Acum la împlinirea a 175 de ani de la condamnarea și împușcarea medieșeanului Roth, credem că nu este lipsit de interes să publicăm câteva cuvinte despre acest sincer susținător al drepturilor poporului român și reprezentantul de frunte al intelectualității săsești din Transilvania.

S-a născut în 1796 la Mediaș, unde tatăl său a fost profesor și director al gimnaziului săsesc. A urmat studiile elementare și secundare în orașul natal și Sibiu. În 1817 după bacalaureatul dobândit la actualul Colegiu Brukenthal „în urma hotărârii Prea Înaltei Curți” primește permisiunea de a frecventa cursurile Universității din Tübingen, cu gândul de a-și desăvârși studiile. Călătorește spre centrul universitar parcurgând traseul: Pesta, Viena, Linz, Salzburg, Berchtesgaden, München, în urma căreia redactează lucrarea Gemälde einer Reise … (Tabloul unei călătorii…) un jurnal de călătorie extrem de interesant. La Tübingen studiază teologia și filosofia. Atras de faima lui Johann Heinrich Pestalozzi, ia drumul Elveției, la Yverdon, unde este angajat și funcționează timp de un an și jumătate ca profesor de limba latină la Institutul de educație pe care-l conducea personal marele pedagog. La îndemnul acestuia redactează o primă lucrare intitulată Teoria învățării (predării) limbilor (Theorie des Sprachunterrichts) cu intenția publicării ei în limbile franceză și engleză, proiect nerealizat datorită decesului lui Pestalozzi. Tema este sugestionată de contactul cu Elveția, locul unde trei popoare conviețuiau alături respectându-și limba maternă și cultura proprie; este articolul prin intermediul căruia Roth considera că limba națională este limba majorității populației țării, gând care avea să-l însoțească și să-l domine până la tragicul său sfârșit. Manuscrisul lucrării vede lumina tiparului mult mai târziu prin grija principalului său biograf, istoricul Otto Folberth.

La rugămințile familiei, în special la solicitarea tatălui, renunță la o carieră ce se anunța strălucită în vestul Europei. Își părăsește logodnica, Marie Schmied, directoarea școlii pestalozziene pentru săraci, destinată formării de dascăli, și revine la Tübingen unde, în anul 1820, susține teza de doctorat cu titlul Esența statului ca instituție educativă pentru menirea omului, primind titlul de doctor în filosofie și magister al artelor liberale. Disertația concentrează diversele concepții ale epocii despre stat. Ea se bazează pe teorii eterogene, autorul conturând o viziune personală despre relațiile social-politice ale timpului. Pe 4 iulie 1820 pornește în lungul drum spre patrie, făcând un popas de mai lungă durată la Viena. Ajuns acasă, la Mediaș, devine profesor la gimnaziul din localitate, unde, în cadrul unei conferințe a profesorilor, printr-o doctă prelegere, sugerează organizarea și publicarea unei reviste cu profil pedagogic, intitulată „Errichtung einer Anstalt zur Erziehung und Bildung armer Kinder „Der sächsiche Hausfreud” (Prietenul de casă sas), inițiativă boicotată de autorități.

Roth este primul în Transilvania care introduce ca materie de învățământ gimnastica (educația fizică) în școlile din țara noastră conform principiului antic: Mens sana in corpore sano.

Un an mai târziu îi apare lucrarea An den Edelsinn und die Menschenfreundlichkeit der Sächsischen Nation in Siebenbürgen, eine Bitte und ein Vorschlag für die Errichtung einer Anstalt zur Erziehung und Bildung armer Kinder für den heiligen Beruf … (Apel adresat caracterului nobil și omeniei săsești din Transilvania. O rugăminte și o propunere de ridicare a unui așezământ destinat educării și formării de copii săraci pentru sfânta profesie de dascăl de țară). Prin intermediul acestui „apel” Roth califica învățământul elementar săsesc drept necorespunzător din cauza stării precare a dascălului dar și a insuficientei pregătiri profesionale.

In 1823 se căsătorește cu Sophie Auner, fiica preotului din Copșa Mare. Cu aceasta va avea trei copii (soția și doi dintre ei s-au prăpădit curând). În pofida acestor pierderi extrem de dureroase, Roth se refugiază în muncă, ani în care întocmește o istorie a Transilvaniei în trei volume cu informații utile în activitatea didactică prestată. Ca profesor, Roth a predat diferite materii: latină, germană, filozofie și, domeniul preferat, istoria, pentru care alocă un timp considerabil. Devine conrector și rector (director) al gimnaziului din Mediaș și, după o perioadă scurtă de timp, este eliberat în mod forțat din slujba de conducere și din învățământ ( aprilie 1834), urmare a epocii lui Metternich instaurată în țară. Devine predicator la Mediaș și din ianuarie 1837 preot la Nemșa. După necazul din primul mariaj se căsătorește pentru a doua oară cu Karoline Henter, fiica preotului din Băgaciu care-i dăruiește cinci copii.

