FOTO: Ce se construieşte pe Şaguna? Nimic. Deocamdată doar s-a demolat

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Nu se construieşte. S-a demolat şi deocamdată atât

După mai bine de 15 ani de lăsat de izbelişte şi cu mici ajutoare pentru a se autodistruge, clădirile de pe strada Andrei Şaguna, numerele 11, 13 şi 15 au fost parţial demolate. Parţial adică aproape total, lăsându-se întregi doar faţadele. Zvonuri cu privire la ce va fi acolo au fost destule, de la un nou hotel la alte ansambluri urbanistice. Concret, până acum, nu e nimic sigur ce va fi. Ci doar ce este în teren.

Conform plăcii indicatoare a şantierului, aici a avut şi are loc acţiunea de "demolare clădiri existente" (interesant, poţi demola şi clădiri inexistente?), cu respectarea unui aviz al Direcţiei Judeţene de Cultură, ce poartă numărul 245/z/20(??)2023. Am căutat avizul pe pagina web a DJC Sibiu, dar la avize s-a înţepenit informaţia la nivelul anului 2022 aşa că nu vă putem oferi alte detalii. Detaliile oricum sunt în teren, puteţi trece să le vedeţi.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În schimb avem un aviz de anul trecut, Nr.428/29.05 2023, care se referea la "intervenţii pentru punerea în siguranţă a imobilului în regim de urgenţă şi demolare clădiri existente", aviz favorabil cu condiţii, pentru "imobilul" (de fapt sunt trei, dar în fine) de pe str. A. Şaguna Nr. 11-15. Avizul face parte din dosarul propos spre analiza Comisiei Zonale a Moumentelor Istorice din 7 iunie 2023. Clădirile se află în Zona Construită Protejată a oraşului.

Beneficiarul investiţiei, adică al demolării (parţiale) este SC Ana Turistic SRL, constructor SC Unique Cars SRL, autorizaţia eliberată de Primărie este datată 15 decembrie 2023, termenul de execuţie a lucrărilor este (posibil) 14 luni. Data începerii lucrărilor, ca şi data finalizării, sunt cam în ceaţă, pentru că, aşa, (ca) din întâmplare, ultima cifra a anului este aproape invizibilă în ambele cazuri. Dar cu ceva afort şi atenţie la detalii, am reuşit să le devoalăm: data începerii lucrărilor era 22 ianuarie 2024 iar data finalizării este 22 ianuarie 2026.

Custom Image

Clădirile nu erau cine ştie ce super-istorice, luate aşa "la ochi". De secol XIX dar se încadrau frumos în aapectul de "vechi" al străzii de la care începea centrul istoric. Elemente valoroase ar fi poarta de la nr. 11, realizată din scânduri, poarta de la nr 13 cu simbol solar şi feronerie (posibil sprer sigur) originală, hornurile, ancadramentele fersetrelor, stâlpii "clasici" de alimentare cu electricitate, pivniţele (totdeauna cea mai veche parte a unei clădiri) şi şi "apărătoarele" din piatră de la intrare, ca să nu "iei" din zidul casei cu osia căruţei, cînd intrai sau ieşeai.

Mai faimoasă era clădirea de de la nr 15, unde, prin anii '90 spre 2000şi, a funcţionat un foarte la modă restaurant-cazino: "Fashion Café", unde puteai, pe lângă consuma orice, să joci biliard, ruletă şi "pocker".

