La aproximativ un an după inaugurarea extrem de festivă a Casei de Cultură a Sindicatelor, aici apărea şi prima discotecă. Spaţiu era suficient, loc berechet, sunt cel puţin trei încăperi unde, oricând, poţi aranja un ring de dans şi un pupitru cu muzică: în foaierul de la intrarea principală, în sala de expoziţii de la etaj (unde chiar am prins un bal al bobocilor – al nostru de la LIJ) şi holul-club de la intrarea laterală, unde e Sala Studio. Prin anii '80, discoteca se ţinea aici, în hol. Chiar dacă locul era unul modern comparativ cu altele, nu era deosebit de apreciat de amatorii de dans sibieni. Pentru că aici era discoteca militarilor "apevişti" şi a muncitorilor tineri din fabricile sibiene. Pentru generaţiile post-socialism, chestia cu "apeviştii" poate suna ciudat, pentru noi, cei de atunci, avea o semnificaţie clară.

"Discoteca apeviştilor"

Pentru început, să vedem care e treaba cu "apeviştii". Apevist vine de la iniţialele A.P.V., adică "Armată Pe Viaţă", expresia fiind folosită pentru a gratula pe elevii de la şcolile militare de ofiţeri şi subofiţeri din Sibiu. "Apevistul" era în opoziţie cu restul de tineret, care făcea armată "în termen", doar un an şi patru luni, apoi scăpa. Ostilitatea dintre cele două tabere exista şi era alimentată din mai multe motive. Primul, cel clasic şi chiar "tradiţional". Elevii militari (li se spunea "elevi" şi la ceea ce acum sunt numiţi studenţi militari) erau socotiţi ca "Invadatori" care veneau nu atât la dans, cât la pus mâna pe fete. Ce-i drept e că şi dintre fetele care frecventau locul, multe veneau special pentru tinerii viitori militari, ca, prin metode specifice, să-i îmbârlige pentru a le ieşi de un măritiş avantajos, că şi pe vremea aceea armata era o slujbă sigură. Al doilea motiv al ostilităţii era faptul că mulţi băieţi erau cu armata făcută şi au "beneficiat" din greu din partea multor militari de carieră, iar acum aveau ocazia să se răzbune. De obicei conflictul se manifesta printr-o bătaie provocată, începută înăuntru şi continuată afară, în părculeţul din jurul Casei. Chiar dacă erau frecvente astfel de mini războaie, nu îmi amintesc să fi văzut vreunul mai serios, în afară de mici şicane de inetrior: atingeri "întâmplătoare"; un chipiu aruncat pe jos, atentate la uniformă şi simbolirtica ei, sau alte asemenea preludii. Bătăi mai mici, aşa, între rivali sau doar ca să arate câte unul că e "şmecher de discotecă" se mai ţienau în wc-ul de la parter.

După aceea, ambele tabere se lăudau cum le-au "dat-o în gură" celorlalţi, de te întrebai cine era de fapt câştigătorul sau dacă bătăile nu erau doar aşa, o distracţie suplimentară. Oricum, chiar şi astfel de bătăi erau aici mai curîţele decât în alte locuri şi nu afectau bunul mers al discotecii propriu zise.

Tot aici veneau băieţii şi fetele din fabrici, după şase zile de tras la normă în fabrică, opt ore pe zi plus 15 minute ca să recuperezi pauza de masă. Era a doua metodă de relaxare publică după cinematograf, ca popularitate şi preţ, pentru tinerii muncitori de atunci, mult mai puţin pretenţioşi şi mult mai muţin "totul mi se cuvine" decât ce avem acum pe piaţă.

Discotecă în hol

Intrarea era cea laterală, dinspre fostul restaurant militar, flancată de două jardiniere din beton. Imediat cum intrai, erai în discotecă. Spaţiu elegant, dar auster. Nu exista orgă de lumini de exemplu, iar ferestrele monumentale ale Casei de Cultură nu îţi ofereau deloc intimitate, cum era, de exemplu, la Studenţi.

După cum am văzut într-un număr din revista "Arhitectura" din 1974, aici era "sectorul "Club". O imagine de epocă din revistă arată locul mobilat cu fotolii şi mese care îţi dau impresia mai degrabă de bar sau recepţie a unui hotel de categoria I de pe litoral. Probabil primele discoteci nici nu se ţineau aici la felul cum arăta spaţiul.

Cred că era singura discotecă din Sibiu amenajată într-un hol. Că hol era de fapt. Unul mare, împărţit în două secţiuni, dar tot hol. Avea garderobă, după un paravan, două toatete (bărbaţi-femei) şi un fel de pupitru, probabil fost bar, înspre perete, în prelungirea garderobei, unde acţiona DJ-ul. Sursa muzicii era unul sau mai multe maguri, tip Kashtan (6.000 lei bucata, salariul unui tânăr era de 2.000 şi ceva de lei pe lună) că rezista la greu. Hainele le puteai lăsa la garderobă sau, mai comod, pe caloriferele dinspre fereastră, care oricum erau reci.