Anii 1841-1843 sunt deosebit de fructuoși în munca științifică, perioadă propice elaborării a o seamă de lucrări: Die Zünfte. Eine Schutzschrift (Breslele. O scriere de apărare), 1841. Studiul a fost publicat în coloanele gazetei sibiene„Transilvania”. În pofida unor aprecieri contradictorii privind rolul breslelor, acesta are și unele părți actuale, de exemplu concentrarea capitalului comparat cu un iaz unde peștii mari înghit peștii mici; Der Sprachkampf in Siebenbürgen. Eine Beleuchtung des Woher und Wohin ? (O clarificare a problemelor: de unde? și încotro ?), 1842. Lucrarea a fost prilejuită de hotărârile dietei de la Cluj din acel an în care se lua în discuție un proiect de lege cu scopul statuării limbii maghiare ca limbă oficială de stat în Transilvania în locul celei latine. Prin intermediul acestei, Roth se afirma ferm pentru drepturile legitime ale fiilor poporului român cu fiii naționalităților conlocuitoare din Transilvania. Se arăta primejdia evidentă a acestei încercări de a reteza „rădăcinile” limbii române, limba fiind componenta majoră a unei națiuni. Prin pierderea limbii – afirma Roth – dispare „națiunea însăși”. Din teza egalității limbilor – receptată și însușită de Roth din perioada elvețiană a vieții sale – rezultă teza de egalitate a naționalităților, ceea ce avea să însemne în tumultuoasa revoluție de la 1848, recunoașterea drepturilor legitime ale românilor din Transilvania și pe planul folosirii limbii materne. A rămas celebră replica pe care Roth o dă reprezentanților dietei amintite mai sus: „Nu văd nevoia de a se impune o limbă oficială a țării, căci noi avem deja o limbă a țării. Nu este nici limba germană, nici cea maghiară, ci limba română. Oricât ne-am suci și ne-am învârti noi, națiunile reprezentate în Dietă, nu putem schimba nimic. Aceasta este realitatea /…/ Speranța de a putea câștiga pe români prin maghiarizare e clădită pe nisip…”. Nu trece mult timp căci apar curând, față de poziția luată de Roth, replici veninoase ale baronului Kemény Zsigmont apărute într-o publicație clujeană. Menționăm și evaluările pozitive exprimate în ”Foaie pentru minte, inimă și literatură” și „Gazeta Transilvaniei”. Sunt traduceri ale unor fragmente din opera lui Roth. Ecouri ale lucrării lui Roth se regăsesc și în presa săsească. Printre alții, Georg Daniel Teutsch, directorul liceului din Sighișoara, o aprecia drept „zdrobitoare, în argumentația ei” iar Franz Obert, face referiri cu privire la larga ei circulație „ aceasta fiind cunoscută până și în ultimul cătun”. În acest context, amintim faptul că Roth a tradus în limba germană o lucrare intitulată Istoria bisericească a românilor al cărei autor era Iosif Pop Sălăjean. În 1844 Barițiu afirma: „Noi cu domnul autor avem cinstea a ne cunoaște în persoană, noi știm prețui lățita procopsință și agera judecată a acestui german-sas încât am dori ca și între românimea noastră să se arate măcar doi, trei erudiți așa muncitori pentru nația-și, cum este d-lui pentru a sa” (vezi: „Gazeta de Transilvania”, anul XI, 1844, nr. 51 din 23 iunie, p. 210). În același an 1842 apare lucrarea „Untersuchungen und Wohlmeinungen über Ackerbau und Nomadenleben” (Cercetări și sfaturi bune despre cultivarea ogorului și viața nomadă), urmate de ”Wünsche und Ratschläge, eine Bittschrift fürs Landvolk” (Dorințe și sfaturi. O petiție pentrun țărani), 1843, Der Geldmangel und die Verarmung in Siebenbürgen, besonders unter de Sachsen (Criza bănească și pauperizarea din Transilvania, mai cu seamă în rândurile sașilor) ,1843, o analiză minuțioasă a diverselor probleme ale vieții sociale, oferind cititorilor un veridic tablou al epocii, „plin de culoare și adevăr” ș.a., dublate de o intensă activitate jurnalistică.

În timpul rodnicei sale activități, Roth a fost „lovit de soartă”: la 16 decembrie 1847 îi moare tatăl. La întoarcerea acasă la Moșna, unde ajunsese preot, observă din șaretă ruinele fumegânde ale gospodăriei sale, construcție agricolă model pentru a servi exemplu țărănimii. Acasă, fiul său Andreas îl anunță că familia a sporit cu o fetiță ce s-a născut între timp. Această veste care luminează chipul preotului nu a fost de lungă durată. La doar câteva zile după naștere, la 6 ianuarie 1848, soția se stinge din viață în urma unei infecții, întreaga grijă pentru noul născut și a celorlalți patru copii minori apasă greu pe umerii lui Roth. Dintre copiii din prima căsătorie mai trăia Sophie căsătorită cu Michael Rosenauer care vine în sprijinul tatălui. Într-o epistolă redactată la două zile de văduvie acesta scria: „În casa mea toate sunt vraiște. Intră și ies oameni îngrijorați de cei bolnavi; mi se anunță sosirea medicului, pe urmă alții pleacă după doctorii și cele necesare casei; este un permanent du-te-vino, iar în camera de alături zace soția mea moartă, în sicriu; sosesc trăsuri din Șeica Mică, se coace pâine și se taie vite pentru pomană. Copiii aleargă, fără rost, dintr-o cameră într-alta. Curioșii vin și pleacă, casa mea seamănă cu un furnicar, cu o armată în descompunere în urma pierderii comandantului. Cheile sunt rătăcite, le cauți ici și colo. Iată cum se prezintă căminul meu”.

