Te înfierbânți mai ușor la 19 grade, când auzi de arma nucleară

Miercuri dimineața ne-am trezit în zgâlțâit de vești apocaliptice. Vladimir Putin glăsuise către supușii săi și în același timp pentru întreaga planetă care îi aștepta discursul, încă de cu seară. Ceea ce le-a reținut tuturor atenția a fost afirmația președintelui rus ce făcea trimitere la posibilitatea folosirii armelor nucleare pentru a se apăra. Mă rog, a mai bătut câmpii despre intenția Occidentului de a distruge Rusia, îndrugând tot felul de argumente menite să însuflețească poporul -probabil- nemulțumit de efectele dezastruoase ale unui război absurd. Isteria declanșată de referirile lui Putin la arma nucleară e puțin trasă de păr. În situația deloc confortabilă în care se află, cu ce ar fi putut amenința? Cu baioneta? Cu soldații care dau bir cu fugiții? Nu e pentru prima oară când dinspre Kremlin vin amenințări cu arma nucleară, dar poate că acum ele ar trebui să ne sperie mai mult. Deh, îți e mai ușor să tremuri de frig decât de teama atacului nimicitor. Nu îți mai pasă că s-au scumpit benzina, motorina și alimentele când după colț se ițește teroarea nucleară. Putin invocă în discursul său ipocrit și aberant dragostea de țară, or un război nuclear înseamnă inclusiv dispariția Rusiei. Care ar fi logica declanșării unui conflict cu efecte dezastruoase pentru întreaga omenire (mă rog, cât pot fi de logice lucrurile în mintea unui descreierat)? Curios este cum de o armată despre care mai ieri se spunea că e vai de steaua ei declanșează din nou spaimă și afișate neliniști în Occident. E ridicol să vezi cum Europa și SUA, înarmate până-n dinți, se pliază pe capriciile rușilor executând joc de gleznă la marginea zonei de conflict. Să nu uităm, totuși, că Vladimir Putin nu a apărut din neant, nu a evoluat în ritmul accelerat al lui Făt-Frumos, ci a fost un camarad al unor puternici lideri europeni precum coana Merkel și conașul Sarkozy, niște politicieni democrați nevoie mare. E drept, puterea politică s-a mai schimbat prin lume, dar să nu ne împiedicăm în naivitate și să dăm cu nasul în iluzia că Occidentul e neprihănit ca o fată mare și nu joacă anumite cărți ale unor interese meschine. Da, politica (și mai ales politica făcută la nivel înalt) nu e compatibilă cu onestitatea deplină; ar trebui să înțelegem asta și să nu mai credem orbește că războiul se poartă între armata îngerilor și cea a demonilor. Și acest episod, în care s-a picurat din nou spaima în mintea și în sufletul omenirii, are o miză, iar noi, plătitorii de bilete la acest spectacol sinistru vom continua să suportăm nebuniile unor bolnavi de putere, contribuind la înarmare, pentru o așa-zisă pace. E evident, Vladimir Putin manipulează ordinar, dar nici adversarii săi nu sunt străini de astfel de tehnici. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
21 septembrie 2022 la 19:52
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 11 minute
Când te urci în trenul de București și ajungi la Timișoara
Speranțele celor care mai credeau într-o răsturnare de situație în privința alegerilor din 18 mai s-au spulberat odată...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Iubi-te-ar robotul, mânca-te-ar tiktok-ul
Pe la începutul anilor nouăzeci, când unii dintre românii care s-au trezit, fără busolă, în democrație încercau să-și...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Și totuși, cine a comandat ploaia de duminică, de la Sibiu?
În vechime, oamenii credeau că eclipsele de soare și lună sunt rezultatul acțiunilor unor balauri supărați pe muritori....
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Fiecare își întinde Antenele unde-i place, fiecare are Realitatea lui
Am mai scăpat o dată, iar după duminică a urmat, așa cum prognozasem, luni. Munții au rămas la...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
După duminică, urmează luni. Cine ar mai fi crezut?
La ora când scriu aceste rânduri suspansul legat de rezultatul alegerilor e un arc întins la maxim; la...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Creșterea cursului euro? Un fleac pe lângă asta
În sfârșit cade cortina peste una dintre cele mai crâncene reprezentații electorale din istoria post-decembristă. Cei doi candidați...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Spune-mi ce tricou porți, ca să îți spun cine te-a păcălit
În urmă cu vreo 15 ani, bătând zona centrală și comercială a unui oraș stațiune din Turcia am...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Nepalezii de azi, românii de ieri
Marea Britanie a anunțat noi măsuri prin care dorește să facă ordine pe piața muncii din Regat. Pe...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Un an și ceva cu executare
De mai bine de un an, România bate pasul pe loc într-un provizorat generat de alegeri de tot...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Pista sau viața?
De curând am trecut (din fericire indirect) prin drama unei familii pornite în căutarea unui loc într-un cămin-spital,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Dom’ primar, ce bine ți-ar șade la USR sau AUR!
A trecut aproape o săptămână de la șocul pe care l-au resimțit partidele mari, în 4 mai. Unii...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Tumbele unui leu, întărâtat de după gard
Nemulțumirile de tot felul, legate de rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale, s-au văzut puse în umbră de...
Editorialul zilei
3 min de citit