Strategia de dezvoltare a Microregiunii Ţara Făgăraşului a fost prezentată la Palatul Parlamentului

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Strategia de dezvoltare durabilă a Microregiunii Ţara Făgăraşului a fost elaborată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ITI Microre­giunea Ţara Făgăraşului (ADI ITI Ţara Făgăraşului) şi repre­zintă planul de atragere a fondurilor europene destinate investiţiilor în sectorul public şi mediul privat. Prezentarea acestei strategii în cadrul unui eveniment desfăşurat la Parlamentul României a urmărit, pe lângă promovare şi popularizare, determinarea instituţiilor centrale ale statului şi a forţelor politice să susţină dezvoltarea regiunii ţării Făgăraşului. Documentul face referire la proiecte de investiţii ample, ce vizează îmbunătăţirea accesibilităţii, echiparea teritoriului, consoli­darea infrastructurii econo­mice şi sociale şi dezvoltarea durabilă a zonei.

"Pentru ca planificarea resurselor să fie cât mai aproa­pe de nevoile comunită­ţilor locale, MIPE a inclus în Acordul de Parteneriat 2021 – 2027 cinci microregiuni pentru care este prevăzută utilizarea mecanismului Investiţiilor Teritoriale Integrate (ITI). Una dintre aceste regiuni este Ţara Făgăraşului, care reu­neşte 31 de unităţi adminis­trativ-teritoriale din judeţele Sibiu şi Braşov, cu 46.000 de locuitori şi peste 70 % din suprafaţă arie protejată.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

*Alocarea financiară prevă­zută pentru investiţiile în ITI Ţara Făgăraşului totalizează aproximativ 31,5 milioane de euro, bani pe care îi va putea folosi pentru valorificarea potenţialului turistic, cultural şi natural al zonei. Vreau să felicit reprezentanţii autorităţilor locale – primarii localităţilor in­cluse în această micro­regiune şi preşedinţii Con­siliilor Judeţene Sibiu şi Bra­şov, doamna Daniela Cim­pean – Preşedintele Consiliu­lui Judeţean Sibiu şi domnul Adrian Ioan Veştea – pentru ambiţia de a defini o strategie clară de dezvoltare a micro­regiunii, cu finanţare euro­peană, şi să îi asigur de întreg sprijinul MIPE*, a declarat ministrul Marcel Boloş.

Investiţiile Teritoriale Inte­grate (ITI) reprezintă un instrument financiar introdus de către Comisia Europeană în perioada de programare 2014 – 2020, pentru a stimula dezvoltarea integrată şi pentru reducerea decalajelor de dezvoltare identificate între teritorii şi media naţională.

În Acordul de Parteneriat 2021 – 2027 este prevăzută utilizarea investiţiilor terito­riale integrate pentru microre­giunile Delta Dunării, Valea Jiului, Moţii, Ţara de Piatră şi Ţara Făgăraşului", au trans­mis reprezentanţii Minis­te­rului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, după întâlnirea de la Palatul Parlamentului.

Responsabili din cadrul ADI ITI Ţara Făgăraşului au informat că, după prezentarea naţională a strategiei, se aşteaptă semnarea contrac­tului, astfel încât să existe cadrul legal de organizare a activităţilor şi, de asemenea, lansarea programelor de finanţare la nivel naţional, programe ce vor fi accesate pentru fiecare localitate din microregiune.

ADI ITI Microregiunea Ţara Făgăraşului reprezintă o asociere a 31 de unităţi administrativ – teritoriale şi a consiliilor judeţene din judeţele Sibiu şi Braşov. Din structură fac parte municipiul Făgăraş, oraşul Victoria şi
19 comune din judeţul Braşov (Beclean, Cincu, Comăna, Drăguş, Hârseni, Jibert, Lisa, Mândra, Părău, Recea, Sâmbăta de Sus, Şercaia, Şinca, Şinca Nouă, Şoarş, Ticuş, Ucea, Viştea, Voila), precum şi oraşele Avrig şi Tălmaciu, alături de 10 co­mune din judeţul Sibiu (Ar­paşu de Jos, Boiţa, Brădeni, Bruiu, Cârţa, Cârţişoara, Porumbacu de Jos, Racoviţa, Roşia, Şelimbăr).

 

Foto: facobook.com/MinisterulInvestitiilorsiProiectelorEuropene

 

 

Autor
30 iunie 2022 la 18:22

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Serbare câmpenească de 1 mai, la Mediaș
Dacă locuiți în nordul județului și nu v-ați făcut încă planuri pentru petrecerea zilei de 1 mai, puteți...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Ruxandra Cibu Deaconu s-a întâlnit cu reprezentanții ONG-ului „Împreună pentru Ștefan”: „Copiii cu nevoi speciale nu cer lacrimi, ci răbdare.
Senatoarea USR de Sibiu a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, în urma unei întâlniri cu reprezentanții...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Spectacol de dans, la Casa de Cultură Avrig
Sâmbătă, 26 aprilie, începând cu ora 17, Casa de Cultură a orașului Avrig va fi gaza spectacolului „UrbanDance...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Accident între două mașini și un tir la iesirea din Mediaș
Un accident s-a produs joi pe DN 14 A, iesirea din Mediaș spre Blăjel, unde două mașini și...
Actualitate
1 min de citit