Pe strălucitul om de teatru George Banu (22 iunie 1943, Buzău- 21 ianuarie 2023, Paris) l-am comemorat în mai toate zilele actualei ediţii jubiliare,
a XXX-a, din Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, începând cu expoziţia ”In memoriam”, eveniment care a avut ca invitat pe artista Oana Maria Cajal şi curator pe Alexandru Chituţă în 23 iunie 2023, prima zi de festival. Panourile aflate în curtea interioară a Muzeului Brukenthal vor putea fi privite de toţi vizitatorii încă mult, mult timp, ca o permanenţă fixată chiar în inima cetăţii.

O personalitate de valoare unică, aşa cum este George Banu, s-a format studiind teatrologia la Institutul de Artă Teatrală din Bucureşti şi la Sorbona, Paris. El a realizat câte un doctorat la fiecare dintre ele. Stabilit la Paris, profesorul Banu a predat Studii teatrale la Sorbona şi la Universitatea catolică din Louvain, Belgia. A fost declarat Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din România şi din alte ţări europene. A condus revista Teatrului Naţional Chaillot. Timp de 32 de ani, a lucrat la Radio France International din Paris. A activat ca preşedinte de onoare al Asociaţiei internaţionale a criticilor de teatru şi a fost preşedinte al Premiului Europei pentru teatru, ca dovadă a anvergurii preocupărilor lui în acest domeniu. O încununare a prestigiului său o constituie acordarea Marelui Premiu al Academiei franceze. În chiar anul când a debutat Festivalul de Teatru de la Sibiu, dovedind că în viaţă nimic nu este întâmplător, George Banu publica în limba română cărţile Teatrul memoriei şi Roşu şi aur: teatrul spectacolului (1993). Au urmat Actorul pe calea fără de urmă: zile de teatru în Japonia (1995), şi Peter Brook. Spre teatrul formelor simple (2005). Ritmul apariţiilor se înteţeşte, astfel că în 2007 autorul publică o nouă incursiune în istoria teatrului, intitulată Scena supravegheată. De la Shakespeare la Genet (2007). Au urmat: Spatele omului: pictură şi teatru (2008), Trilogia îndepărtării: Odihna, Noaptea, Uitarea (2010), Livada cu vişini, teatrul nostru: jurnal de spectacol (2011), Cortina sau fisura lumii (2012), Nocturne (2013), Iubire şi neiubire de teatru (2013), Monologurile neîmplinirii (2014), Parisul personal. Casa cu daruri (2015), fiecare volum uimind prin ineditul abordării. Anul 2016 sporeşte creaţia sa cu alte două titluri, Parisul personal. Familia din Rivoli 18 şi Convorbiri teatrale: Festivalul Internaţional de la Sibiu. La fel de rodnic a fost şi anul care a urmat, când Maestrul Banu publică Uşa, o geografie intimă şi Scena lumii. Tulburătoare este şi cartea Iisuşii mei sau coexistenţa cu arta sacră (2018), urmată în 2021 de Teatrul şi spiritul vremii şi Povestirile lui Horatio şi în 2022 de Obiecte rănite. Păstrez cu emoţie exemplare ale cărţilor pe care George Banu a avut plăcerea să le prezinte la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti şi, bineînţeles, la Festivalul sibian, spre care ne vom reîntoarce gândul în continuare.

De-a lungul a 10 zile, programul evenimentului desfăşurat la Sibiu între 23 iunie şi 2 iulie 2023 a cuprins 800 de propuneri artistice, stând sub semnul unui MIRACOL, cum sună logoul Festivalului în ediţie jubiliară. Ca de obicei, în zilele miraculoase ale Festivalului, oraşul ce-şi poartă cu cinste marca sa medievală, întinereşte şi se dinamizează, atunci când în săli de spectacol, în biserici, pe bulevarde, în cafenele şi librării, în pieţe şi pe terase cei 5000 de invitaţi şi participanţi la mereu
uimitoarea metamorfozare sibiană se bucură ceas după ceas de întâlnirea cu artele spectacolului, de la teatru şi cinema, la expoziţii şi muzică sau balet.

