Uite, în comentariile la articolul "Dar cote de gen la sfinţi nu impuneţi? Sau cum să facem dosar de cadre celor canonizaţi" (vezi aici ), am avut parte de o mulţime opinii din care reiese că sfinţii suspecţi că ar fi fost legionari sau că au simpatizat cu mişcarea, au fost sfinţiţi tocmai de dragul trecutului lor "verde". Apoi, că toţi legionarii sunt sfinţi şi apoi culmea culmilor, că mişcarea lui Codreanu şi Sima nu a fost antisemită. Trei inexactităţi susţinute vehement dar fără argumente reale.

Naţionalism-antisemitism sau una din reţetele de succes ale urii

Să luăm naţionalismul românesc interbelic. De ce a avut un aşa succes? Pentru că era pentru toată lumea. România (Mare) era tânără şi ieşită cumva victorioasă dintr-un război pe care, practic, l-a pierdut. În plus, opinia general acceptată că a fic etăţean român înseamnă aproape obligatoriu a fi etnic român. În jurul ţării, revoluţii comuniste care aduceau haosul: Rusia, Ungaria. În ţară, sărăcie, corupţie, politicianism, promisiuni neonorate, nemulţumire, slugărnicie la marile puteri şi dorinţa de a face ceva. De a lupta împotriva unui duşman. Trebuia găsit duşmanul. Şi s-a găsit rapid: străinul care sapă, de decenii-secole, la puritatea, frumuseţea, moralitatea şi perfecţiunea multimilenară a românului cel frumos cel nepoluat de răul epocii şi pe deasupra, creştin. S-a găsit uşor. Duşmanul ideal era evreul. Evreul era comunist (deşi nu toţie rau comunişti), evreul era supranaţional (dar dacă dorea cetăţenia ţării, nu i se dădea), evreul era elita care corupea, stăpânea, distrugea. Şi pentru că aceste categorii erau prea intangibile, prea ne la îndemână pentru a fi luaţi de guler pe uliţă, s-a găsit soluţia: evreul şi atât. Acum era nevoie de cineva care să scape ţara: din mizeria în care zăcea şi de de hoţi, corupţi şi mai ales de, evident evrei. Şi aşa au apărut, ei, patrioţii adevăraţi, apărătorii purităţii naţionale şi rasiale, în numele Domnului şi Arhanghelului. Şi pentru ca să nu apară doar ca o trupă de băieţi cu uniforme şi pistoale, s-a lucrat la imagine şi PR. S-a amestecat naţionalismul, rasismul, creştinismul şi strămoşismul, pentru a avea priză la toţi: de la intelectuali romantici la plugari dreptcredincioşi şi mânuitori de bâtă. S-a lucrat la o filosofie a trăirii mistice dincolo de materialism pentru a atrage pe cei mai spirituali. S-a lucrat la un cult al muncii pentru ţară, pentru cei harnici. S-a impus disciplina, uniforma, pentru ca să te facă mândru că aparţii unei unităţi de elită, pentru militarişti. Şi pentru ca totul să fie perfect, a apărut şi un lider carismatic care să fie idolatrizat la modul religios. Aşa s-au născut, pe scurt, toate mişcările naţionaliste. Inclusiv cea legionară de la noi, strâns legată de valul ultranaţioalist ce a cuprins Europa.

Deci exista problema, era stabilită cauza, era propusă soluţia: eliminarea cauzei. Eliminare socială, administrativă şi fizică dacă se ivea ocazia. Fără excepţii, fără "ia stai să vedem". Cauza: orice evreu disponibil. Era mai comod aşa decât să descâlceşti iţele corupţilor tăi de aceeaşi naţie. Legionarii au decis să facă asta în numele Arhanghelului Mihail şi a apărării creştinismului. Era mai cu priză, puteai spune după decenii că mişcarea ta a fost unică, naţional-creştină şi că nu a avut nimicuţa comun cu nazismul lui Hitler. Decât uluitor de multe elemente comune, inclusiv admiraţia faţă de el şi faţă de Hitler.

