Târgul lui Brumar, la Cârțișoara

Acasa >

Articol

Încurajați de aprecierea deosebită arătată de oamenii simplii pentru acțiunile organizate, reprezentanții Asociației Cârțișoara au pornit deja pregătirile pentru un nou eveniment, ce se dorește a deveni inclus în calendarul anual al acestei structuri asociative: Târgul lui Brumar.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Chiar dacă, din diverse cauze, la ediția a IV-a a Zilelor Recoltei (12 – 13 octombrie) numărul producătorilor prezenți nu a fost la fel de mare ca la edițiile trecute, participanții (expozanți/producători sau cumpărători) au fost plăcut impresionați de atmosfera prietenească, bucuria și relaxarea întâlnite aici. N-a fost neapărat un eveniment prin care să se urmărească obținerea de profituri uriașe, ci mai degrabă unul de socializare…

Iar „rețeta” se dorește a fi păstrată și pentru Târgul lui Brumar, ce se va desfășura în 9 și 10 noiembrie, la aceeași locație – terenul situat la ieșirea din localitate spre zona turistică, pe partea stângă a Drumului Național 7C – Transfăgărășan.

Va fi un eveniment în cadrul căruia producătorii agricoli, meșteșugarii, artizanii locali ori artiștii populari din Cârțișoara și toată Țara Făgărașului își vor putea expune și vinde produsele, la care participanții vor socializa, își vor putea împărtăși idei, propuneri de colaborare etc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Organizatorii sunt pregătiți și pentru situația în care, din cauza condițiilor meteorologice, activitatea nu se va putea desfășura în aer liber, unul dintre corturile mari amplasate în zonă urmând a fi pregătit pentru a putea găzdui acțiunea.

În ambele zile, Târgul lui Brumar de la Cârțișoara va debuta la ora 11, iar participarea este gratuită.

D.F.

23 octombrie 2024 la 08:56

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 1 oră
A uitat de ziua soției sale! Și-a adus aminte de-abia după ce calificat-o pe Hermannstadt în finala Cupei României
Antrenorul echipei sibiene a dezvăluit, în conferința de presă, că a uitat să-i ureze soției sale ”La Mulți...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Radiografia unei calificări, sub lupa lui Măldărășanu: ”Meci senzațional, victorie meritată, dar problema noastră rămâne aceeași în continuare…”
Marius Măldărășanu susține că victoria cu Rapid, din semifinalele Cupei, a fost obținută absolut pe merit, chiar dacă...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
Agârbiciu – satul „brânzeturilor dumnezeiești”. Preotul și-a făcut fermă cu brune maramureșene și altar de rugăciune
Un om de poveste, cu o afacere...de poveste. Azi descoperim un personaj special, scos la lumină în postarea...
Actualitate
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
FC HERMANNSTADT E ÎN FINALA CUPEI ROMÂNIEI. Sergiu Buș aduce calificarea în ultimele secunde!
Cu perspectiva unei noi calificări istorice în finala competiției KO, sibienii lasă impresia, în primele minute, că-i invită...
Actualitate
3 min de citit