În contextul valului revoluționar care a cuprins Europa la 1848 se înscrie și cea română cu deziderate principale eliberarea țărănimii iobage, asigurarea libertăților democratice burgheze, înlăturarea dominației străine și realizarea unității și independenței naționale. Fin cunoscător al țelurilor nobile ale revoluției pașoptiste din țările române îl determină pe nefericitul preot să ia parte la Adunarea națională de la Blaj, din 3/15 mai. Pe Câmpia Libertății, mulțimea prezentă a conștientizat esența programului național, necesitatea ca românii să-și conducă propria lor țară, pentru a curma iobăgia socială și națională. Aici la Blaj, Roth l-a auzit pe Avram Iancu adresându-se zecilor de mii de români cu celebra sa cuvântare: „Uitați-vă pe câmp, românilor, suntem mulți ca cucuruzul brazilor, suntem mulți și tari”.

Tot aici a receptat sensul adânc al jurământului pronunțat de Simon Bărnuțiu: „Jur că, ca român/…/, voi ținea și voi apăra legea și limba noastră română, precum și libertatea, egalitate și frățietatea; pe aceste principii voi respecta toate națiunile ardelene, poftind egala respectare de la dânsele/…/ voi conlucra după putință la desființarea iobăgiei, la emanciparea industriei și a comerțului, la păzirea dreptății, la întâietatea binelui umanității, al națiunii române și al patriei noastre”. După adunarea națională de la Blaj, Roth are o viziunea politică mai clară asupra drepturilor românilor, caracterizată în mod demonstrativ și prin folosirea denumirii de „român” în locul celei peiorative de „valah”. Va folosi cu simpatie numele de „român” (Romanen) menționând într-un articol următoarele „o fac dintr-un sentiment frățesc față de acest popor mult promițător patriei noastre și ca urmare a unui deziderat și a unei hotărâri obștești și unanime a acestei mărețe adunări populare/…/ Cine vrea, ca și mine, să recunoască în mod public naționalitatea lor, să se comporte la fel. Ideea unui stat al românilor trăiește în mii și mii de inimi. Materia este inflamabilă, nu poate rămâne multă vreme fără efect, chiar dacă va curge sânge”.

În pofida hotărârilor de la Blaj, dieta Transilvaniei, întrunită la 19 mai la Cluj, a votat uniunea Transilvaniei cu Ungaria, nesocotind voința poporului român.

În evenimentele tumultuoase ale revoluției de la 1848-1849 din Transilvania, Roth este numit de comitele sas în Comitetul ardelean de pacificațiune din care făceau parte reprezentanți români și sași. La 1 noiembrie 1848, la propunerea Universității naționale săsești, Roth este numit de generalul de brigadă austriac Puchner în funcția de Comisar imperial plenipotențiar pentru așa-numitele 13 sate ale comitatului Cetatea de Baltă, din care autoritățile, provenite din rândurile nobilimii maghiare, fugiseră. Roth își stabilește cartierul general la Dumbrăveni și, la cererea comunelor amintite, le anexează pământului crăiesc. În aceeași lună, pe ziua de 25, împreună cu protopopul de Mediaș Ștefan Moldovan, Roth este numit adjunct al administratorului provizoriu al comitatului Cetatea de Baltă, Carl Commendo, stabilindu-și reședința la castelul din Cetatea de Baltă. În ianuarie 1849, după ce o armată maghiară condusă de generalul Bem cucerește Transilvania, Roth se retrage la parohia sa de la Moșna. Bem îi eliberează o scrisoare de protecție. Încălcând acest act, comisarul guvernamental maghiar László Csányi ordonă arestarea preotului la Moșna și, sub escortă, îl duce la Cluj.

În fatidica zi de 11 mai 1849, Tribunalul marțial din Cluj îl condamnă la moarte prin împușcare. În ultima scrisoare redactată de Roth, adresată copiilor săi, menționa plin de demnitate: „… am avut cele mai bune gânduri pentru națiunea mea, fără să fi voit răul celorlalte națiuni … Trebuie să mai adaug că nici în viață, nici în moarte nu am fost un dușman al națiunii ungare. Fie ca acest lucru să-mi fie crezut pe cuvânt, mie, muribundul, în clipa când orice ipocrizie dispare”. Este crezul luptei exprimat și în ultimele clipe ale vieții sale. Execuția are loc la trei ore după rostirea sentinței. După un an de la execuție, rămășițele pământeșți ale lui Roth sunt strămutate la Mediaș. În 20 mai 1853, se inaugura monumentul închinat acestuia din Cimitirul municipal, deasupra gării C.F.R.

dr. Lucian GIURA