Cristianul se pregătește pentru o creștere a populației. Bugetul din acest an va permite investiții importante

Acasa >

Articol

În urma ședinței Consiliului Local al comunei Cristian, desfășurată miercuri, 26 martie, la sediul Primăriei, s-a aprobat bugetul local, alături de programul de investiții publice. La întâlnire a participat primarul Claudiu-Gheorghe Pâșu, împreună cu 12 consilieri. Suma totală aprobată pentru acest an este de 62.165.400 lei, banii ajungând pentru realizarea unor investiții importante.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primăria și Consiliul Local au stabilit o serie de obiective strategice pentru dezvoltarea comunei și îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor. Fondurile vor fi direcționate către mai multe domenii esențiale, printre care se numără educația (construirea unei noi grădinițe), serviciile publice și înființarea de centre de colectare cu aport voluntar (cav).

Un segment semnificativ al bugetului este alocat extinderii rețelei de canalizare și asfaltării străzilor. Printre proiectele principale se numără proiectarea unui sens giratoriu pe DN1, achiziția unui autocar, amenajarea unei zone de promenadă pe malul râului Cibin și introducerea rețelelor electrice și cablurilor prin subteran. 

În domeniul sportiv se are în vedere construirea unor tribune, înlocuirea gazonului la baza sportivă și înființarea unui club sportiv.

Îmbunătățirea serviciilor comunitare

Pentru a sprijini locuitorii, bugetul include o dezvoltare a spațiilor destinate cabinetelor medicale din Cristian, dar și angajarea a doi asistenți medicali comunitari care vor deservi nevoile localnicilor.

Primăria pregătește studii de fezabilitate pentru diverse proiecte, cu scopul de a atrage fonduri europene și de stat, care să sprijine modernizarea comunei.

„Trebuie să previzionăm dezvoltarea Cristianului așa cum am gândit-o și în strategia de dezvoltare a comunei. Având în vedere că numărul locuitorilor o să treacă de 10 mii în câțiva ani, vreau să fim pregătiți cu cât mai multe studii de fezabilitate în proiectele comunei Cristian pe care să le depunem, spre finanțări nerambursabile, la momentul în care se vor lansa proiectele de finanațare”, a precizat Claudiu-Gheorghe Pâșu-primarul comunei Cristian.

Acesta a mai adăugat la finalul ședinței: „Mă bazez pe colaborarea cu primarul municipiului Sibiu, a Consiliului Județean  și a celorlalte insituții, în vederea implementării proiectelor propuse pentru acest an”.

 

Foto: Răzvan NEGRU

Autor
26 martie 2025 la 13:28

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 1 oră
Eleva din Turnișor ajunsă în semifinala „Românii au talent” are nevoie de votul sibienilor
Sara Hanț, a cărei cutremurătoare poveste de viață a ajuns să fie cunoscută de o țară întreagă, va...
Eveniment
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Alex Curtean (ACS Mediaș) crede că echipa sa a pierdut nemeritat. ”Băieții s-au autodepășit!”
În ciuda unei noi înfrângeri, 2-1 cu ocupanta locului secund, CSM Unirea Alba Iulia, pe Stadionul ”8 Mai”...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Din înfrângere în înfrângere! Mediașul ajunge la șapte meciuri consecutive pierdute în Liga 3
După eșecul din ultima etapă a sezonului regular, 0-1 acasă, cu CIL Blaj, medieșenii au pierdut toate cele...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 11 ore
Copilă de 16 ani din Sibiu, căutată de poliție după ce nu s-a mai întors la domiciu
Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 16 ani care a plecat de la domiciliu într-o direcție...
Actualitate
1 min de citit