Expoziția "ASTRA 160" ajunge la Vâlcea

Acasa >

Articol

Proiectul expozițional ASTRA 160 inițiat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va fi prezentat publicului vâlcean la Muzeului Județean "Aurelian Sacerdoțeanu" Vâlcea, pe parcursul a șase săptămâni. 
Vernisajul expoziției va avea loc luni, 20 martie, la ora 14, în sala de expoziții temporare, eveniment care va prilejui întâlnirea publicului cu reprezentanții instituțiilor organizatoare și a invitaților. Expoziția va rămâne deschisă pentru vizitare în perioada 20 martie – 30 aprilie 2023, de marți până duminică, în intervalul orar 9 – 17.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Îmbogățit recent cu noi documente, proiectul a fost inițiat și elaborat de Biblioteca ASTRA cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la înființarea Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA și a bibliotecii acesteia, în 2021.
 
Contribuția marilor personalități astriste care au militat pentru dezvoltarea culturală a spațiului transilvănean și emanciparea socială a românilor este adusă în atenția publicului prin intermediul documentelor, al imaginilor și textelor prezentate. Expoziția cuprinde elemente originale cu valoare de patrimoniu care ilustrează momente semnificative din istoria Asociațiunii ASTRA și a Bibliotecii acesteia: documente legate de contextul istoric, manuscrise semnate de personalități importante ale culturii române, cărți de valoare inestimabilă, obiecte care au aparținut marilor astriști. În cadrul expoziției, se regăsește Enciclopedia Română, operă fundamentală a Asociațiunii și prima lucrare științifică de acest gen din sud-estul Europei. Lucrarea a fost realizată și editată în perioada 1898 – 1904, sub coordonarea publicistului Corneliu Diaconovici, prim-secretar al ASTREI și director al revistei "Transilvania", cu susținerea benevolă a membrilor Academiei Române și cu implicarea a numeroși colaboratori, reprezentanți ai elitei culturale și din sfera economică, medicală, militară, religioasă, diplomatică. Conținutul celor trei volume ale Enciclopediei Române este disponibil în variantă digitală pentru publicul larg și poate fi consultat on-line gratuit.

Vizitatorii expoziției vor avea prilejul de vedea o serie de documente cu valoare de patrimoniu din colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu: carte românească veche, carte străină veche, manuscrise, piese de iconografie, cartografie și ex-libris-uri. Dintre acestea menționăm: Statutele Asociațiunii (1861),  Albumul cu vederi din expoziția etnografică organizată la inaugurarea Muzeului Asociațiunii (1905), un Calendar realizat la Sibiu în 1793, decretul privind desființarea iobăgiei tipărit la Viena în 1785, sau lada de zestre a lui George Barițiu.

"ASTRA 160" celebrează nu doar cultura spațiului transilvănean în care și-au desfășurat activitatea marii astriști, ci și preocupările acestora de a valorifica istoria, tradițiile și patrimoniul cultural al românilor ardeleni. Expoziția reprezintă o invitație adresată tuturor celor interesați de a lua contact cu o parte din memoria locurilor în care trăim și de a accesa istoria celei mai întâlnite forme instituționalizate de cultură. Itinerarea expoziției va oferi posibilitatea unui public larg de a cerceta și înțelege aspecte care țin de istoria și cultura noastră”, transmite dr. Răzvan C. Pop, managerul bibliotecii publice sibiene.
Expoziția este curatoriată de către dr. Bogdan Andriescu, cercetător în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, prima prezentare publică fiind organizată la Muzeul Național Cotroceni, în luna septembrie a anului trecut. Albumul care însoțește expoziția reflectă istoria și moștenirea culturală ale uneia dintre cele mai vechi biblioteci publice din România", spun orgainzatorii.
În perioada următoare, expoziția "ASTRA" 160 va fi itinerată și în alte instituții culturale și educaționale pentru a face cunoscută publicului istoria și patrimoniul Bibliotecii Centrale a Asociațiunii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

BJ ASTRA transmite cu acest prilej mulțumiri speciale reprezentanților  Muzeului Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea pentru găzduirea expoziției.

17 martie 2023 la 09:12

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Ce concerte au loc în această săptămână pe scena Sălii Thalia
Filarmonica de Stat are pregătite în această săptămână, două evenimente: un concert simfonic și un recital cameral. Sibienii...
Cultura
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 19 ore
De miercuri puteţi cumpăra bilete la Festivalul de Teatru
Biletele pentru cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu se pun în vânzare...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 zile
Obiceiuri și tradiții la români, în ziua de Paști
Poporul român are multe tradiții pe care le-a moștenit din moși strămoși și pe care le păstrează cu...
Cultura
3 min de citit
acum 4 zile
Video: Șoseaua Alba Iulia, mai „tânără” cu 46 de ani. Atunci și acum
Șoseaua Alba Iulia este una dintre cele mai importante și mai circulate artere ale Sibiului. Ca multe alte...
Actualitate
1 min de citit