te duci instant şi să spargi banii. Printre restaurantele "care şi-au creat un bun renume în faţa consumatorilor" este şi "Ospătăria“ noastră. "Menţionăm de asemenea că pe lângă curăţenia şi estetica acestor localuri, personalul se prezintă într-o ţinută elegantă, compatibilă cu demnitatea de lucrător în comerţul socialist. În calitate de client, simţi aici prezenţa ospătarilor amabili, dornici să împlinească cu atenţie serviciul pe care l-ai solicitat" etc. etc….

În septembrie 1963, un anume A. Mateiaş laudă şi el TAPL-ul local, care de la începutul anului până la finele lui august, "a obţinut rezultate frumoase": creşterea planului de desfacere cu 9,09 % şi creşterea producţiei proprii cu 27,81 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Se pomeneşte aici şi de deschiderea Ospătăriei din Piaţa Gării.

Urmează o pată albă de aproape 15 ani, timp în care multlăudata Ospătărie şi-a recâştigat renumele de "Foamea"

Anii '70: "Foamea" continuă tradiţia lui "Trei Păduchi" şi devine reper pentru autobuze

În anii '70, localul "Ospătărie" de lângă gară este abonat se pare la "aşa nu"-ul reportajelor, raidurilor, relatărilor picante din ziarul local, Tribuna Sibiului. Singurele chestii pozitive sunt informaţiile că de pe acolo pleacă nişte autobuze, autogara fiind şi ea aproape. În aprilie 1975, "din dreptul ospătăriei" plecau autobuzele spre Păltiniş şi Cristian. Tot de aici se îmbarcau "Amicii Munţilor" în plimbările lor montane. În 1977, E.T. Sibiu (Exploatarea de Transporturi?) anunţa deschiderea a două noi chioşcuri de bilete, unul în staţia de lângă "Nufărul" (neoficial numit "Cloaca") şi altul la "Ospătărie"

"Ospătăria" ca local pare a fi campioana problemelor. De exemplu, în septembrie 1975, era pe lista localurilor cu ambalaje (sticle) goale nepredate. Mai era codaşă la servit… peşte. O spune Ion Sorescu, în articolul "Câteva probleme privind desfacerea peştelui proaspăt" din 16 octombrie 1975. Aici, peştele se servea doar "după epuizarea celorlalte meniuri". A, că nu cerea lumea peşte? Conta mai puţin, ordinul era "nici o masă fără peşte!". Mai trece o lună şi responsabila Ospătăriei e amendată "pentru neîngrijirea parcului din faţa unităţii". De două ori.

În iulie 1976, un cititor vigilent, Valer Balteş, se plânge de vânzătorii de seminţe "dosiţi în colţ de stradă, care-şi desfac "produsele“ (seminţele) nestingheriţi, anulând eforturile edililor pentru menţinerea curăţeniei" şi cheamă Miliţia să treacă pe la "Macul roşu", Ospătăria din Piaţa Gării sau restaurantul "Sub Arini“. Tot atunci avem o bătaie între "două triburi" în acelaşi local, într-un articol extrem de colorat semnat S. Diaconu, despre "fauna" tradiţională ce popula Parcul Gării. Iulie 1976 e tot cu ghinion pentru "Foamea". Un control obştesc constată că lipseşte… responsabila unităţii, Ana Stan şi că lista de meniu nu corespundea cu preparatele din bucătărie, iar peştele, carnea de porc şi de vită erau păstrate în acelaşi frigider. Urmează, pe 25 iulie, constatarea că frapierele nu aveau gheaţă, scuza fiind de "Cascadorii Râsului": "ospătara" Paraschiva Capruţă spune că acestea, frapierele, sunt "pentru strâns capsulele de bere“ chiar dacă gheaţă era, dar se topea liniştită undeva pe terasă.

O rază de lumină pozitivă apare abia în 22 septembrie, când I.C.S.A.P. Sibiu anunţă că se deschid "dacă timpul o va permite" mustăriile din oraş: "La Turn", "Sibiul Nou", "Trei Stejari", Piaţa Cibin, Piaţa Teatrului, "La Lac“ (Ţiglari) şi, evident, la "Ospătărie".

Pe 19 ianuarie 1977, un control obştesc constată ce a constatat controlul obştesc de anul trecut: că peştele stă în acelaşi frigider cu carnea de ne-peşte. În plus, personalul nu avea viză de control medical, iar meniul nu se respecta. În iulie 1977 era în proiect transformarea ospătăriei în "împinge tava". Ospătăria era punct de atracţie şi pentru şoferii de autobuze, un material semnat Sorin Crivăţ arătând cum un şofer tot lua pauze la infinit, una din ele fiind la Ospătărie "adunându-şi de aici doi prieteni".

Cu toate acestea, Ospătăria zisă "Foamea" este înregimentată în oferta de Revelion, pregătind "pe bază de comandă prealabilă, preparate specifice de revelion pentru consum la domiciliu". Preţul, boierie, 60-70 lei.

