Sper că s-a înţeles: listele cu "conspiraţionişti" sunt democratice, cele cu soroșiști sunt fasciste…

Acasa >

Articol

Nu am fost şi nu sunt un fan al lui Trump, ca să nu pomenesc de Elon Musk. Pe ambii încă îl consider ca fâcând parte din categoria "good cop", servind aceleiaşi cauze globaliste, dar pe alte paliere. Trump e (sau vrea să arate că e) modelul acela de superamerican republican al anilor '60, gen "America first", ceea ce sincer e de apreciat, indiferent dacă e sincer sau PR, mai ales când trăieşti într-o ţară în care democraţia a ajuns la produs pe centură iar închinarea la alţii şi slugăreala la stăpânii momentului au nenorocit tot, de la recolte la apucături, iar orice urmă de patriotism este catalogată ca "suveranism" sau "fascism" de către stăpâni şi slugile lor.
Dar Trump riscă să îmi devină din ce în ce mai simpatic. Asta mai ales din cauza corurilor reunite ale detractorilor lui, care fac spume pe reţele şi în articole, uitând subit cum lingeau clanţele americane din orice poziţie doar cu câteva luni în urmă. Nu sunt un fan Donald Trump, dar scuze, faptul că a scurtcircuitat leftismul şi sexomarxismul ca să nu spun ceea ce e cunoscut ca "soroșism" – sper că definitiv – este ceva de remarcat. Plus că observ că asta doare rău de tot în anumite bule, dacă urmăreşti urletele "victimelor" care îşi văd astfel periciliate poziţiile de mari superstaruri ale propagării de idei venite de-a gata, faima de mari "influenceri" şi chiar portofelul propriu, că doar nu îţi rupi moca şi în public haina de pe tine. Ca să nu mai pomenim scurtcircuitarea  circuitului de propagare a mesajelor, de la sursă în presa "independentă". Ceea ce e iar un lucru bun.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Apropo de presa "independentă", e jale mare şi la ei. Asist la un campionat de isterie şi de făcut spume, mai rău ca pe vremea lui Dragnea. Acelaşi lucru şi în lumea subţire (moral) a intelectualilor oportunişti sau doar care arată că sunt cuminţi şi pe linia care trebuie. Ultimii, în loc să-şi vadă de birourile şi catedrele lor că e mult de lucru şi nu e gata treaba, mai nou au păreri publice politice despre alegerile de la noi, despre americanii de la America, despre cum e cu Rusia şi Ucraina. Păreri repetitive până la culmea plictiselii. Nu ar fi mare deranjul dacă până la momentul T-zero nu ar fi excelat ori în tăcere, ori în postări rare şi doar pe felia lor de specialitate, ori în declaraţii ocazionale de amor (cu foto) către superiorul direct sau politicianul graţie căruia sunt ceea ce sunt. Toţi urlă de parcă sărmanul Trump le-ar fi declarat război personal, i-ar fi contrazis în şedinţe sau ar fi ajuns subit la sapă de lemn din cauza lui. Bun, un deranj tot este, sistarea fondurilor pentru "societatea civilă" şi mai sus pomenita presă "independentă" şi mai ales din cauza politicii SUA care nu mai are chef să spargă banii pe chestii ideologice care întâmplător sau nu, sunt şi spălătoare de creier. Dincolo de plângăceli şi smiorcăituri, ideea că e banii nu mai vin. Nu mai pică banul nici logistica pentru prestat servicii de manipulare, propagandă, dublu standard, cenzură, campanii isterice şi…. liste negre. Cel puţin momentan.