Custom Image

Ce se vede acum. Că se aşteaptă

Acum, în picioare sunt doar zidurile dinspre stradă, "protejate" de un sistem de schele care nu le lasă să pice peste pietoni.Prin crăpăturile inevitabile ale copertinei de "protecţie" care de regulă nu protejează atât împotriva prafului şi alttor emanaţii de şantier cât ca să nu se vadă ce se petrece înăuntru, puteam vedea că, într-adevăr, momentan, nu se construieşte nimic, ci doar s-a demolat. Până la nivel de pivniţe, din care au scăpat câteva bolţi. Înăuntru este totul curat şi fără urme că ar fi fost vreun şantier "demolator", iar într-un colţ al curţii se mai observă ceva lemnărie de la acoperiş. Prin ferestrele de la nr 11 se poate observa altă porţiune de curte şi ea curată, care dă spre o clădire de pe str. Banatului. Prin aerisirile fostelor pivniţe se pot admira ceva urme pitoreşti ale unei locuiri recente mai mult sau mai puţin autorizate: peturi de suc, de bere, de apă minerală, chiar şi ceva ce ar semăna cu rămăşiţele unei imprimante cu tuş, bucăţi de cărămidă sau cărămizi întregi ori doar pământ bătătorit. Curiozitatea ar fi dacă a fost acolo, având în vedere că e zonă de protecţie totuşi, vreo supraveghere arheologică.

 

Custom Image

Poveste veche, din 2008. Se dorea un "centru integrat" cu birouri, parcări, spaţii de cazare, etc…

Se ştia prin oraş încă de prin 2008 că acele case de pe Şaguna urmau să fie demolate. Se ştia şi oficial. Consiliul Local Sibiu a aprobat într-o şedinţă din 2008, un aviz de oportunitate pentru documentatia de urbanism PUZ si RLU pentru "reconversia functionala a imobilelor din strada A. Şaguna nr. 13-15, demolarea imobilului de la nr. 11 si constructia unui imobil etajat." HCL nr. 498/2008 se referă clar la "edificare imobil 2S+P+3E+2R, în vederea realizării unui CENTRU URBAN INTEGRAT, cu spaţii pentru birouri, conferinţte, cazare şi parcaje aferente, in Sibiu str. A.Saguna nr. 11-13-15". Beneficiarul este, conform documentului… Primăria Municipiului Sibiu (!), "la iniţiativa dlui Rodean Dumitru şi soţia şi SC ANA OIL Sibiu".

În HCL se mai recunoştea că investiţia cam atinge zona istorică, ea fiind "la limita perimetrului de protectie a valorilor istorice si architectural-urbanistice". O limită destul de strânsă. Dar nu neapărat o piedică. Se mai preciza ca regimul de înălţime să fie de "maxim 6 nivele supraterane", să se asigure 80 de locuri de parcare în incintă şi la subsolurile viitoarei clădiri, că "se va studia circulaţia publică pietonală, în sensul lărgirii acestei circulaţii în zona intervenţiilor de pe frontal studiat", iar accesul carosabil să fie de minimum trei metri. Procentul de ocupare – POT al terenului trebuia să fie de 80%, iar coeficientul maxim de utilizare – CUT să fie de maximum 3,5.

Hotărârea de Consiliu Local din 2008 este urmată de alte două, în 2009, HCL nr. 264 şi 265. HCL 264 se referă la o “reconversie funcțională a imobilelor din str. A. Şaguna nr. 13-15, demolarea imobilului din str. A. Saguna nr. 11 si edificare imobil 2S+P+3E+2R în vederea realizării unui "CENTRU INTEGRAT", cu spații pentru birouri, conferințe, cazare și parcaje aferente” în Sibiu str. A.Saguna nr. 11-13-15. Beneficiarul nu mai e Primăria, ci Dumitru Rodean și soția, alături de SC Ana Oil SRL. HCL 265 aproba documentația PUD privind "reconversie funcțională" a caselor de la nr. nr. 13-15, demolarea celei de la nr. 11 si "edificarea" aceluiaşi "centru integrat", beneficiari fiind tot fam. Rodean şi SC Ana Oil SRL.

Custom Image

Avalanşa certificatelor de urbanism

 

În 2010, Primăria Municipiului Sibiu emite certificatul de urbanism nr. 210/16.02.2010, certificat solicitta de către Dumitru şi Rafila Rodean, pentru "desfiinţare imobil S+P şi a anexelor" de la Nr. 11.

