Sectorul de autostradă Brașov-Făgăraș, parte din Autostrada Sibiu – Avrig – Făgăraș – Codlea – Brașov, cuprinsă în Master Planul General de Transporturi al României, este în consultare publică. Pe site-ul brasov-fagaras.ro sunt disponibile și documentele detaliate pentru acest proiect, iar cei care doresc pot completa un formular prin acre pot opta pentru una din variante.
„Acest sector de autostradă, împreună cu sectorul Sibiu-Făgăraș și în combinație cu Autostrada Ploiești-Brașov va realiza un traseu standard de autostradă între București și Sibiu și, mai departe spre granița cu Ungaria, odată cu finalizarea proiectelor aflate în execuție pentru A1. Va contribui la îmbunătățirea conectivității naționale și regionale pentru traficul de pe axa est-vest. Va reprezenta de asemenea un plus de valoare pentru transportul european deoarece va fi o legătură cheie de-a lungul coridorului care face legătura cu granița de vest a României și Marea Neagră”, prevede proiectul supus consultării.
Practic, documentele sunt o actualizare a studiilor de fezabilitate făcute în 2008.
Proiectul prevede și realizarea legăturii cu sectorul de autostradă Sibiu-Făgăraș, care împreună formează autostrada Sibiu-Brașov.
În acest moment, legătura dintre Brașov și Făgăraș este realizată printr-un drum național, DN!, cu un traseu de 66 km.
Patru variante. Două preferate
Noul studiu de fezabilitate propune patru variante de traseu.
Prima variantă are 49,92 km. Traseul pornește din apropierea localității Codlea, traversează calea ferată Brașov-Oradea, ceea ce presupune un pasaj peste DN1 și peste calea ferată și o rampă dinspre Brașov.
Traseul ocolește pe la est Codlea și continuă spre vest, pe un culoar între DN1 și Dealu Frumos. Intersectează din nou calea ferată, iar după intersectarea drumului Vlădeni-Dumbrăvița, continuă aproximativ paralel cu DN1. Urmează apoi un traseu dificil pentru constructori, cu intersecții cu căi de comunicație, cursuri de apă sau văi. Ocolește localitatea Perșani și se intersectează cu calea ferată Brașov-Sibiu, în dreptul localității Vad. Continuă în paralel cu linia electrică, iar după ce traversează drumul județean Mîndra-Toderița se racordează cu autostrada Sibiu-Făgăraș.
În această variantă, traseul ar urma să traverseze în general terenuri agricole, dar și pajiști și păduri și nu ar afecta activități economice existente.
Cea de-a doua variantă este de 50,05 km, iar pe un tronson relieful este foarte accidentat și există și cariera de piatră de la Persani. „Această variantă presupune lucrări de structuri suplimentare față de varianta 1 din cauza faptului că altitudinea punctului cel mai înalt crește față de varianta 1 cu aproximativ 50 m”, este prevăzut în documentație.
A treia variantă ar urma să măsoare 51,4 km. Scopul ei este să propună un traseu care să ocolească unele obiective existente pe traseu – ferme, stații de epurare și un hotel. A patra variantă este de 51,52 km. În variantele 3 și 4 ar urma să fie modificări ale nivelului de zgomot în localitățile Perșani și Mândra, în zona caselor aflate la limita localităților.
Planul propune un nod rutier în zona Șercaia.
Preferate în funcție de poluare de rentabilitate
În concluziile raportului, varianta 2 este clasată pe locul 2 din punct de vedere al rentabilității economice. La final însă este prima variantă preferată, datorită punctajelor mari la criteriile de mediu. Această variantă 2 este prima preferată de specialiști.
Este luată în calcul și varianta 1, care este prima din punct de vedere al rentabilității economice.
„Avantajele acestor două variante față de variantele 3 și 4 constau în costuri ușor reduse datorită lungimii mai scurte și a traversării pe lungime mai mică a ariei naturale protejate Dumbrăvița-Rotbav-Măgura Codlei”, este menționat în raport.
Consultare până în 14 martie
„Îți mulțumim că participi la acest proces de consultare publică cu privire la traseul Autostrăzii Brașov – Făgăraș, o nouă autostrada, de aproximativ 50 km, care încorporează vechiul traseu al Autostrăzii Transilvania din anul 2012 cât și modificări locale de traseu, apărute ca urmare a constrângerilor identificate între timp.
Opinia ta reprezintă un pas important în implementarea acestui Proiect care va aduce multiple beneficii comunității locale și economiei regiunii, făcând în același timp călătoriile mai rapide, mai sigure și degrevând orașele Brașov, Codlea, Făgăraș și comunitățile învecinate de congestiile de trafic”, este mesajul cu care sunt întâmpinați cei care doresc să participe la consultare.
Propunerile sau comentariile pot fi trimise până luni, 14 martie 2022. la ora 23:59.