Când făcătorii şi promotorii de liste negre ajung pe liste negre

Prin mijloace specifice care nu mă interesează acum că nu-s jurnalist "independent" plătit din fonduri şmechere, au ajuns publice anumite liste cu "soroșiști" din presă, societatea civilă, viaţa publică, universităţi şi alte locuri soroșist-friendly.
O muncă aş spune inutilă, oricum sunt uşor de identificat: ori spui ceva rău de Soroș sau de vreo teorie din aia promovată de ei şi automat îţi sar la beregată, izolat sau în haite şi aşa vezi care-cine ori le urmăreai postările şi articolele care sunt din categoria "tot de-un fel". Sau urmăreai ceea ce promovau, din simplul motiv că se mulau pe orice. Ei erau spitale versus catedrale, rezist, salba de "Je suis"-uri, de "Alături de preşedintele meu", de "EU Yes la vot" ori Votez "(Partidul Sexomarxist)". Ei stăteau acasă, purtau mască, erau vaccinişti fruntaşi, beau bere la terase cu paşaport verde, erau cu steguleţul Ucrainei la purtător. Acum ei sunt anti "suveranişti", anti Musk şi anti Trump. EI FĂCEAU şi promovau LISTE NEGRE. Aşa că e simplu să faci o listă cu soroșiști. Cauţi postările şi apariţiile în presă şi cu un editor de text şi un browser de net poţi avea oricând liste cu soroșişti. Culmea, exacte.
Ei, aici a intervenit isteria. Cei vizaţi sau, na, "listaţi", au început să facă scandal. Că listele sunt fasciste. Ba nu, comuniste. Că nu asta e democraţia. Că ne paşte dictatura. Că ce ţară e asta cu liste.
Un bun exemplu în acest sens este o postare a candidatului (mai e?) la prezidenţiale Elena Lasconi. Ea a lansat, pe pagina proprie de facebook, un text edificator, deşi cam telenovelistico-patetic, pe tema asta. Se numeşte, sugestiv "Vă rog, opriţi-vă din a face rău! Să spunem stop unei mizerii cu iz fascist".
Şi zice că: "Zilele acestea se întâmplă ceva de neacceptat într-o lume normală: pe TikTok, WhatsApp și alte platforme de socializare circulă liste cu nume de oameni care, zic ei, trebuie puși la colțul rușinii. Inadmisibil așa ceva! (…) Cum poți să lași să ajungă la milioane de oameni astfel de liste?"
Apoi: "Să faci liste cu oameni care nu-ți plac e o apucătură fascistă. Cum e posibil ca, în 2025, în România care și-a câștigat libertatea prin sânge să se întâmple așa ceva?". Şi că: "Așa-ziși "jurnaliști" sau "formatori de opinie” distribuie de câteva zile astfel de liste. (…)  Este pur și simplu de neacceptat". Urmează ceva de bine despre USAID, apoi iar că "întocmirea unor astfel de liste este de NEACCEPTAT."  Apoi, pe înalte: "Vă imaginați că acești oameni sunt puși în pericol?" "Nu vă jucați cu viețile lor, cu familiile lor!" Şi tot aşa de 11 ori, vorba bancului cu ăla care a căzut singur în cuţit.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ar fi un apel la normalitate la care aş adera şi eu. Asta dacă nu ne-am aminti cum E. Lasconi a tăcut deşi putea să vorbească, că doar era la ştiri, apoi era politician şi iar putea să vorbrească, atunci când ALŢII întocmeau liste negre, cei drept, nu cu soroşişti. A, alea erau corecte. Erau pentru ţară, popor, iubit conducător, ca să ne vaccinăm şi să mergem la terase, ca să nu vină ruşii peste noi şi ca să demascăm „dujmanul strecurat„”.

 

Listele lor negre…

Ia să vedem liste negre. În vremea isteriei REZIST şi Văvedem era la mare modă lista cu companiile care făceau publicitate la Antena 3. Care Antenă 3 era atunci postul care, alături de România TV, nu lingea „Rezistul”. Aşa că ia uite ce ditamai lista neagră a transmis IQAds: "Ce branduri s-au promovat în pauzele publicitare ale emisiunilor din prime time de la Antena 3 și Romania TV". Apar aici 50 de firme care au avut marea vină de a se promova la TV şi atât. A spus cineva atunci că e o chestie fascistă? Nu. Că angajaţii firmei ar putea avea de suferit? Nu. A fost vreo voce care să strige că "este de neacceptat"? Nu.
A, e un caz izolat? Nu e. A fost o întreagă febră. "Chiar tu poti să închizi Antena 3. Vezi LISTA FIRMELOR care își fac reclamă la Antena 3" (Pagina de Ştiri). "IQads: 70-80 de branduri nu se mai regăsesc la România TV şi Antena 3" (Pagina de Media); „BOICOTEAZA”, campanie contra abjecției. Lista companiilor care își fac RECLAMA la Antena 3" (Aktual24). Şi sunt doar ce am găsit căutând la repezeală.

