Fermierii (atât crescătorii de animale cât și cei ce se ocupă de munca pământului) din comuna Arpașu de Jos, se pot informa despre noutățile legislative, normele, documentele, modul de completare etc., ce reglementează măsurile, subvențiile și schemele de sprijin acordate de Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA) în cursul acestui an, prin participarea la sesiunea de informare ce se va desfășura miercuri, 26 februarie, începând cu ora 10, la Căminul Cultural din Arpașu de Jos.
La întâlnire vor participa reprezentanți ai APIA Sibiu, prezența cât mai numeroasă a fermierilor fiind deosebit de importantă, aceștia având astfel posibilitatea de a obține informații utile și mai ales, oficiale.
Întâlnirea de la Arpașu de Jos face parte din campania de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025, demarată de APIA, în urmă cu câteva zile și derulată sub sloganul „Depune la APIA Cererea de Plată în perioada 3 martie – 30 mai 2025! APIA, mereu alături de fermieri!”.
În cadrul acestor sesiuni, fermierii vor primi informații referitoare la condițiile de acordare a intervențiilor/măsurilor/schemelor de sprijin în sectorul vegetal, zootehnic și a schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă, noutățile legislative apărute în această Campanie, modul de completare corectă a Cererii de Plată în anul 2025 și identificarea corectă a terenului agricol în aplicația geospațială AGI Online, documentele necesare la depunerea Cererii de plată în funcție de intervențiile/măsurile/schemele de sprijin solicitate, normele privind condiționalitatea și informații referitoare la condiționalitatea socială, precum și orice alte informații care privesc intervențiile/măsurile/schemele de sprijin acordate de APIA din fondurile europene și de la bugetul de stat.