Numai George Banu nu mai este la modul fizic cu noi, el care ne părea în atâtea ediţii precedente o emblemă a valorii frumosului estetic. El ne regalase cu prezenţa sa la dezbateri şi conferinţe pe teme de teatru, lansase neobosit şi mereu fascinant propriile cărţi. Nelipsit din sălile de spectacol, „Maestrul”, cum obişnuiau cu îndreptăţire să-l numească participanţii, observa fiecare detaliu artistic semnificativ ce se ivea, preocupat până şi de “obiectele rănite”. Pentru noi era o prezenţă familiară la Sibiu în zile de festival. Ştiam că George Banu consiliase timp de 23 de ediţii pe managerul Teatrului Naţional “Radu Stanca” şi directorul general al Festivalului, Constantin Chiriac, pentru alegerea personalităţilor de anvergură europeană invitate an după an şi nu este deloc întâmplător că pe Aleea celebrităţilor din Parcul Cetăţii steaua cu numele lui George Banu veghează din începuturi.

În mod cu totul special, în 30 iunie 2023, în Sala mică a Filarmonicii sibiene, unde el patronase spiritual ediţii după ediţii dezbateri şi lansări de carte între evenimentele festivalului, s-a vorbit două ceasuri bune despre el, s-au prezentat două cărţi recente scoase după stingerea sa. Una este intitulată “Privirea de aproape” şi a fost publicată la Editura Junimea din Iaşi, unde numărul 101-102 al revistei “Scriptor” îl are pe copertă pe George Banu, iar în capitolul Fragmentarium. Dosar cultural George Banu (1943-2023), coordonat de Lucian Vasiliu, apar opinii şi amintiri despre maestru semnate de Emil Hurezeanu, Simona Modreanu, Constantin Chiriac şi Adina Bardaş şi Dumitriana Condurache. Capitolul comemorativ cuprinde şi o scrisoare a lui Călin Ciobotari către George Banu, care îl învăţase „să fluiere în biserică” , să gândească liber despre teatru şi să scrie despre el „ca despre ceva ce mă conţine”, cum se confesează autorul. Prefaţatorul ultimei sale cărţi, Matei Vişniec, găseşte fericită sintagma cu care se autoportretiza chiar George Banu, declarându-se „om de teatru şi scriitor”. Ferindu-se de tentaţia de a scrie o istorie literară atotcuprinzătoare, el a preferat să scrie, printr-o selecţie personală, numai despre „marii creatori, despre cei care au creat limbaje teatrale originale şi au influenţat profund publicul în modul său de a privi şi a înţelege atât arta cât şi lumea.”. Matei Vişniec, prezent în prezidiu alături cu Simona Modreanu şi Ion Cristescu, vede în el un soi de „detectiv invizibil capabil să se strecoare cu abilitate peste tot în universal teatrului”, el observând şi notând tot ce este relevant. Rezultanta unei asemenea abordări din cele mai neaşteptate unghiuri este o imagine globală asupra „a ceea ce a însemnat teatrul în epoca noastră.” El se descoperea a fi un „spectator neastâmpărat”, dar s-a dovedit a fi „cel mai cult spectator din lume”, cum au apreciat şi cei care l-au evocat la Sibiu în 30 iunie 2023. Cartea a fost tradusă din franceză în română de Simona Modreanu, oferind cititorilor o plăcută lectură îmbogăţitoare spiritual. Ion Cristescu a prezentat cartea lui George Banu “Ultima oară”, apărută recent la Editura Muzeului Literaturii Române, dezvăluindu-ne istoria realizării ei.

Aşa cum ne privea din tabloul aşezat în faţa noastră la acest moment comemorativ, George Banu era acelaşi spirit bonom, cu privire tandră şi cuvinte de încurajare, pregătite mai ales pentru cei tineri. Aveam senzaţia că în orice clipă el se va desprinde din rama pozei sepia, ca să-şi ia locul ştiut la masa prezidiului. Nu, George Banu nu plecase cu totul, ci umbra lui se proiecta pe sufletele noastre. Îl simţeam prezent, ca totdeauna la Festival, şi sperăm că va rămâne pentru totdeauna un dirijor nevăzut al mişcării de teatru de la Sibiu. Sunt încă multe proiecte demarate sub pavăza lui, care în ediţiile viitoare ale Festivalului vor fi continuate.