După un an, în august 1978, acelaşi vigilent Sorin Crivăţ trece pe acolo şi constată ceea ce ştiau două cartiere, cu Gara şi 9 Mai, patru: că la "Foamea" lumea sta în iarbă şi bea bere. "De doi castani aflaţi vizavi de restaurantul sibian ce-şi zice "Ospătarie" au fost atîrnate două panouri al căror text ii ameninţa pe cei ce vor călca iarba cu amenzi de la 100 la 300 de lei. Luni, 7 VIII a. c. ora 16, mai mult de 20 de persoane înarmate cu sticle de bere şi merinde îşi „făceau plinul" tolănite exact în zona verde. Curios e că nu-i deranja nimeni", scrie autorul.

Anii '70 se încheie în materie de relatări de la faţa locului, cu Ospătăria pe post de loc de popas pentru doi prieteni ocazionali, Ilie Foamete şi un anume Al. N., primul jefuindu-l pe al doilea după un periplu alcoolic care nu a ocolit "ospătăria zisă "Foamea"…

Anii '80, "cântecul de lebădă" al Ospătăriei

Anii '80 încep promiţător şi de termină prost pentru "Foamea" noastră. Deşi în 1981, tov. Ioan Bran, directorul I.C.S.A.P. Sibiu, intervievat de N.I. Dobra, anunţa printre altele, "reprofilarea Ospătăriei" pentru anul 1984, aceasta va pieri complet şi fizic după câțiva ani.

Până atunci, povestea merge mai departe, cu relele ei: aprilie 1981: un raid obştesc găseşte: "patru sticle cu bitter introduse în gestiune fără forme legale, 8 kg de salam alterat ce urma să fie introdus în mîncarea ce se pregătea (fasole), mai multe cartoane cu bere Okocim ţinute pentru sufleţelu „amicilor“ şi 1110 lei neînregistraţi în acel celebru (şi deloc luat în seamă) caiet al banilor personali", transmitea din nou, N.I. Dobra. În iunie acelaşi an, Radu Ţurcanu pomeneşte, într-un material destul de liric, despre gară şi despre "acei pierdevară care găsesc aici un acoperiş gratis, sau aleg acest loc pentru a-şi termina răfuiala, pe care băutura peste măsură a început-o peste drum la „Ospătărie“".

Pe ultima sută de metri (de existenţă) în 1985, Tribuna Sibiului devine mai blândă cu "ospătăria" zisă "Foamea", S. Diaconu o vede ca un loc super, frecventabil oricând: "Faţă de ceea ce era până nu de mult acest „birt economic", am avut acum surpriza plăcută să aflăm un local curat, igienizat, proaspăt zugrăvit şi … fără ambalaje". (4 iulie 1985). La serbarea din Pădurea Dumbrava de 23 august, Ospătăria era "în cărţi" calitativ, alături de alte localuri-surori din Oraşul de Jos în materie de "grătarele s-au aflat în permanenţă pline cu mici şi fripturi". Pe 25 februarie se organizează la "Foamea" chiar o expoziţie de artă culinară. Bătăuşul ospătar de la trei Păduchi (vezi episodul anterior) este înlocuit de data aceasta de ospătarul Paraschiva Ştefanei, care în aprilie 1986, a găsit "un portofel cu obiecte de o deosebită valoare", l-a păstrat şi l-a restituit păgubaşei, o anume Margareta Botezatu, care i-a adresat mulţumiri via ziar.

1987, anul pieirii pentru "Foamea"

"Ospătăria" zisă "Foamea" dispare în 1987, o dată cu partea de Oraş de Jos dintre Constituției – Parcul Gării şi Hurmuzachi. În articolul lui Ion Sorescu din Tribuna Sibiului din 29 august 1987, cu un titlu cât de poate de ceauşist, "Evoluţii calitative in arhitectura municipiului Sibiu", arh. Nicolae Ştefan Olaru, şeful atelierului arhitectură şi sistematizare din Centrul Judeţean de Proiectare Sibiu, spune că pe locul ospătăriei "vor fi ridicate blocuri cu parter comercial şi portice şi, în prelungirea lor, un hotel de tranzit". Cam multe pentru cât era ospătăria, dar oricum declaraţia aceasta e clasabilă la rubrica "vise, fata mea", pentru că acum, pe locul Ospătăriei e un simplu parc unde îşi fac veacul obişnuiţii zonei, de la localnici la urmaşii clientelei care frecventa de obicei "foamea".

Ca epilog, ultima menţionare a "Ospătăriei" ca nume este în noiembrie 1990, cu referire la abonamentele de autobuz, unde e menţionat chioşcul de la "Gară (fosta Ospătarie)".

Restul e amintire şi istorie locală neinteresantă pentru istoricii serioşi.

În foto: locul unde se afla aproximativ restaurantul "Ospătărie" şi grădina lui de vară

PS. Un cititor mi-a "comandat" să scriu despre "Ţâţa Dulce". E o idee.