Duminică, Târgul „Obor”, puțin înainte de prânz. Multă lume, majoritatea gură-cască, forfotă mare, fum cu aromă de mititei, rostogolit din belșug de peste tot.
Primăvara se face simțită, iar vânzătorii de biciclete speră să dea lovitura după ce, peste iarnă, au cam „șomat”: „Am marfă multă, toată din Germania și Olanda”, își începe prezentarea unul dintre vânzători care are câteva zeci de biciclete așezate pe două rânduri. „Te las și în probă. Dai buletinul garanție, probezi și vezi ce-ți place”. De plăcut, mi-a plăcut un mountain bike „Focus”, cadru din fibră de carbon, asistat de un motor electric Bosch: „Este de generație nouă, faci cam 40- 45 de kilometri”, își laudă omul marfa, trecând cu vederea peste loviturile din cadru care trădau trecutul furtunos al bicicletei. Prețul este unul pe măsură – 3.700 lei, cu mențiunea că încărcătorul trebuie cumpărat separat pentru că s-ar fi „pierdut” pe drumul importului.
Alt vânzător, alte biciclete. Un tată caută ceva potrivit pentru băiatul său de 7 ani. „Ți-o dau cu cinci milioane (500 lei, n.r.), îi spune vânzătorul mușteriului în timp ce acesta verifică schimbătoarele și cauciucurile. Este o bicicletă cu cadru zdravăn, din oțel, cu cric, far și stopuri. Îl intreb pe potențialul cumpărător dacă a căutat și în magazine. „Sunt destul de scumpe acolo, între 800 și 1.200 de lei. Nu merită, mai ales că băiatul crește și în doi ani trebuie să-i iau alta. Mai bine mă înțeleg cu vânzătorul din târg”.
Și s-au înțeles: 450 lei a fost prețul final, cumpărătorul primind și o cască pentru copil drept bonus.
Prețul bicicletelor din Obor este cuprins între 200 de lei pentru vechituri care amintesc de „Tohanul” părinților noștri, și 3500 – 4.000 lei pentru modele mai noi, cu sau fără motor electric, însă destul de „forjate”, dacă ar fi să ne luăm după aspect și să folosim un termen des vehiculat în târg.
Pe de altă parte, oferta magazinelor de profil este și ea bogată. Biciclete de copii, băieți sau fete, pentru dame sau bărbați, sportivi împătimiți sau doar amatori, toate pe alese, în funcție de preferințe și de buget.
Astfel, bicicletele pentru copii de la 5 la 8 ani, au prețul de pornire de la 579 lei, urcând la 999 lei pentru cei de 10 ani și la 1.699 lei pentru adolescenți.
„În târg poți găsi biciclete performante la preț bun, trebuie doar să știi ce să cauți”, spune Marius, venit în târg să caute o cursieră. „În magazine, prețul acestora trece de 25.000 lei dacă au cadrul din carbon, pedalier și angrenaje mai bunicele. Am văzut săptămâna trecută una aici, la „Obor”, la 7.500 lei, însă parcă n-am avut încredere în vânzător. Mi-a fost teamă că poate-i furată sau are cadrul fisurat. Prea insista că-i bună”.
Odată cu încălzirea vremii și magazinele de produse și echipamente sportive și-au adaptat oferta, unele oferind posibilitatea achiziționării bicicletelor în rate. În plus, acestea beneficiază de garanție.
„Dacă ai habar la ce să te uiți, poți încerca în târg. Ar trebui să știi ce înseamnă un cadru din oțel, aluminiu sau carbon. Sau care este diferența între o furcă cu suspensie pe arc sau una pe aer, cum e cu frâna mecanică pe disc sau cu cea hidraulică. Dacă ești străin de toate acestea, mergi în magazin, că-i mai sigur. Oricum, totul ține de fițele pe care le ai”, mai spune Marius, alături de care se mai afla și un prieten dornic și el de un chilipir pe două roți.
Mihai POP