Tot calorifelele serveau şi drept scaune, că nu erau nici calde. Amuzant era spaţiul de sub scara care ducea la etaj. Sus era un fel de club cu mese de biliard unde îşi făceau veacul unii şi aceiaşi. Clubul dădea într-un fel de grădiniţă interioară, cu iarbă, flori şi o mică arteziană care acum nu mai există.

Muzica era, evident, de dans, mai veche sau mai nouă, cu o marjă de 1-2 ani vechime. Piesa "obligatorie" românească era, aici la Sindicate, "Umbre pe cer" a lui Holograf, deşi, dacă nu îmi face feste memoria, era şi "Fata din vis" a lui "Compact", piese agreate de noi, cei tineri. Se dansa de unul singur sau "fox"/"paşi" (pereche, ţi se cam încurcau picioarele dacă nu erai stăpân pe ele) şi veşnicul blues, mai "lipit" sau mai distanţat, în funcţie de gradul de intimitate dintre tine şi partener(ă). Locul de "pauză" era lângă uşa de intrare de la Sala "Studio", unde puteai sta pe pervaz.

Nu ştiu cât de serioasă era treaba cu perechile care se mai formau pe acolo, dar un prieten de-al meu şi coleg de serviciu cu care mergeam la un moment dat şi-a găsit o fată cu care s-a căsătorit, chiar înainte de a-l/a ne lua în armată. Pot arăta şi acum locul unde (i)-a început idila.

Oricum, pentru o sâmbătă sau duminică seara, mai ales de vreme nefavorabilă plimbărilor, discoteca de la Sindicate era un loc satisfăcător de a-ţi petrece timpul liber cu preţul a 10 lei intrarea. Mai ales că, cine avea chef, putea urca apoi "pe Casă", unde era altă muzică alt dans, consumaţie şi chiar bar şmecher.

Discoteca de la Sindicate, "tânără" din 1974

Edificiul Casei de Cultură a Sindicatelor a fost inaugurat pe 21 auguat 1973, iar prima discotecă (anunţată oficial ca atare) a fost inaugurată un an mai târziu, pe 31 august, care pica într-o sâmbătă. Se numea "Discoteca Tineretului". Programul era unul cam ciudăţel pentru o discotecă aşa cum o ştim. Era, de exemplu, un anume George David, probabil folkist, care susţinea "un microrecital de balade". Urma "un concurs fulger" cu tema "Recunoaşteţi interpretul?". Despre dans nu se pomeneşte nimic.

În 1976, pe 25 iulie, la Sindicate, se ţinea oficial, după cum titrează "Tribuna Sibiului", o "seară cultural distractivă" care începea la ora 17. Probabil era şi cu dans, deci tot un fel de discotecă, deşi în acelaţi articol-anunţ, sunt pomenite şi disoteci numite ca atare: una la Casa de Cultură a Sindicatelor din Mediaș, de la ora 19 şi una la Casa de Cultură a Tineretului din Sibiu, la ora 17.

Programul exact al discotecii îţ aflăm din articolul "Memento cultural" din 14 august. Aflăm că "la sfîrşitul unei săptămîni de muncă rodnică, cîteva ore de destindere sînt binevenite", deci o tură la discotecă era conform cerinţelor societăţii. Discoteca avea program între orele 18-21 sâmbăta şi 17-21.30 duminica. Locul de ascultat-dansat muzică de aici mai e pomenit în 1976, pe 28 august, când erau invitaţi "melomanii sibieni" la "noi audiţii muzicale". La fel pe 4 septembrie, tot "program de audiţii".

În a doua jumătate a anilor '70, discoteca de la Sindicate avea un program ceva mai complex decât cel cu care eram obişnuiţi zece ani mai târziu. De exemplu, pe 8 octombrie 1977, aflam că în fiecare duminică era organizată discoteca "Laureaţii topurilor", care oferea "înregistrări stereo". Programul cuprindea dedicaţii (titrate ca "melodii pe adresa dv."), prezentări de solişti sau formaţii şi nelipsitele "concursuri distractiv-educative". Nu se pomeneşte, din nou, nimic despre dans. Oare era o discotecă fără dans?

Avem şi o înformaţie despre amânarea unei discoteci. Pe 18 decembrie, discoteca a fost amânată pentru un campionat de… şah ce se desfăşura în Sala Studio. Avrau nevoie de linişte.

Discotecă "Stereo" (sau nu) dar cu pauze?