Măsurile antisemite ale numei mişcări care nu era antisemită

Din ambele tabere, anti şi pro, văd acum asocieri ale unora dintre "noii sfinţi" cu legionarismul. Cele anti le-am tratat data trecută. Cele pro le tratăm acum. Am înţeles, din unele comentarii apologetico-legionare, că o dată, tot ce e legionar e(ra) cumva sfânt că aşa şi suna cântecul, "Sfântă tinereţe legionară". Că ei, legionarii, au primit de la Dumnezeu cununa de spini şi crucea lui Hristos şi au devenit martiri şi sfinţi. Ba chiar aflu că mişcarea legionară nu a fost antisemită. "Nicăieri, niciodată legionarii nu i-au persecutat pe evrei", citesc într-un comentariu. Corneliu Zelea Codreanu, liderul ne-antisemit al mişcării legionare ne-antisemite, spune altfel: "Problema jidănească (…) constituie pentru naţiunea română cea mai mare primejdie pe care a cunoscut-o de la începutul istoriei şi până astăzi". Şi mai promitea că "…legionarul este singurul în stare să rezolve această problemă". Iar acesta este un citat blând faţă de altele mult mai dure. Ia să vedem ce măsuri a luat ne-antisemita mişcare legionară când a ajuns la guvernare: concedierea tuturor artiştilor şi salariaţilor evrei, din teatru şi operă; excluderea cultului mozaic din rândul cultelor sprijinite de stat; odioasele comisii de românizare; exproprierea rurală a evreilor: excluderea medicilor evrei din colegiile medicilor; concedierea salariaţilor evrei şi culmea comicului, excluderea evreilor de la serviciul militar adică li se lua "onoarea" de a fi măcelăriţi pe unde avea chef Antonescu. Deci mişcarea legionară nu a fost antisemită? Păi ea a trăit tocmai prin antisemitism.

Creştinismul are cumva "doar gloanţe pentru trădatori"?

Chiar şi creştinismul legionar este unul modificat faţă de "original". Poruncile dragostei, ""să nu ucizi", pildele şi acţiunile blândeţii şi iertării din Noul Testament sunt anulate în lupta cu veşnicul evreu şi restul de duşmani. Dacă un creştin "normal" nu e sigur dacă face voia lui Dumnezeu, legionarii se socoteau, din start, cei aleşi. Cultul morţii legionare "cea mai scumpă nuntă dintre nunţi" nu are nimic cu nimic din creştinism, unde se pune accentul pe viaţă. În plus, chiar şi posibilitatea unui evreu de a se creştina (lucru rar, dar totuşi existent) a foat anulată de legislaţia emisă în perioada 1940-1941. La fel, inevitabil, intervin crimele. Crime menţionate chiar de cântecul-imn programatic, în versurile compuse de nimeni altul decât Radu Gyr în care se spunea că "avem doar gloanţe pentru trădători" (Radu Gyr care culmea ironiei, a compus şi versurile cântecului de petrecere "Nu-i păcat să îţi iubeşti vecina" interpretat printre alţii şi de evreul Dorel Livianu). Pentru o organizaţie care îşi trăgea seva din ortodoxie, cruimele au fost cam multe. Iar cultul celor care le-au comis, ridicaţi la rang de sfinţi (Decemvirii, Nicadorii, Moţa şi Marin), e şi el cel puţin cam pe lângă creştinism. La fel ca şi cultul Căpitanului, slăvit încă din viaţă, dându-i se o aureolă de mântuitor al neamului românesc combinată cu cea de superstar politic. Apoi listele morţii. Uciderea "concurenţei" Stelescu la modul dincolo de barbar. Admiraţia faţă de regimul nazist, care numai creştin nu era.

Toate acestea, văzute acum, par comice dacă nu ar fi lăsat morţi în urmă şi la o analiză mai profundă, reiese că versiunea lor de "mâîntuire" a României nu a fost una viabilă decât, poate într-o o Europă dominată de Germania nazistă. Iar obsesiile pentru "Omul nou" sunt pe aceeaşi linie cu cele ceauşiste şi cu cele digitalo-resetiste de acum.

Şi atunci cum rămâne cu sfinţii "suspecţi"?

Am scris data trecută asta, dar adaug şi aici că cei canonizaţi recent dintre care cîţiva cu "pete la dosar" nu au fost canonizaţi pentru că au fost legionari cu pistoalele în dinţi, aşa cum cred şi contestatarii şi unii de super-dreapta, ci din alte motive, mai duhovniceşti şi mult mai ne din lumea asta. Cine nu crede, poate să nu creadă şi poate scrie şi contesta cât doreşte. Dar a face apologia unei mişcări care a folosit creştinismul penru scopuri politice, şi să susţii, culmea, că nu a rost antisemită, ţine ori de propagandă pentru inculţi, ori de necunoaştere crasă. Aşa că hai să nu mai politizăm sfinţii, mai ales cu un limbaj şi discurs ce aminteşte exact de perioada dictaturilor cu pistoale la vedere şi judecăţi rapide şi expeditive. De dreapta ori de stânga. Are cine decide sfinţenia lor.

PS: fotografia (colorizată) este de la o postare facebook a organizaţiei "Frăţia Ortodoxă" şi ni-l prezintă pe întemeietorul Legiunii Arhanghelului Mihail, Corneliu Zelea Codreanu, alături de cîţiva fruntaşi legionari.