După gestul de izbândă editorială al publicării ultimelor cărţi ale Maestrului, evocarea lui George Banu a culminat cu amintirile celor mai apropiaţi contemporani, printre care s-au numărat Vasile Şirli, compozitorul macedoromân stabilit la Paris din 1986, scenograful Dragoş Buhagiar, regizorul Silviu Purcărete, directorii Constantin Chiriac şi Ion Cristescu, ambasadoarea Laurence Auer, care s-a prezentat într-o ţinută vestimentară ingenioasă, demonstrând că Maestrul se impusese la Paris ca o personalitate de talie europeană, şi Emil Hurezeanu, care a rostit poemul în proză tocmai citit de mine în revista „Scriptor”. Voi cita numai un fragment din portretul conturat astfel: ”Mintea-i era lirică, inima carteziană, ponderea, paradoxal, astrală./ Nostalgia exilului românesc depresiv şi genial la Paris, al cărui scrib rămăsese/ Părea că mai vrea să ceară autografe celor care-l întâmpinau ca pe marele oaspete, dar sub aşteptările lui dezinteresate./ Era aerian, dar eteric, sibian, dar polonez, absent de să-l pui pe pâine cu commedia dell arte şi comedia erorilor.” În consonanţă deplină cu noi, participanţii la evenimentul comemorativ de la Sala Mică a Filarmonicii sibiene, unde timp de mai bine de două ceasuri m-am simţit ţintuită în scaun de o mare emoţie, Emil Hurezeanu glosa: ”Paradoxul dispariţiei lui, precum Carol al 2-lea la Escorial. /Vrând să-şi întremeze iubita Monica la spital, doctorul l-a reţinut pe el în garderoba ultimei reprezentaţii./ N-a meritat să plece./ N-am meritat să-l pierdem.”
(Cu George în anii din urmă).

Adevărul că George Banu aparţine lumii întregi l-a dovedit şi răspunzând întrebărilor Magdalenei Popa Buluc, căreia a ţinut să-i împărtăşească neliniştea provocată de criza covitului, când s-a simţit cu totul însingurat în inima capitalei franceze, dar salvarea i-a venit din anturajul universal în care el se mişca. „Parisul s-a golit la un moment dat- îşi amintea Maestrul- şi, în decembrie, printr-un instinct de supravieţuire, am văzut, pentru o « ultimă dată », o expoziţie: Matisse. Dar cât regret mi-a produs faptul că retrospectiva atât de aşteptată a marelui suprarealist ieşean Victor Brauner a fost amputată de epidemie. Şi, că expoziţia lui Samy Briss, ale cărui opere păreau nişte luminoase pânze amintind de spiritul lui Jacques Prévert, n-a rămas deschisă decât câteva zile la galeria sa din Marais! În schimb, de departe am văzut, de la Tokio, splendidul spectacol cu o adaptare a Visului unei nopţi de vară, semnată de Silviu Purcărete şi de Dragoş Buhagiar, sau una din cele două reprezentaţii cu admirabilul Flaut fermecat, pus în scenă de Gábor Tompa, în scenografia Carmencitei Brojboiu, la Opera din Cluj. Consolări inestimabile.” Un asemenea spirit universal, care „a avut vocaţia dar şi forţa de a explora teatrul în toată globalitatea sa”, se va mai naşte între români cu greu în secolul ce abia începe.

Am lăsat în urmă amintirea câtorva discuţii purtate în faţa unor cafeluţe la terase din Sibiu şi la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti, unde s-a întâmplat să avem în exact aceeaşi zi de 2 iulie 2021 câte o lansare de carte, Maestrul oferindu-mi adresa lui electronică, spre a continua dialogul despre teatrul parizian. Totuşi la ultima întrebare concretă, anume dacă şi în prezent se continuă tradiţia Teatrului de Comedia de a se pune în scenă anual măcar câte o piesă a lui Moličre, George Banu nu mi-a răspuns, nu a mai putut să o facă la finele anului 2022, când era copleşit de cu totul alte griji. Existenţa lui pământeană intrase într-o fază terminală. Găsisem în 30 iunie 2023 răspunsul pe care îl căutasem îndelung. Aşa cum observă Matei Vişniec, “George Banu observă, notează, stă de vorbă cu toată lumea (dar se împrieteneşte numai cu creatorii geniali) şi apoi ne povesteşte ce simte şi ce vede de la A la Z.” Nu m-am numărat printre prietenii lui George Banu, chiar dacă, în întâmplătoarele noastre întâlniri, am vorbit despre sistemul doctoratelor pe care el l-a stimulat la specialitatea de Teatru de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu şi la Academia de Teatru din Tg. Mureş, unde activasem şi eu timp de decenii. Despărţirea de acest unic în felul său om de teatru român nu avea cum să fie definitivă, pentru că urma să-l regăsesc în cărţile pe care mi le dăduse cu autograf. Frumoase volume, pentru o lectură mereu îmbogăţitoare în timpul ce-mi mai este dat.

Ca să se respecte tradiţia creştinească, din voia lui Constantin Chiriac, la finalul comemorării lui George Banu la Filarmonica sibiană în zile de Festival s-au împărţit colaci şi câte o gură de ţuică adevărată, aşa cum îi plăcea şi Maestrului.

Să-l odihnească Cel de Sus!