Măgura s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României după ce a învins-o, pe teren propriu, pe CSM Slatina, ocupanta locului 11 în clasamentul Ligii Florilor după 19 etape.
Primele minute ale meciului din Sala Sporturilor au fost echilibrate. Măgura avea avantaj minim după 11 minute (6-5), dar s-a desprins la cinci lungimi în următoarele 5 minute (10-5). Oltencele au reacționat pe măsură și au egalat până la pauză, la cabine cele două echipe intrând cu 13-13 pe tabelă.
În 8 minute de la reluare, Măgura s-a pus la adăpostul a patru goluri (18-14). Jucătoarele lui Alex Weber și Bogdan Nițu au avut avantaj pe tabelă până la finalul întâlnirii, reușind să se impună în cele din urmă cu 26-20.
Pentru echipa din Cisnădie au marcat Timea Tătar (7 goluri), Marilena Neagu (6), Iuliia Gariaeva (4), Valentin Blazevic (3), Dana Abed-Kader, Elena Gjorgjijevska (câte două), Maria Bardac și Sorina Marin (câte unul). Din lotul Măgurii pentru acest meci au mai făcut parte portărițele Kira Trusova, Renata de Arruda și Andreea Ilie, Raluca Băcăoanu, Reka Tamas, Daniela Necula și Dijana Radojevic.
În sferturile de finală ale Cupei României s-au mai calificat CSM București (30-18 cu Dunărea Brăila, în deplasare), CSM Galați (29-27 cu CSU Știința București, pe teren propriu), Rapid București (38-22 cu CSM Tg. Jiu, în deplasare), Gloria Bistrița-Năsăud (23-21 cu HC Zalău, în deplasare), SCM Rm. Vîlcea (24-18 cu Dacia Mioveni, în deplasare) și SCM Gloria Buzău (43-34 cu CSM Corona Brașov, în deplasare). MeciulSCM Craiova – Minaur Baia Mare va avea loc pe 15 aprilie.