Rute ocolitoare pentru Valea Oltului? De exemplu, Autostrada Sibiu – Baia Mare sau Sibiu – Craiova

Acasa >

Articol

La un moment dat, într-unul din comunicatele primite la redacție, am văzut siderat formula Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva. Crezând că cel ce redactase comunicatul a greșit, am întrebat de unde atâta autostradă între Sibiu și Râmnicu Vâlcea, căci în afară de Valea Oltului, coșmarul șoferilor, nu știam să existe vreun drum de legătură, cu atât mai puțin vreo autostradă. Sorin Oprescu e în Grecia, deci nu avea cine să construiască vreo autostradă suspendată pe care exista posibilitatea să nu o fi observat, fiind obișnuiți să privim doar înainte, nu și în sus.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mi s-a spus că așa se numește autostrada, pentru că la un moment dat ea va lega Râmnicu Vâlcea și Sibiul, de aici drumul fiind deja realizat până la Deva.Am răspuns că în logica asta ciudată putem vorbi despre tot felul de autostrăzi, cum ar fi Sibiu – Baia Mare, Sibiu – Suceava, Sibiu – Craiova, deoarece, la un moment dat, peste 50 de ani poate, vor fi construite și aceste drumuri. Vestea că Valea Oltului va fi închisă timp de o lună i-a speriat, pe bună dreptate, pe mai toți cei ce au treabă la Râmnicu Vâlcea, Pitești, București ori pe cei ce vor să meargă, cu mașina, la mare. De ce? Pentru că e cam singura șosea ce face legătura cu respectivele zone, rutele alternative, deloc ofertante, crescând durata deplasării cu câteva ore.

Valea Oltului se închide pentru niște lucrări executate în vederea realizării Autostrăzii Sibiu – Pitești, o investiție de nivel intergalactic, despre care vorbim de parcă ne-am referi la construcții ce fac legătura între Pământ și Lună. Nu, în realitate e vorba despre o simplă autostradă, așa cum vezi în Croația, Slovenia, ca să nu spun Germania, Franța sau Austria.

Faptul că la 34 de ani după deranjul din decembrie 1989 noi trăim o adevărată isterie pentru că se închide un drum cu scopul de a netezi o porțiune pentru Autostradă, explică -de fapt- starea jalnică a infrastructurii rutiere românești. Faptul că oficialilor le trebuie câteva zile pentru a ne anunța care sunt rutele ocolitoare ne arată -din nou- nivelul profesionalismului din instituțiile statului.

Rute alternative nu prea sunt, iar cele existente vor crea un disconfort ce te va conduce, de data asta fără ocolișuri, direct în sufrageria disperării. Se demonstrează încă o dată, că, în materie de drumuri, nu ai „pe ce pune mâna” în cazul în care se închide vreo șosea. Altfel, la fantasmagorii gen „Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Sibiu” ori drumuri expres desenate pe panourile din studiourile de televiziune, suntem neîntrecuți. 

Autor
04 iulie 2024 la 12:40

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Medic? Stetoscop? Bisturiu? Nu, dosar cu șină
Cine crede că dosarul cu șină a dispărut din biroul și din mentalitatea funcționărimii românești, nu a înțeles...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
O altfel de bursă, o altfel de prăbușire, aceeași revenire
Sâmbătă, pe când Papa Francisc pleca din această lume, lăsând urii un adversar mai puțin, sub cupola de...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Uite, nu-ți iau lanțul de la gât, dar fac bani din telefonul tău vechi
Zilele trecute o voce plină de entuziasm anunța la radio că România ar putea obține două tone de...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Mulți, da’ scumpi
Un raport în care sunt consemnate absențele parlamentarilor din lunile februarie și martie, publicat recent, a stârnit multe...
Editorialul zilei
3 min de citit