Articol
Au mai rămas doar câteva zile în care sibienii pot trimite sugestii privind modificarea unor trasee ale Tursib și înființarea unor stații noi, mai exact până în 27 februarie. Proiectul de hotărâre aflat în dezbatere publică, prezentat pe site-ul municipalității, urmează să intre în vigoare de la 1 martie, ceea ce înseamnă că posibilele sugestii ale sibienilor vor fi analizate și inserate în proiect în doar două zile. Noutățile din textul hotărârii privesc înființarea a șapte stații noi de autobuz și unele actualizări ale programului de circulaţie al transportului public de călători. Trasee precum Calea Cisnădiei ori Sibiu-Păltiniș vor beneficia de noi stații, astfel încât călătorii să poată ajunge mai ușor în locurile unde au treabă.
Printre propunerile înaintate de inițiatorii proiectului, se numără și cele ce țin de creșterea capacității de transport public la evenimentele cultural-sportive. De asemenea, s-a propus creșterea frecvenței curselor pe traseul 13, spre Muzeul ASTRA.
Care sunt noile stații Tursib
Potrivit proiectului de hotărâre supus dezbaterii publice ”Începând cu 01.03.2024, se aprobă modificarea Programului de circulaţie al transportului public de călători, prin curse regulate în Municipiul Sibiu, efectuat de SC TURSIB SA şi înfiinţarea a 7 staţii noi de autobuz, după cum urmează : A) Traseul 11: prelungirea traseului 11 prin schimbarea capătului de linie; înfiinţarea a 3 noi staţii de autobuz pe acest traseu, respectiv: • 2 staţii de autobuz în zona magazinului Kaufland de pe Calea Cisnădiei (tur-retur) • 1 staţie de autobuz în dreptul magazinului Penny de pe Calea Cisnădiei; suplimentarea numărului de autobuze care deservesc acest traseu B) Traseul 22 Sibiu – Păltinis: înfiinţarea a 2 noi staţii în Municipiul Sibiu zona Tropinii Noi • Staţie spre Păltiniş (la Troiţa) Tropinii Noi, spre urcare • Staţie spre Sibiu imediat după parcarea imobilului situat în Tropinii Noi, în dreptul marcajului pentru delimitarea benzilor de circulatie cu linie întreruptă; înfiintarea a 2 noi statii în zona Pensiunii "Mai" • Staţie spre Păltiniş – Pensiunea „Briana" în parcare • Staţie după Pensiunea "Mai" în parcare C) mărirea frecvenţei curselor de pe traseul 13 care circulă până la Muzeul ASTRA; D) mărirea capacităţii de transport prin introducerea de curse suplimentare în zilele în care au loc evenimente cultural/sportive pe Stadionul Municipal; E) eficientizarea traseelor cu numerele 1, 2, 5, 10, 15, 18, 111 , 112, 114, 116 şi 117 prin modificarea programelor de circulaţie aferente adaptat noilor modificări”.
Unde și până când se pot depune sugestii
”Persoanele fizice sau juridice interesate pot depune în scris, până la data de 27 februarie 2024, propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare cu privire la Proiectul de hotărâre sus-menţionat, al cărui conţinut îl dăm publ cităţii nsoţit de documentele care justifică necesitatea adoptări i actului normativ propus spre aprobare. Propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare pot fi depuse la adresa de e-mail pms@sibiu.ro sau letric la sediul Pr măr ei Municipiului Sibiu din str. Samuel Brukenthal nr. 2, camera 8”, anunță reprezentanții municipalității pe pagina oficială a instituției.