În 2011 însă avem ceva la alte dimensiuni. La cererea de demolare a casei de la nr. 11 din anul anterior se mai adaugă o "reconversie funcţională" a caselor de la nr. 13-15 şi "edificare imobil 2S+P+3E+2Rr". Care va fi un "centru integrat, cu spatii pentru birouri, conferinte, cazare si parcaje aferente", întins în zona cuprinsă de viitoarele foste case de pe str. Andrei Şaguna, numerele 11-13-15. Solicitanţii sunt, pe lângă familia Rodean, şi firma ANA Oil SRL. O spune Cetiicatul de urbanism nr. 652//20.04.2011.

În 2012 avem din nou două certificate de urbanism eliberate de Primăria Municipiului Sibiu, pentru demolarea cladirilor de la numerele 11 şi 15. Certificatul nr. 1526/17 septembrie 2012, solicitat de Dumitru şi Rafila Rodean, pentru "desfiinţare imobil şi anexe" pentru casa de la nr. 11 şi certificatul Nr. 1601/17 septembrie 2012 solicitat de către Dumitru Ghişe, tot penrul "desfiinţare imobil şi anexe", la nr. 15.

2013 marchează trei (!) certificate de urbanism pentru acea adresă de pe Şaguna. Certificatele sunt "pe numele" Dumitru şi Rafila Rodean, alături de data aceasta de SC ANA Turistic SRL. Cerfificatul 109 din 20.01.2014, pentru "Întocmire documentatie PUZCP, în baza unui aviz prealabil de oportunitate pentru construire centru integrat cu spatii pentru birouri, conferinte, cazare si parcaje aferente", Nr. 199 din 03.02.2014 pentru "întocmire documentatie PUZCP, în baza uniu aviz prealabil de oportunitate pentru demolare imobile" şi Nr. 1453 din 21.08.2013 pentru "întocmire PUZCP – SZCP Centrul Istoric_29: centru integrat cu spatii pentru birouri, conferinte, cazare si parcaje"

 

În 2014 se repetă solicitarea ce certificate de urbanism de către aceleaşi entităţi, pentru aceleaşi imobile, referitor la "Întocmire documentatie PUZCP, în baza unui aviz prealabil de oportunitate pentru construire centru integrat cu spatii pentru birouri, conferinte, cazare si parcaje aferente" (Nr. 109/20.01.2014) şi "întocmire documentatie PUZCP, în baza uniu aviz prealabil de oportunitate pentru demolare" (Nr. 199 din 03.02.2014).

În 2016, Certfiicatul de urbanism Nr. 1703 din 21.07.2016, emis la solicitarea aceloraşi Dumitru şi Rafila Rodean, care solicitau operaţiuni de alipire pentru imobilele de la nr. 11 şi 23, precizează că acestea se află în zona construită protejată (ZCP) a centrului istoric, respectiv subzonele: Centrul Istoric şi Iosefin, "unde se interzic operaţiunile de parcelare, reparcelare, comasare sau divizare a parcelelor".

În 2017, apare, pentru casa de la nr. 11, un alt nume, Cosmin Matei, care solicita, conform certificatului de Urbanism Nr.969 din 14 mai, "elaborare PUZ în baza unui aviz de iniţiere pentru crestere C.U.T, demolare imobile existente, construire imobil multifuncţional, – conform Legii 350/2001 cu modificarile şi complectările (!, n.n.) ulterioare, respectiv Ordonanţa 100/2016".

În 2019, tot solicitantul Cosmin Matei cere, tot pentru imobilul de la nr. 11, un certificat de urbanism (Nr. 951 din 19.04.2019) pentru "Montare mesh pe faţada clădirii pentru protecţie pe o perioadă de 1 an calendaristic, cu respectarea cumulativă a reglementărilor urbanistice menţionate…"

Trei ani este linişte, până în 2022, când apare Cerftificatul de Urbanism nr. 1240 din 8 august, solicitat de către Ionel Gabriel Tudosescu – reprezentant al ANA Turistic SRL, în care se cere DEMOLAREA clădirilor de la numerele 11-15 de pe Şaguna.

