Târgul de Cariere Sibiu revine într-o nouă locație cu numeroase oportunități profesionale

Târgul de Cariere, alături de BestJobs, partenerul de recrutare din acest sezon, se întoarce la Sibiu cu numeroase oportunități profesionale și zeci de angajatori din diverse domenii de activitate. Evenimentul va avea loc în 21 și 22 octombrie, între 11:00 și 18:00, într-o nouă locație, și anume Sala Sporturilor Transilvania. La evenimentul susținut de Primăria Municipiului Sibiu, și-au confirmat deja prezența peste 30 de companii și sunt așteptați peste 2000 de candidați.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Dacă urmărești o schimbare în carieră sau pur și simplu dorești să iei pulsul mediului profesional, pe parcursul celor două zile vei avea ocazia să îți pui calitățile în valoare, să te remarci în fața angajatorilor sau să obții sfaturi de carieră prețioase.

Printre pozițiile deschise în cadrul companiilor participante se numără: specialiști în relații și suport clienți, consultanți financiari, ingineri, programatori, mecanici, operatori back office, team leaderi, agenți de vânzări, testeri, operatori de producție, vânzători, studenți pentru diverse internshipuri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Toamna aceasta căutăm oameni care caută oportunități de carieră, răspunsuri, un nou job, un nou început, vise împlinite sau poate chiar un job mai potrivit profilului lor, iar pentru aceasta la Târgul de Cariere aducem candidații față în față cu oportunitățile care contează”, a declarat Maria Petruța, PR Manager la Târgul de Cariere.

Ediția de toamnă va fi marcată de prezența unui număr mare de companii din diferite sectoare de activitate, care sunt nerăbdătoare să prezinte candidaților ofertele de angajare. Dacă ești interesat de o carieră în domeniul auto & automotive, poți afla mai multe direct de la reprezentanții unor companii precum Vitesco Technologies, Continental Sibiu, Marquardt, Joyson Safety Systems, Bertrandt sau Grupo Antolin. Domeniile producție și tehnică sunt și ele bine reprezentate la Târgul de Cariere, prin intermediul unor companii precum Siemens, Retrasib sau ODU, care au pregătit o ofertă variată de joburi. Numeroase noi poziții sunt deschise și în domeniul IT în cadrul unor companii precum Veeam, imc, WEBfactory sau Regiondo sunt doar câteva dintre brandurile care așteaptă cu nerăbdare candidații la Sala Sporturilor Transilvania. De la Târgul de Cariere nu vor lipsi nici Bosch, Azets sau Vodafone, care vin cu numeroase oportunități profesionale și ultimele noutăți din domeniul lor de activitate.

O noutate absolută vine din partea companiei Marquardt, care aduce la Târgul de Cariere modulul DemoCar, prin care prezintă vizitatorilor tehnologiile inovative care vor echipa cockpitul automobilelor în viitor. Cum va arăta interiorul unui automobil? Cum se va schimba interfața cu utilizatorul? Compania Marquardt, expertă în mecatronică interactivă, ne invită în viitor pentru a experimenta produsele sale inovative într-un mediu interactiv. Pe scurt: DemoCar sau Mașina Viitorului.

Întâlnirile față în față cu recrutorii vor fi completate de livestream-ul din studioul mobil aflat la fața locului, care va aduce în prim-plan detalii despre locurile de muncă disponibile și interviuri cu reprezentanții companiilor pe diverse teme. Acesta va fi difuzat pe canalele de Facebook, LinkedIn, YouTube ale evenimentului și pe targuldecariere.ro în prima zi a evenimentului.

 

Chiar dacă primul pas spre angajare e față în față, poți aplica și online la joburile existente, cu ajutorul unui cont creat înainte, în timpul, dar și după eveniment, pe platforma https://www.targuldecariere.ro/sibiu.

 

 

Târgul de Cariere a împlinit anul acesta 16 ani de activitate și este cea mai mare rețea de evenimente de carieră din România și Republica Moldova, reunind sute de angajatori și mii de candidați de două ori pe an, în sezonul de primăvară și cel de toamnă. Din 2006, de la primul eveniment și până în prezent, Târgul de Cariere a devenit cea mai răspândită soluție de recrutare selectivă și a avut un rol esențial în formarea pozitivă a pieței muncii. De fiecare dată a contribuit la dezvoltarea de competențe, descoperirea de talente și a șanselor de angajare pentru acestea.

 

17 octombrie 2022 la 12:27

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Măldărășanu: ”Cu UTA, va fi cel mai greu meci al nostru!” Din ce motive se teme tehnicianul lui Hermannstadt…
Antrenorul echipei sibiene se teme că unii dintre jucătorii săi nu vor fi complet refăcuți după semifinala din...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Circulaţie închisă timp de trei ore pe valea Oltului, la începutul săptămânii viitoare
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR anunţă că luni şi marţi, (28 şi 29 aprilie)...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Pietonii în vizorul poliției: peste 100 de sancțiuni în 3 zile
Pentru a preveni riscul de accidente, polițiștii rutieri desfășoară în această perioadă o serie de acțiuni dedicate protejării...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar 1 29.04.2025 RASINARI, str. SUB COSTITA 08:30...
Actualitate
1 min de citit