Altă serie de liste negre, dincolo de campaniile de atac la persoană, insulte-calomnii şi cam tot ce era permis (şi era permis!) a fost în timpul experimentului social pandemist. Acum „dujmanii” erau alţii: neînchinătorii la Covid, la mască, la vaccinul băgat pe gât, la certificatul destul de fascist – că tot veni vorba – numit, ilogic, "verde". Vigilenţii au lovit din nou, emanând alte liste negre, aplaudate la scenă deschisă şi suplimentate cu îndemnuri la pierderea drepturilor civile, internări în lagăre, sau chiar la moarte. A fost vreo voce dintre bocitoarele de acum care să spună că chestiile astea sunt minim fasciste? NU. Câteva liste negre: "Apostolii antivaccin. Cine sunt influencerii care au sucit mințile a milioane de români" (Europa Liberă); "Cum au sabotat unii medici campania de imunizare" (idem, Europa Liberă, din aceeaşi serie); "Poți fi profesor și să distribui conspirații? Trei exemple care ne sperie" (PressHub).

După Covid a intervenit războiul din Ucraina, prilej pentru tovarăşii vigilenţi să tragă noi liste, de data asta cu "putinişti". "Putinist" era oricine aveau ăştia chef să fie. Este faimoasă lista de "putinişti" pardon, a "vectorilor propagandei ruse” realizată de Sorin Bocancea, din cartea sa "Războiul din Ucraina. Un conflict regional cu efecte globale”. A spus cineva că e o listă neagră care "este pur şi simplu de neacceptat"? Nu. Erau toţi fericiţi şi cu spume la gură, cerând să cadă capete.

Dar moda s-a schimbat şi au venit alegerile. În toamna lui 2024 erau cool listele cu "best of" din cele anterioare. Ca în "Avalanșă de conspiraționiști, putiniști și anti-europeni pe lista candidaților la prezidențiale, dar numai Șoșoacă a fost eliminată de Curtea Constituțională", scoasă de defapt.ro.
Alegerile (nu) au trecut, iar opănmainzii au descoperit, pe lângă apa caldă, pe noul baubau mondial: Călin Georgescu. Deci, timpul de o listă. Una cu susţinătorii lui Georgescu. "Cine sunt susținătorii lui Călin Georgescu din presă și politică: moguli cu probleme penale, ziariști pro-ruși, consultanți dubioși, politicieni de extremă dreaptă filoruși". În G4Media. A spus cineva Stop, terminaţi cu listele? Nu. Nici măcar Lasconi care era deja cineva: candidat la preşedinţie.

Apropo de liste, atrag atenţia asupra postării lui Radu Carp, universitar de la UBB Cluj. El spune aşa: "…noi avem pregătite listele înaintea voastră. Nume, prenume, adresă, CNP, avem tot ce este nevoie, am muncit serios pentru asta după 24 noiembrie. Ce vom face? Primul pas, vom publica listele. Al doilea pas, le trimitem autorităților competente pentru a investiga diferitele conexiuni cu MAGA și cu Putin. Ai primit finanțare de la MAGA, de la Tesla sau din Federatia Rusă, China, Iran, Coreea de Nord? Esti pe listă. Ai răspândit dezinformări putiniste pe TikTok, X, Facebook sau Telegram? Esti pe listă. Vă ştim pe toți".

Deci e clar, e scandal mare. Pentru nişte amărâte de liste de soroșişti pe care oricum îi ştiam. Dar asta e viaţa copii, când îţi doreşti liste negre, le ai. Când le promovezi, le ai iar. Şi ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să se îndeplinească.

Autor
25 februarie 2025 la 12:03

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 54 minute
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 20 ore
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit