Târgul Mărțișorului (ediția a III-a), la Cârțișoara

Pasionații de cumpărături specifice primăverii, iubitorii tradițiilor și obiceiurilor autentice românești, precum și turiștii ce se vor afla în zona turistică din zona de sud a județului, sunt așteptați sâmbătă și duminică (25 – 26 februarie), la Târgul Mărțișorului 2023, organizat în Cârțișoara.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Târgul, ajuns la ediția a III-a, este organizat de Asociația Cârțișoara, cu sprijinul mai multor colaboratori voluntari, pe un teren privat (în incinta curții fostului CAP) situat la ieșirea din localitate spre Bâlea (partea stângă a DN 7C). Cârțișoara.

La expoziția cu vânzare vor fi prezenți producători și vânzători de mărțișoare și ornamente de primăvară, artizani, meșteșugari, producători flori, artiști plastici etc, astfel că participanții vor putea face cumpărăturii din cele mai diverse și utile.

Organizatorii informează că, dacă vremea va fi bună, standurile de prezentare și vânzare vor fi montate și amenajate afară, pentru condiții meteorologice nefavorabile existând posibilitatea ca târgul să se desfășoare în interiorul unui cort.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Participarea expozanților și vizitatorilor este gratuită.

”Cea de-a treia ediție a Târgului Mărțișorului (25 și 26 februarie) este organizată voluntar de Asociația Cârțîșoara și toți prietenii săi. Îi invităm pe toți cei interesați să ne bucurăm împreună de mărțișoare, flori, voie bună și primăvară!”, menționează organizatorii în invitația la eveniment.

D.F.

22 februarie 2023 la 12:35

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 16 ore
„Omul Verde” pleacă la drum: periplu prin 14 biserici din Transilvania cu simboluri celtice
Debutul sezonului turistic de la Richiș vine cu o propunere interesantă pentru iubitorii istoriei medievale: circuit destinat „Omului...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
(ACTUALIZARE) Săptămână perfectă pe ”Municipal”, pentru sibieni! FC Hermannstadt o învinge pe ”Bătrâna Doamnă” cu 3-0
FC Hermannstadt încheie o săptămână perfectă cu o victorie cu UTA. Pe o vreme câinească, jucătorii lui Marius...
Actualitate
6 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 21 ore
„Nunta avrigenească” – pe scena Casei de Cultură Avrig
Prezentarea obiceiului de nuntă din Avrig (o versiune adaptată pentru spectacol), a fost principalul reper din programul Spectacolului...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 22 ore
Sărbătoritul zilei, Alexandru Luca, și-a făcut cadou un gol: ”Mă bucur că am dat dovadă de atitudine, de caracter”
Venit sub formă de împrumut, în iarnă, de la FC Hermanstadt, mijlocașul Alexandru Luca a înscris primul său...
Actualitate
3 min de citit