Popularul şi (cumva) enigmaticul teren "Voinţa"

Terenul de sport, de fapt complexul sportiv "Voinţa" nu mai are nevoie de vreo prezentare, deşi, de fapt, are. Îl ştim cu toţii, de la nostalgicii care i-au văzut aici pe Ion Bobâlneanu şi pe Pavel Ionel călare pe motoare, la campionatele de dirt-track, la cei care desfăşoară acum tot felul de activităţi sportive pe acolo. E curios cum, totuşi, locul acesta e mai părăsit pe dinafară decât pe dinăuntru.
Voinţei i se spune şi "stadion", deşi de fapt nu este un stadion, existând doar o tribună, în capătul dinspre stradă plus încă una, mai mică, în celălalt capăt, acum invizibilă din cauza vegetaţiei. Face parte din "Baza Sportivă Voinţa". Se spune că e mai vechi decât Stadionul Municipal, dar nu pot dovedi deocamdată asta şi nici nu sunt 100% sigur, pentru că datele despre construcţia sa nu există în spaţiul public virtual, nici în prezentările mai vechi sau mai noi ale oraşului, ori în cărţile mai mult sau mai puţin istorice despre Sibiu.
Se spune că aici s-a jucat prima oară în România handbal în 11, pe teren mare, în anii '20, Dar aflu că de fapt locul unde s-a petrecut aceasta se numea "terenul central"/"stadionul mare" care era de fapt un teren (mare şi central) ce făcea parte din complexul sportiv care era în spatele actualului "Spital nou". Locul e ocupat acum de Facultatea de Medicină, doar clădirea veche (acum este Clubul Sportiv Şcolar), de pe str. Independenţei, un post vechi de transformare şi un turn metalic (devenit acum "gazdă" de antene telecom) mai amintesc de gloria trecutului.
Oricât am căutat şi întrebat, nu am aflat o dată exactă a construirii sau a dării lui în folosinţă. Sibiul nu se încurcă cu istorii din astea mici, el evoluează en gros. Cert este că, la fel ca Ştrandul, "Voinţa" a existat înainte de a exista cartierul.
Noi îl ştiam de locul unde se ţinea "dirtrac". Nu erai băiat adevărat dacă nu mergeai, pe bani sau pe furiş (ideea era să mergi pe furiş, dădea în plus o reputaţie de "ciumeg") să vezi cum se dau băieţii cu motoarele pe acolo. Am fost şi eu o dată, am intrat "pe la tenis" şi cumva, ascuns pe după copaci, vedeam şi eu cam jumătate din acţiunea zgomotoasă şi plină de praf. Cert e un lucru, dacă până şi eu, anti-sportiv de felul meu, am ajuns "pe Voinţa", era clar că locul acela era important. Şi chiar era important.
"Voinţa" a fost, mult timp,  "proprietatea" Uniunii Judeţene a Cooperaţiilor Meşteşugăreşti.
Istoria evenimentelor de pe "Voinţa" este bogată, ceea ce cităm aici din "O altă Cronică a Sibiului-Hermannstadt", de Ioan Mariş fiind un procent infim a istoriei sportului românesc care a avut loc acolo. La 20 noiembrie 1960 este inaugurată prima pistă cu zgură DIN ROMÂNIA, pentru dirt-track. La 1 august 1962 s-a ţinut aici "Cupa celor 6 oraşe" la dirt-track şi obstacole, unde Sibiul a luat locul I şi la care au participat 3.000 de spectatori. La 18 aprilie 1972, are loc un concurs internaţional de dirt-track, cu participanţi din Bulgaria şi Cehoslovacia. Unul dintre cei mai buni sportivi sibieni în 1973 era campionul la dirt-track Ion Bobâlneanu de la Asociaţia Sportivă "Voinţa". La 16 ianuarie 1973, terenul "Voinţa" devine patinoar. Pe "Voinţa" a avut loc, la 22 august 1974, adunarea festivă dedicată aniversării a 20 de ani de la data "eliberării patriei de sub dominaţia fascistă", iar tovarăşii de la Partid au înmânat ordine şi medalii cui le-or fi înmânat.  Tot în 1974, pe 27 octombrie, se organizează, după aproape 10 ani de întrerupere, concursul de viteză pe circuit prin oraş. Încâ un concurs internaţional de dirt-track are loc pe 7 septembrie 1976, unde participă 16 sportivi din URSS, RDG, Ungaria şi România. Pe "Voinţa" s-a jucat şi oină, între 9 şi 10 mai 1981 având loc aici Cupa României la acest sport ciudat. În 1989, terenul se "militarizează", aici având loc, pe 7 iulie, ceremonia de închidere a anului PTAP la sport (PTAP – Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei, organizaţie premilitară a Uniunii Tineretului Comunist); o lună şi ceva mai tărziu, tot aici, având loc decernarea Ordinului "Apărarea Patriei" cl. I Organizaţiei Gărzilor Patriotice din judeţul Sibiu, "pentru rezultate deosebite".
