Articol
Obișnuiesc să mai glumesc din când în când cu unii prieteni, spunându-le că ne-am ratat cariera, că ar fi trebuit să ne deschidem o firmă de pompe funebre, pe la sfârșitul anilor 90. Adevărul e că oricât de prost ar merge economia, oricât de puțini bani ar avea lumea, afacerea „pompe funebre” merge oricând, pentru că de murit se moare mereu, indiferent de blândețea sau asprimea vremurilor. Știu, sună cinic, însă glumele au, câteodată și puțin pelin în ele.
Dar nu despre trenul pierdut al acestui tip de afaceri ne-am propus să vorbim azi, ci despre o altă industrie ce funcționează în orice conjunctură, aceea a carburanților. Dacă ați fost puțin atenți când ați alimentat la benzinărie, ați putut observa că, de la începutul anului prețul carburanților a crescut cu aproape 1 leu/litru (mai exact, cu 80 de bani). Startul a fost dat de majorarea accizei cu 16-17 bani/litru pentru benzină și motorină, după care mecanismele pieței au continuat să pună, aproape zilnic, câțiva bănuți la preț. Asta, după ce la jumătatea anului trecut, același hulpav Guvern al României mai crescuse acciza pentru carburanți.
Se pare că din prețul unui litru de benzină sau motorină doar jumătate constituie costul propriu-zis al produsului, diferența reprezentând taxele statului sub diferite forme. De carburanți depind multe, de la transporturi până la diferite alte servicii, așa că odată cu majorarea prețului lor ne lovesc scumpiri în lanț. E inutil să amintim că un preț mai mic pentru benzină și motorină înseamnă mai multă mobilitate (ceea ce duce la un consum crescut, deci la o circulație mai bună a banilor) și produse mai ieftine. Toate acestea se traduc într-o îmbunătățire a nivelului de trai. Nu trebuie să fii vreun mare expert în economie, pentru a pricepe că puțină relaxare fiscală aduce oarece destindere în viața de zi cu zi a cetățeanului, o existență mai ușoară.
Doar că jăpcarii ce s-au succedat la guvernare nu sunt nici foarte mintoși și nici de starea de spirit a contribuabilului nu le pasă. Pentru ei, singura modalitate de a aduce bani la buget este sufocarea prin biruri, încorsetarea micului și mijlociului întreprinzător. S-ar putea să se trezească niște sfătoși să ne spună că în alte țări ale Europei carburanții sunt mai scumpi. Poate că în acele țări câștigul e dublu, iar dintr-un salariu mediu poți cumpăra o tonă de benzină, nu 500 de litri, ca la noi.