Două întreprinderi ale Sibiului intrau, în ianuarie 1984, în marea și selecta familie internațională Woolmark: ˝Libertatea˝ și ˝Steaua Roșie˝. Românii cunoșteau însemnul Woolmark, mulți sibieni însă, mulțumită  legăturilor de familie sau de prietenie pe care le aveau în străinătate, foloseau deja produse cu eticheta care atesta calitatea la nivel mondial. 

Woolmark (emblema Secretariatului  Internațional al Lânii) acorda în acel an licența unui număr de 11 întreprinderi românești, însă numai  Sibiul avea două fabrici pe acea listă. Restul erau din Ploiești, Brașov, București, Craiova, Oradea, Cluj Napoca, Odorheiu Secuiesc, Satu Mare și Arad.

Pentru ˝Libertatea˝ era nu doar confirmarea îndeplinirii a nu mai puțin de 17 indicatori de exigență, ci încununarea a zeci de ani de experiență în domeniu și  rezultatul muncii serioase a mii de sibieni (sibience în special).  Da, erau anii cenușii ai comunismului, însă erau și anii în care fabrica atingea performanțe la care nu avea să se mai ridice niciodată.

ÎNCEPUTURI 

˝Libertatea˝ capătă numele pe care aveau să îl cunoască sibienii  în 1948, după naționalizarea de la 11 iunie. Inițial fabrica fusese botezată  „Țesătoria de lână Libertatea”, apoi, câteva luni mai târziu, în octombrie același an, primește numele de „Fabrica de postav Libertatea”, avându-l drept prim director al său pe Arpad Horban. Acesta din urmă nu rămâne prea mult la conducere. În 1950, comuniștii lasă frâiele în mâinile unui  lăcătuș mecanic, Nicolae Lateș.

„Nu e mult de când lucrăm ca muncitor lăcătuş mecanic… Astăzi conduc una din cele mai mari fabrici din judeţ˝ – declara Lateș cu mândrie gazetei România Viitoare, pe 13 aprilie 1950,   într-un articol intitulat ˝În Republica Populară Română întreaga Putere de Stat emană de la popor şi aparţine poporului˝.

I-a urmat la conducere, nu după multă vreme, Eleonora Moldovan. În fruntea întreprinderii ajunge, foarte tânăr, la nici 30 de ani, în 1963, inginerul Nicolae Nan, cel care avea să devină imediat după Revoluția din 1989 primar al județului (formulă din perioada aceea). Venea de la Cisnădie, acolo unde ocupase funcția de inginer șef. Nicolae Nan conduce, în primă fază,  cinci ani ˝Libertatea˝, suficient cât să determine dezvoltarea întreprinderii pentru următorii zeci de ani. Este mutat, apoi, la Combinatul textil de la Brașov și ulterior la București, la Centrala Industriei Lânii – de unde revine pentru o scurtă vreme la conducerea întreprinderii de la Sibiu. De-a lungul timpului, după Revoluția din 1989, Nicolae Nan avea să ajungă prefect, președinte al Consiliului Județean și parlamentar.

Dar și alți doi directori au contat enorm în viața fabricii de la Sibiu: inginerii Ștefan Adam și Ioan Șerban. Primul a fost mulți ani înainte  inginer șef , iar Ioan Șerban a condus întreprinderea peste  10 ani, dinainte de 1980 și  până la Revoluție. 

ANVERGURA 

Deși nu era cea mai mare fabrică, ˝Libertatea˝ era, totuși , un colos în felul său. A avut  în anii de glorie peste 2400 de angajați (peste 1700 femei) care aveau la rândul lor la dispoziție o cantină (deschisă în 1979), trei blocuri (cămine) proprii, un dispensar, o grădiniță și o creșă. ˝Libertatea˝ ajunsese  să își exporte aproape în totalitate producția (75% , până la peste 90 % în 1989) în 32 de țări precum Statele Unite, Canada, Franța, RFG , dar și Irak sau Liban. 

Ca mai toate întreprinderile, ˝Libertatea˝ avea un club sportiv.

˝ La întreprinderea „Libertatea“ din Sibiu -recunoscută atât în țară cât și peste hotare pentru calitatea stofelor pe care le produce- se desfășoară și o susținută activitate sportivă cu caracter de masă. Astăzi, sport la „Libertatea“  înseamnă : atletism, volei,  șah, schi, tenis de masă, orientare sportivă, tenis de câmp˝- scria ziarul sindicatelor din România,  Munca, în iulie 1977, informând totodată că la întreprinderea din Sibiu câteva sute de femei și bărbați își încep ziua cu cinci minute de gimnastică…

˝Libertatea˝ a organizat chiar și saloane de artă în spațiile sale. Acolo au expus angajați pasionați de pictură, grafică, sculptură sau artă decorativă.

Anii de perfecționare a angajaților și investițiile considerabile au făcut că stofele ˝Libertății˝ de la Sibiu să fie la fel de prețioase în diferite tranzacții precum pachetul de cafea sau cel de Kent. Comerțul autohton solicita insistent țesături de calitate, exportul, însă, prima. 

Organul de presă al Partidului Comunist Român, Scânteia, scria în 1989 că la ˝Libertatea˝ volumul exporturilor a depășit 90% și că fabricilor românești care produc pentru export li s-au livrat în avans peste 170 de mii de metri pătrați de țesături de înaltă calitate.