Am pomenit de "Pavel Ionel", cum îl ştiam noi atunci. De fapt era vorba de Ionel Pavel, maestru al sportului (cel mai tânăr, la 21 de ani) şi unul dintre starurile sportive ale sibienilor. Câştigător de competiţii interne şi internaţionale, a fost primul român care s-a calificat, în 1984, în sferturile Preliminariilor Campionatului Mondial de dirt-track. Pleacă dintre noi în 2015, iar în 2016 este organizat, pe Voinţa, "Memorialul Ionel Pavel"
Ce nu se spune însă este că "Voinţa" a jucat un rol şi în una din marile tragedii aviatice ale României socialiste, care a fost ţinută, evident, la mare secret, deşi toată lumea ştia, atunci, de ea. Pe 31 mai 1982, un elicopter IAR 330 "Puma" este avariat în zbor (se spune că de la instalaţia hidraulică) şi se solicită "forurilor superioare" aterizarea de urgenţă pe "Voinţa". Şefii de la Partid refuză, de teama ca o explozie a elicopterului să nu afecteze zona locuită,deşi nu avea cum de fapt. Elicopterul nu aterizează dar nici nu mai poate zbura şi se prăbuşeşte, omorând nouă aviatori, alţi doi scăpând cu viaţă, dar răniţi. Câţiva sunt îngropaţi în Cimitirul Municipal, undeva în zona actualelor morminte ale eroilor din 1989.
După revoluţie, terenul Voinţa intră într-un vârtej de situaţii juridice încâlcite, trece de la un proprietar la altul, gurile rele spun că la un moment dat trebuia să dispară de tot ca să facă lor ori unei şmecherii imobiliare, ori unui mall. Cândva, în partea stângă, era şi un bar cu biliard în care nu am avut tupeul să intru pentru că nu arăta deloc prietenos. În spatele terenului se mai găzduia şi câte un circ, că loc era. Cu toate aceste "tulburări" şi scandaluri, "Voinţa" supravieţuieşte, iar mantinela "istorică" din scânduri e la locul ei. Într-un oraş în care de ani întregi "Municipalul" e mort (sau, na, mort în reconstrucţie) acolo, pe Voinţa, se face sport.
Să nu uităm şi de locul "La tenis", o facilitate dispărută a zonei. Erau terenurile de tenis dinspre Şoseaua Alba Iulia spre Ştrandului, cărora le spuneam, simplu, "La Tenis". Nu mai ştiam dacă erau unul sau două terenuri, cert era că clădirea ce le deservea unde erau mai mult ca sigur, vestiarele şi duşurile, avea două niveluri. Prin 2006 era clubul de tenis "Hat Trick Club", care, dacă ne luăm după reclamele la băuturi, avea şi bar. Toată zona a fost modificată complet, aici apărând un magazin "Penny". Apropo, pe un stâlp din faţa intrării in vestiarele de la Voinţa încă se 
poate citi "Interzis joaca cu mingea în faţa Asociaţiei".  

