Articol
Cel mai curtat, cel puțin la nivelul declarațiilor, jucător de la FC Hermannstadt, Ianis Stoica, despre care s-a vehiculat, numai în această iarnă, că ar fi dorit atât de americanii de la Real Salt Lake City, fie de Dinamo Kiev (Ucraina), ȚSKA Sofia (Bulgaria), Qarabag (Azerbaidjan) sau autohtonele Dinamo și Universitatea Craiova, ar putea semna noul contract, zilele următoare.
Daniel Niculae, președintele executiv al lui FC Hermannstadt, a susținut, după victoria de la Iași, în care Ianis Stoica a deschis scorul, că atacantul de 22 de ani este aproape de a-și prelungi înțelegerea cu sibienii, conform Digi Sport.
Site-ul de specialiatte transfermarkt.com notează că înțelegerea dintre FC Hermannstadt și Ianis Stoica este valabilă până la finalul sezonului 2026/27.
Reamintim că oficialii grupării de pe ”Municipal” s-au declarat dispuși să se despartă de Ianis Stoica în schimbul sumei de 1,5 milioane de euro. Șeptarul lui FC Hermannstadt și-a trecut în cont, cu CSM Poli Iași, al cincilea gol din actuala stagiule a Superligii, având și patru pase decisive date în cele 22 de meciuri în care a fost folosit de antrenorul Marius Măldărășanu.