˝LIBERTATEA˝ își consolidase renumele și în rândul „suratelor” din industrie, fiind ani la rând premiată. Până în 1989 (inclusiv), întreprinderii i s-a acordat de două ori, consecutiv chiar, Ordinul Muncii clasa I   pentru locul I ocupat în întrecerea socialistă. Cu acest prilej, conducerea organiza festivități la care invita presa și autoritățile. Se înmâna, astfel, Diploma  de Onoare a UGSR (Uniunea Generală a Sindicatelor din România) si Steagul Roșu. 

Un astfel de eveniment a avut loc chiar cu câteva luni înainte de Revoluție, la finalul lui iulie 1989, iar la el au participat ˝numeroși oameni ai muncii˝ (formularea obișnuită a timpurilor) , dar și  „ tovarăşii Constantin Niţă, membru al C.C. al P.C.R., secretar al Consiliului Central al U.G.S.R., Maria Flucsa, membru al C.C. al P.C.R., ministrul industriei uşoare, Nicolae Stanciu, prim-secretar al Comitetului Municipal Sibiu al P.C.R., Maria Meiloiu, președinta Consiliului Judeţean al Sindicatelor, Adriana Ispravă, vicepreşedinte al Comitetului Uniunii Sindicatelor din Unităţile Industriei Uşoare şi Ioan Merluşcă, director  în Centrala Lânii” (Tribuna, 30 iulie 1989).

˝Libertatea˝câștigase, de asemenea, Ordinul Muncii clasa a II-a în anii 1985 și 1986.

OAMENII 

˝Libertatea˝ atinsese  vârful de performanță prin angajații săi foarte bine pregătiți, mulți  dintre ei autori de articole de specialitate în publicațiile industriei de profil. Spre exemplu, ing. Valentina Olaru scria în 1978 despre cum ponderea fibrelor sintetice poliesterice  impune îmbunătățirea tehnologiilor și prezenta posibilitățile de reducere a duratei de vopsire cu coloranți de dispersie a palelor de poliester. Înaintea ei, în 1975,  inginerii Ștefan Adam și Eugenia Dragoie explicau influențele unor procese asupra parametrilor  amestecurilor (terom și lână sau lână și celofibră). La Salonul de invenții  și inovații din 1986, doi  specialiști din ˝Libertatea˝ , S. Predoiu și C. Strejnicu s-au făcut remarcați printr-un procedeu de îmbunătăţire a rezistenţei la uzură a materialelor textile,  gândit alături de colegii lor din Institutul de Cercetări Textile. În fine,  într-un articol de specialitate din 1987, inginerul Neculaie Nistor a explicat împreună cu doi colegi de la Centrul de Cercetări Materii Prime, Auxiliare şi Ape reziduale  Bucureşti, tehnologiile care economisesc energie. Și exemplele pot continua. Angajații erau recunoscuți drept profesioniști, iar  pregătirea lor a fost provocată mai mereu de  nevoia de a răspunde la condițiile Partidului Comunist, deseori iraționale. Reducerea consumurilor de energie, de apă, depășirea – în aceste condiții! – a planurilor, creșterea exporturilor etc, toate reprezentau provocări la care fabricile care nu își asumau minciuna erau nevoite să le facă față. Astfel, angajații  modificau mașini,  inventau procedee și proceduri noi.

În 1987 producția de la ˝Libertatea˝ crescuse de peste 100 de ori față de cea din 1948. Dispunea de o filatura de mare capacitate, de utilaje moderne, de războaie de țesut automate, de echipamente de finisaj și vopsitorie de înaltă tehnicitate pentru acea perioadă.

˝Libertatea˝ a avut, cel puțin o vreme și o brigadă artistică. Se numea SUVEICA și își asuma, în 1960, următoarele :  „Ce e bun vom lăuda/ Ce e rău vom critica“. 

Revista Femeia descria brigada de la Sibiu:  ˝opt tineri, fete şi băieţi, demască cu curaj moravuri şi năravuri, şi scoate în evidenţă meritele muncitorilor fruntaşi. Spre deosebire de multe alte brigăzi care mai cad în păcatul de a prezența simple programe de estradă, „Suveica“ foloseşte inteligent cele 20-25 de minute de pe scenă spre a oglindi fel de fel de aspecte din viaţa întreprinderii˝…

PRIMARUL 

Anii de glorie de la ˝Libertatea˝ se regăsesc și în CV-ul actualului primar al Sibiului, Astrid Fodor care a devenit angajat al fabricii în 1978. A avansat în întreprindere, ajungând șefa Desfacerii și apoi director comercial (după 1989). 

Tribuna scrie în două rânduri, în 1990, că Astrid Fodor a fost chiar șefa FSN-ului pe întreprindere. A fost acuzată că, din această calitate,  a interzis unui angajat să se exprime la microfonul stației de radioamplificare a întreprinderii.

SFÂRȘITUL

Procesul de privatizare  a întreprinderii a început după 1995. Fabrica încă funcționa, chiar și exportul a continuat ani de zile după Revoluție. Din păcate, noilor realități ale economiei de piață le-au făcut față cu succes foarte puține dintre fabricile Sibiului de dinainte de 1989. Asupra ˝Libertății˝ s-au abătut problemele generale ale României acelor ani. Lipsa lichidităților, blocajele, tensiunile sociale, toate au încercat din plin viața întreprinderii. Și într-un final i-au  sfârșit-o.

Nicolae EREM