Ştrandul pe când nu se numea aşa, sau zona de case

Cum spuneam în episodul trecut, orice cartier "nou", socialist şi de blocuri, are o bază de pornire. Zona lui "istorică". La Ştrand e ceva mai ciudat, că are două "baze". O dată, Ştrandul şi Terenul "Voinţa". Apoi zona de case, de la strada Moldovei şi Cristian în jos, cu străzile Velceanu, Cîrlova, Ştrandului, Gîrlei, Fântănii. Nu ştiu dacă restul de străzi de la dreapta Transilvaniei cum cobori ar fi tot parte din Ştrand, zic de Tudor Arghezi, dar nu le trec acolo.
Zona de case este, am putea spune, Ştrandul de dinainte de a se numi Ştrand. Suburbiul Iosefin de sub fosta citadelă (ale cărui urme se mai văd pe ici pe colo), combinat cu Livada Măcelarilor. Am fost pe ele, în căutarea urmelor de "vechi" ale acestui cartier. Greu de găsit, dar nu imposibil, mai ales că majoritatea locuinţelor au fost modificate, nu neapărat în bine, estetic vorbind, şi modernizate la fel.
Dar uite, tot mai apare câte ceva pe Moldovei, stradă în pantă (tot "graţie" fostei Citadele), lângă Dobrogei, avem o casă destul de mică, cu acoperiş în două ape, ca la Brukenthal, care e sigur databilă din secolul al XIX-lea, tipul acela de casă frumoasă aflată într-o grădină mare, de la marginea oraşului. Cred că e cea mai veche din cartier. Mergând pe linia străzii Moldovei, apoi pe Cristian, până la cele două vile Rochus, pe partea dinspre Ştrand, mai "descifrezi", de după gardurile vii sau nu dar neapărat înalte şi prin care vizibilitatea bate spre zero, case de la începutul şi mijlocul secolului XX, mai simple sau mai sofisticate, totuşi, fără luxul celor de peste drum, dinspre Munteniei. Una din ele, abandonată la cum apare, în stânga pasajului care dă spre Ştrandului are, pe colţ, un rest de lampă de exterior din vremea HEW. În capăt, la intersecţia cu Vrancei, tronează un stâlp de înaltă tensiune destul de vechiuţ şi el.
Şi pe Velceanu avem case cu vechime de, să zicem, anii '20-'30 dintre care una super clasică, cu turnuleţ pe colţ în gen Vila Marioara de pe Dumbrăvii, dar mai mică. Pe steguleţul de vânt, două iniţiale "V. I." (sau "J"). În plus, mulţi stâlpi din lemn, de telefonie. Strada Gârlei nu este spectaculoasă, majoritatea caselor sunt de prin anii '70 la cum arată, poate una sau două de prin '40, dar este una din puţinele străzi sibiene care mai are deschisă o sifonerie, sau cel puţin aşa scrie pe firma unui chioşc simpatic, ce-mi aminteşte de perioada aceea nebună a începuturilor iniaţitivei private din anii '90. Totuşi, de remarcat este faptul că lămpile stradale au rămas cele "istorice" poate din anii '60-'70, poate de mai devreme. O zonă aparte este strada Fântânii, unde mai avem stâlpi electrici din lemn, cu iluminatul aferent epocii. Plus un bloc interesant de locuinţe, cu trei etaje, gard din beton şi ţeavă plus două porţi metalice, plus o "perdea" de conifere înalte în faţă. Pare a fi destul de vechi, iar confortul şi faptul că era "special" la vremea lui sunt observabile şi acum. Străzile Ştrandului şi Vasile Cârlova sunt complet modificate faţă de ceea ce era înainte: case modernizate, extinse, pensiuni, deci nu îţi permiţi să estimezi vechimea lor. În afară de sediul ISU despre care nu vorbim fiind vorba de o structură militarizată, o altă clădire interesantă, cu patina "vechiului" socialist pe ea, e cea a ACR-ului. Prin 2000 şi ceva mai avea, pe zid, afişat numărul vechi de telefon: 1.23.45. La parter a fost, acum ceva aproape 20 de ani, un restaurant simpatic, "Stephanie", unde era cât se poate de OK.
