Tinerii vor primi credite garantate de la stat pentru organizarea nunților

Acasa >

Articol

Tinerii vor primi credite garantate de la stat pentru organizarea nunților, printr-un program numit „Family Start”. Potrivit premierului Nicolae Ciucă, programul urmează să fie adoptat "în scurt timp" de către executiv.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Nicolae Ciucă spune сă, pentru prima dată în istoria României, Guvernul are un minister dedicat familiei, care "să găsească soluțiile cele mai bune pentru copii, tineri și familii la un loc".

Premierul amintește despre programul "Sprijin pentru România”, care prevede, printre altele, decontarea procedurilor de fertilizare in vitro pentru familiile care nu pot avea copii.

"Sprijinim familiile la început de drum prin credite garantate de către stat pentru organizarea nunții, a unui botez sau pentru achiziția unei mașini de familie. În scurt timp, programul Family Start va fi aprobat în ședință de guvern", a susținut Ciucă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a explicat, la Antena 3, câți bani vor putea fi luați prin astfel de credite garantate de stat.

Credite în cuantum de 10.000 de euro, pentru studenţi, pentru a-şi plăti anumite nevoi personale.

Credite de 15.000 de euro pentru tinere familii sau pentru tineri, în general, nu neapărat constituiţi într-o familie.

Gabriela Firea susține că aceste credite vor putea fi acordate tinerilor pentru plata chiriei, pentru plata creşei, grădiniţei, și afterschool-ului la care merg copiii, dar şi pentru evenimente personale – nuntă sau botez.

"Diferenţa dintre aceste credite şi un credit obişnuit de consum, care poate fi contractat acum de la o bancă privată este în primul rând garanţia statului.

Nu se cere dovada unor venituri, nu se pune gaj pe o anumită proprietate, deci sunt favorabile tinerilor şi sunt asemenea celor pe care noi le cunoaştem, dar din păcate, doar din literatura de specialitate sau din filme", a precizat Gabriela Firea.

Programul Family Start se va adresa tinerilor cu vârsta între 18 și 45 de ani, până acum nefiind anunțate și condițiile în care vor putea fi accesate aceste credite, relatează hotnews.

Tinerii s-au arătat nemulțumiți de decizia guvernului: “Credite??? Să le dea locuințe, chiar și sociale! Atunci ar fi ajutor!”, “Nu e destul că se "nenorocesc"singuri, îi băgați de tot în groapă cu ,credite la bănci”, “Îți dă, dar îți și ia mai apoi pe impozitarea venitului declarat”, au scris internauții pe rețelele de socializare.

 

18 mai 2022 la 14:39

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Astrid Fodor, mesaj emoționant după moartea Papei Francisc: „L-am admirat pentru blândețe, empatie și energia molipsitoare”
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a transmis un mesaj de condoleanțe odată cu trecerea la cele veșnice a Papei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
„Udatul” fetelor de Paști, obicei săsesc care încă se păstrează
În a doua zi de Paști are loc „udatul” fetelor,  un obicei preluat din cultura comunităților săsești și...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Fetiță de 7 ani, lovită de mașină lângă Zoo
Un accident s-a produs luni, în a doua zi de Paști, pe Calea Dumbrăvii, zona Zoo. O fetiță...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Măldărășanu, după remiza cu Farul: ”Aceeași meteahnă a noastră, nu învățăm din greșeli”. Motivul pentru care nu e supărat pe jucătorii săi
Antrenorul echipei sibiene era dezamăgit, la finalul meciului de la Ovidiu, pentru faptul că echipa sa a obținut...
Actualitate
3 min de citit