Articol
FC Șoimii Sibiu Old-Boys va încheia anul 2023, în care s-au celebrat 110 ani de la fondarea clubului printr-un joc demonstrativ la care sunt invitați și așteptați cu brațele deschise toți cei care sunt cu inima alături de Șoimii, suporteri și jucători deopotrivă.
Evenimentul va avea loc vineri, 15 decembrie, între orele 16:00 și 18:00, la sala ”Transilvania” din Sibiu, iar intrarea este gratuită. Va fi un meci demonstrativ în care jucătorii echipei FC Șoimii din anii '80-'90 vor îmbrăca, din nou, tricourile roș-negre din dragoste pentru cel mai longeviv club al orașului și pentru suporterii care i-au aplaudat ani și ani din tribunele "Municipalului".
Aceasta este a treia apariție a "șoimilor" în fața sibienilor, în acest an, după ce foștii fotbaliști au participat, în vară, la alte două evenimente old-boys organizate la Cisnădie și Făgăraș.
La Cisnădie, printre cei prezenți pe teren s-au numărat Martin Schwartz, Micea Rotar, Traian Frățilă, Vali Teleșpan, Puiu Muscă, Vasile Șoaită, Vasilică Armenean, Dan Călinescu, Dan Curtean, Vasile Rusu, Virgil Coldea, Nicu Văcar, Ion Gheorghe, Dorin Irod, Dorel Popa sau Emil Bîrsan,