 Strada Ştrandului este strada de unde a pornit construirea cartierului de blocuri. Are la intersecţia cu Gârlei un post vechi de transformare pe stâlp de înaltă tensiune, rămăşiţă ori din vremea când oraşul se termina pe aici, ori din vremea şantierului noului cartier. Cea mai interesantă construcţie este însă una micuţă, albă, cilindrică, acum ocolită de o pistă de biciclete mai cotită decât Transfăgărăşanul, Nu am mai văzut aşa ceva prin Sibiu, cred că e unică. Iniţial am crezut că e un fel de staţie de gaze, dar e cam mică, plus că are horn, deci sobă în interior, deci locuită, plus că este alimentată la reţeaua electrică. Acum, acolo este un cabinet veterinar. Strada Ştrandului era artera principală a cartierului, pornea de la ştrand şi se oprea în zona vilelor. Dar aici deja vorbin de noul cartier…

Cartierul Ştrand, de la "noile vile" la blocurile de acum

"Actul de naştere" a viitorului cartier numit "Ştrand" e, fără îndoială, apariţia primelor construcţii "noi" din zonă: vilele. În toamna lui 1969 Întreprinderea de Locuinţe şi Localuri Sibiu vindea celor interesaţi apartamente "confortabile" aflate în "noile vile" din "Livada Măcelarilor". Vilele arată şi acum foarte bine, mai ales că încă sunt protejate, parţial, de o perdea verde, scăpată campaniei de defrişări din vremea ultimei reabilitări a zonei.
Zece ani mai târziu, la 11 februarie 1979, se raportează cu mândrie că în cartierul Ştrand s-au terminat 510 apartamente. Adică se construiau în viteză blocuri. La 16 martie 1980, Întreprinderea de Construicţii Montaj a Judeţului (Sibiu) – ICMJ, prezenta publicului schiţa de "sistematizare" (adică "Planul de Urbanism") a "noului cartier sibian Ştrand", de unde rezultă că situaţia era încă, în majoritatea ei, pe hârtie. Un an mai tărziu, se raportează finalizarea a 80 de apartamente în Blocul 17, iar la 1982, străzilor din cartier deja li se decide numele: sunt alese aici "denumiri de localităţi din Transilvania", după cum titrează, din presa vremii, aceeaşi "Cronica lui Mariş". Nu au nimerit-o, "localităţile din Transilvania" devenind, în teren, zone etno-geografice sau judeţe de pe tot cuprinsul ţării. Astfel, în Ştrand, în zona de blocuri, sunt străzile Maramureşului, Olteniei, Bihorului, Doljului, Gorjului, Sălajului, Bârsei, Vrancei…
La 21 iunie 1984 se deschide Librăria "Cibinium", pe care nu am reuşit să o localizez încă. La 16 septembrie 1989 se dă în folosinţă "noul local" al Şcolii Generale nr. 1 din Ştrand. La finele anilor 80, cartierul Ştrand devenise un punct stabil pe harta Sibiului.
Văzut de sus, Ştrandul e un cartier ciudat. Blocurile sunt grupate ori ca nişte mici fortăreţe având "curţi interioare" (la fel ca în cartierul "geamăn" ca vârstă, Valea Aurie, ori sunt aşezate ca nişte vile de pe litoral, câte una-două, într-o mare de spaţiu verde. Pe ici-pe colo, apar centralele termice care alimentau cu gigacaloria aceea totdeauna scumpă şi totdeauna ne-caldă, dar foarte profitabilă pentru "stafful" de la "Energie Termică". Sau, acum, ruinele lor/  
Ca facilităţi, Ştrandul avea (şi are) o zonă comercială şi de servicii, un complex alimentar (vizavi de parc), un oficiu poştal, un bar-bufet, un parc cam sărăcăcios atunci care îţi spunea că nu e maidan, doar pentru că avea alei trasate, cu "centrul" său o movilă, în vârf cu un reper topografic acum dispărut. Mai erau dispensar, şcoală, grădiniţă. Liceul "Ghibu" a apărut mai târziu.  
În acea perioadă, Ştrandul era cunoscut şi căutat din motivele enumerate deja: Ştrandul, Voinţa, ACR-ul şi, mai ales, pentru "noul Oficiu PTTR", singurul loc din Sibiu (dacă bine îmi amintesc) unde se primeau coletele "de dincolo" în vremea lui Ceauşescu. Se spune că era aproape o regulă ca, înainte de a fi predate destinatarului, să se umble prin ele, în căutare de materiale periculoase socialismului: dolari, mărci, reviste mai "aşa", materiale interzise. Cert e că acolo era tot timpul coadă, iar coada, în mod sigur o mai ţin minte sibienii.
Tot ceva unic în Sibiu a fost instalaţia solară de la blocurile din zona Maramureşului-Haţegului (pe lângă Anaconda), inaugurată pe la finele anilor 80, nu ştiu cât de funcţională, din care au rămas, până la modificarea aspectului zonei, de anul trecut, doar postamenţii din beton, pe sub care erau parcate cu succes maşinile locatarilor.

Şcoala, biserica şi liceul

Pomeneam de şcoala din Ştrand. Şcoala 1 a fost deschisă oficial pe 15 septembrie 1989, primind 926 de elevi din cartier, dar "lucrul" a început, după cum ne spune pagina web a şcolii, de la 1 septembrie, când personalul didactic a început curăţenia şi să amenajeze proaspăt terminatele ("În timp record", ca în socialism) săli de clasă. Primul director a fost prof. Gheorghe Fleacă. Un an mai târziu, se dă în folosinţă (deci şcoala a fost terminată, dar nu a fost de fapt terminată…) sala de sport, de 600 mp. Şcoala avea 16 săli de clasă, trei laboratoare (de fizică, chimie şi biologie) plus o bibliotecă. În anii '90, din cauza numărului mare de elevi, Şcoala 1 a funcţionat în trei schimburi, până la "normalizarea situaţiei", în 2005.
Biserica din Ştrand are hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi este acum o clădire-simbol pentru Ştrand. A fost prima biserică a cartierului. Un istoric al ei îl găsim pe pagina web a Mitropoliei Ardeailui-Arhiepiscopia Sibiului.
În 1990, Parohia Ştrand s-a "rupt" de cea de la Biserica "din Groapă", iar primul preot paroh al Ştrandului a fost Gheorghe Şpan. Iniţial, din 1991 până în 1992, slujbele se ţineau în aer liber, apoi s-a construit o biserică mică din lemn unde s-a slujit până în 1999.  În 1997 se începe construirea noii biserici, iar în 28 august 1999 a fost sfinţit demisolul în care se slujea. 2002-2005 sunt anii în care biserica a crescut de la nivelul solului până la cupolă. Între 2005 şi 2007 s-a lucrat la edificarea turnului clopotniţă. Sfinţirea cea mare a bisericii a avut loc pe 8 noiembrie 2013, de sărbătoarea hramului bisericii – Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Biserica este construită în stil bizantin, zidită în exterior cu cărămidă specială clincherizată, iar în interior cu cărămidă mică. Turnul-clopotniţă are 30 de metri înălţime acoperişul bisericii a fost confecţionat în întregime din tablă de cupru în solzi.
Singurul liceu din Ştrand este Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu". A "debutat" în septembrie 1994, ca Şcoala Generală nr. 14. Peste un an, în septembrie 1995, Şcoala 14 devine liceu teoretic cu numele de "Onisifor Ghibu", cu specific real şi uman. La 1996-1997, liceul este socotit ca unitatea de învăţământ cu cea mai modernă bază materială din judeţ, atât sediul şcolii cât şi sala de sport fiind finalizate, împreună cu o bază sportivă cu două terenuri de handbal, patru de baschet, două de tenis şi două de volei. Dar  deja de aici intrăm în perioada lui "şi azi". Despre cum arată cartierul Ştrand "azi", în episodul următor. (va urma)