Celălalt certificat, Nr. 217/02.08.2022, este solicitat de ANA Turistic SRL, prin Ionel Gabriel Tudosescu, pentru casa cu nr. 11, unde sunt necesare "intervenţii pentru punerea în siguranţă a imobilului în regim urgenţă" şi "executarea lucrărilor de intervenţie în primă urgenţă"

Anul acesta s-a eliberat până acum Cerfitictaul de Urbanism Nr.4 din 3 ianuarie, solicitat de ANA Turistic SRL, prin reprezentantul Sorin Popa, care se referă la întocmirea documentaţiei PUZCP "în baza unui aviz de oportunitate" ptr. construirea, la nr. 11, a unui "imobil cu funcţiuni mixte"

 

Custom Image

S-a lucrat ceva ca să ajungă casele în halul acela

În tot acest răstimp, casele de pe str. Andrei Şaguna, numerele 11, 13 şi 15, au fost abandonate. În aşa fel încât posibilitatea unei demolări să nu mai fie ceva revoltător pentru adepţii păstrării unui aspect istoric al Sibiului. Ba chiar să fie solicitată, "ca să scăpăm de dărăpănăturile acestea" (cum mai comentează unii pe la comentarii) sau să devină direct necesară, deoarece clădirile deveneau factori de risc în zonă. (deşi iniţial nu erau). Metoda a fost una clasică deja şi extrem de frecventă pentru Sibiu şi cât se poate de tolerată de cătee autorităţi: "ajutorul" dat naturii pentru a le transforma în ruine.

Nemailocuind nimeni, legal, evident că aceste clădiri nu mai erau încălzite, deci erau năpădite de umezeală şi mucegai. La un moment dat, în octombrie 2009, una din clădiri, cea de la nr.13, era "protejată" de un mesh care făcea reclamă la un restaurnant din incinta Hotelului "Golden Tulip". Din 2014 s-a început să se "lucreze" la acoperişul de la nr.13, adică să se elimine ţiglele dinspre curte und enu era vizibil dinspre stradă. Pentru ca ploile să lucreze şi ele spre binele noilor investiţii sibiene. Pentru a nu se vedea ce se petrece, mai târziu, una din lucarne a fost acoperită cu o bucată de material, deşi prin cea de deasupra porţii se vedea clar dezastrul.

Prin 2021 pică, într-un mod foarte interesant şi atipic, o parte din acoperişul de la nr. 15. Urmarea era clară. Se va aproba demolarea. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Acum, avem nişte pereţi gen "Ada Kaleh" de pe Tribunei şi cam atât. Şi o placă de şantier cu destule "lipsuri" la modul la care a fost amplasată. Noi aşteptăm să vedem ce va fi aici. Mai ales că, să nu uităm, aici e Zona Construită Protejată "Cartierul Iosefin – Măierimea Porţii Cisnădiei", delimitată prin Planul de Urbanism General PUG din 2011, dar nu ne facem nici iluzii, nici speranţe. Că am mai văzut construcşii noi şi interesante în zone protejate.

Rămâne de văzut, noi vom fi atenţi în continuare. Ceea ce vă dorim şi vouă, cititorilor. Subeictul rămâne deschis.

Custom Image

Autor
17 iunie 2024 la 14:31

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 5 ore
Tentativă de înșelăciune în numele primarului
În după-amiaza de vineri, 25 aprilie ac, contul de WhatsApp al lui Mircea Dragomir, primarul comunei Biertan, a...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 6 ore
Amenzi în valoare de 2.000 de lei într-o singură oră pentru parcare neregulamentară, pe Bd. M. Viteazu
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au monitorizat opririle neregulamentare de pe Bulevardul Mihai Viteazu, în cadrul acțiunilor specifice de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Măldărășanu: ”Cu UTA, va fi cel mai greu meci al nostru!” Din ce motive se teme tehnicianul lui Hermannstadt…
Antrenorul echipei sibiene se teme că unii dintre jucătorii săi nu vor fi complet refăcuți după semifinala din...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 10 ore
Circulaţie închisă timp de trei ore pe valea Oltului, la începutul săptămânii viitoare
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR anunţă că luni şi marţi, (28 şi 29 aprilie)...
Actualitate
1 min de citit