Un an mai târziu, în 1978, discoteca se numea "Stereo", denumire se pare "mutată" de la discoteca de la Casa de Cultură a Tineretului. Nu e destul de clară această translare de toponimie. La "Tineret" pare să fi avut ca origine prezenţa formaţiei de muzică pop "Stereo" (cu Adi Ordean – chitară şi Adrian Orlea – vocal), iar la Sindicate pentru că, aşa cum au menţionat ceva mai sus, era muzică stereo? Cel puţin "Tribuna Sibiului" din 29 ianuarie anunţa că de la ora 17, "în sala clubului Casei de cultură a sindicatelor din Sibiu", avea loc "o seară educativ-distractivă pentru tineret, organizată de discoteca "Stereo". Apare şi numele primului DJ: Aurel Grigorescu. Acelaşi anunţ este făcut apoi pe 4 februarie, cu acelaşi Aurel Grigorescu la pupitru, care prezenta "un program de discotecă cu cele mai noi înregistrări din muzica uşoară". Idem pe 12 februarie.

În vara lui 1978, discoteca pare că s-a închis. Altfel nu am fi avut anunţul din 4 noiembrie cate ne spune că duminică 5 noiembrie "se reia (sl. ns) activitatea discotecii" iar de la ora 17, la Casa de Cultură a Sindicatelor, tinerii amatori de muzică şi dans se puteau delecta cu "şlagărele anului 1978", sub bagheta prezentatorului-DJ Emilian Buzică.

Pe 9 decembrie, la rubrica cu titlull foarte (ne)inspirat "Seri distractive pentru tineret" aflăm că sâmbătă şi duminică (9 respectiv 10 decembrie), de la ora 17, "se vor desfăşura seri distractive pentru tineret". Reapare aici Aurel Grigorescu, care "va prezenta discoteca cu laureaţii topurilor '78".

Trece o iarnă (de pauză?) iar pe 9 aprilie 1980 se redeschide iar, de la ora 17.30, duminica, "Discoteca" ce nu se mai numeşte nicicum dar autorul ţine să precizeze că este "amplasată în cunoscutul cadru al Casei de cultură a sindicatelor". Trece iar o vară şi vine toamna, anotimp care pare a fi ideal pentru publicat anunţuri despre discoteci, aşa că aflăm că pe 28 septembrie, de la 17:30, "îşi reia activitatea discoteca pentru tineret". Programul cuprindea "ultimele şlagăre şi noutăţi de muzică uşoară naţionale şi internaţionale". Naţionale? Deja mă întreb dacă discoteca aceea nu era doar o sesiune strict de audiţie. Nu cred. Pe 18 octombrie, din nou, Casa de Cultură invita lumea tânără "în fiecare sîmbătă şi duminică, între orele 18-22, pe amatorii muzicii de dans, la discoteca ce şi-a reluat activitatea cu noutăţi de muzică uşoară din ţară şi de peste hotare". Deci da, era şi cu dans. Probabil dans la "şlagărele" internaţionale şi audiţie la cele româneşti.

Anii '80 – relatări mai ample din discotecă

Aşa cum am mai spus pe aici, anii '80 au marcat o cotitură în materie de jurnalism "de distracţie". Cu sau fără ordin de la partid privind oglindirea vieţii de zi cu zi a tineretului patriei noastre şi a modului în care se desfăşurau "activităţile cultural-educative", tovarăşii jurnalinşti ajung să meargă la discotecă de ziceai că ei sunt marii liceeni discomani. În 27 iunie 1981 avem un ceea ce se numea "raid anchetă" pe tema "Joi după-amiază în instituţiile culturale sibiene". Articolul porneşte "tare" din prima: "Vara şi-a intrat pe deplin în drepturi şi dincolo de mult aşteptatele ei avantaje a "poposit" şi pe la aşezămintele culturale "reamintind" celor ce lucrează aici că a venit vremea invocării unui perimat leit-motiv . "Vara nu prea poţi face activitate culturală"". Nefiind destulă ameninţarea asta destul de ne-voalată, se mai adaugă şi că se urmăreşte a se prezenta "o "fotografie" neretuşată a ceea ce s-a întîmplat sau… nu s-a întîmplat la aşezămintele culturale ale municipiului, joi, 25 iunie după ora 18".

Casa de Cultură a Sindicatelor era în situaţia de "bine aţi venit, prost aţi nimerit". Subtitlul e clar: "Între… două beri şi o melodie". Urmează rechizitoriul: "La Casa de cultură a sindicatelor (ora 18.10) încercăm să intrăm în diverse încăperi, găsindu-le pe toate încuiate. Peste tot o linişte "odihnitoare" te îndeamnă la meditaţie. Şi medităm, ştiind cu ce eforturi materiale şi umane a fost construită această adevărată perlă a Sibiului. Nici măcar tradiţionala seară cultural-distractivă de joia nu şi-a găsit posibilitatea de a fi onorată. E drept pe terasă ("Pe Casă", n.n.) şi lucrul este pozitiv – concerta formaţia Casei de cultură. Dar oricum cei prezenţi nu socoteau numai melodiile, ci şi… berile, spaţiul respectiv avînd destinaţie comercială. Oricum o veste bună, Casa de cultură va intra în reparaţii. Sperăm că este vorba de o acţiune largă care să mai… repare şi fisurile din spiritul de iniţiativă al membrilor Consiliului de conducere".

În 1983, discoteca pare a se separa de "seara cultural distractivă", aşa cum reiese din un articol-anunţ publicat pe 25 octombrie pentru ziua de duminică, 30 octombrie: "Seri cultural-distractive şi seri de discotecă, de la ora 18, la Casa de cultură a sindicatelor, Casa de cultură a tineretului şi Clubul lucrătorilor din transporturi şi telecomunicaţii, din Sibiu". Anunţul e repetat, cu actualizările de rigoare, pe 3 noiembrie: "Sîmbătă şi duminică, ora 18, la Casa de cultură a sindicatelor din Sibiu, seri de discotecă".

Cum era la Sindicate – versiunea oficială. Singurul reportaj de la discoteca CCS

Am scris CCS – iniţialele Casei de Cultură a Sindicatelor, pentru a evita o repetiţie ("..de la discoteca de la Casa de Cultură…") sau cacofonie (…"discoteca Casei de Cultură"). Deci singurul reportaj ce are ca temă o seară de discotecă la Sindicate a apărut pe 21 septembrie 1988 (cu o săptămână înainte de a mă lua în armată, hehe!). Are titlul care acum ar fi un exemplu de anti SEO şi alungător de reachuri, likeuri şi shareuri (valorile care au înlocuit calitatea în jurnalism): "Timpul liber – timp al educaţiei permanente, al distracţiei civilizate. Farmecul unei seri distractiv-educative".

Începe poetic sau cât de cât poetic: "Sîmbătă-sfîrşitul unei săptămîni pline de muncă şi creaţie. Zi a întîlnirilor mult aşteptate. Zi a speranţelor, a plănuitelor şoapte în îmbrăţişarea dansului. Sute de tineri aşteaptă cu nerăbdare această zi pentru ca să fie şi să se distreze împreună". Apoi intră abrupt în subiect: "Ce se oferă în municipiul nostru în acest sens?" O întrebare la care răspunde tot autorul: "Din punct de vedere al bazei materiale, un cadru bogat, adecvat, atît în sfera instituţiilor culturale cit şi a agrementului".

Apoi se merge la acţiune: "Pentru a surprinde la faţa locului pulsul viu, antrenant al desfăşurării acestor momente binemeritate de destindere, de recreere, am întreprins în zilele de 17 şi 18 septembrie un raid-anchetă la cele 3 case de cultură (a sindicatelor, a tineretului, a municipiului) şi la cele 3 cluburi de întreprindere (Independenţa, 7 Noiembrie, C.F.R.)". Noi vom alege de aici doar sindicatele, restul de "locaţii" tratându-le la momentul când com considera asta.

Deci uite versiunea ofdicială al lui "cum era la disco la sindicate":

"Se ştie, serile de dans au avut dintotdeauna farmecul lor – farmecul primei cunoştinţe, a primului dans, farmecul cunoaşterii reciproce, farmecul tandreţei în doi. "Bună seara prieteni. Bine aţi venit la seara distractiv-educativă organizată în fiecare sîmbătă şi duminică, de Casa de cultură a sindicatelor". Cu aceste cuvinte calde, prietenoase, i-a întîmpinat in seara zilei de 17 septembrie, prezentatorul Lucian Popa, pe cei peste 300 de tineri prezenţi în sala de dans. Şi în ritmurile muzicii incitante perechile de tineri au început să danseze savurînd cu nesaţ aceste frumoase clipe de destindere la capătul unei săptămîni cu un bogat şi semnificativ bilanţ de împliniri în activitatea de producţie. Programul serii la care am asistat a oferit tinerilor forme diversificate şi atractive, de petrecere elevată, a timpului lor liber. "Surprizele" serii au fost cele mai "gustate". Ele au "electrizat" întreaga asistenţă. Prima "surpriză" a constituit-o prezenţa în mijlocul tinerilor a cunoscutei formaţii de dansuri moderne a Întreprinderii Poligrafice Sibiu. "Demonstraţia" acestor iubitori ai dansului clasic şi modern, laureaţi ai Festivalului Naţional "Cîntarea României“ şi ai mai multor concursuri interjudeţene a smuls ropote de aplauze. A urmat apoi o repriză de dans cu melodii cu dedicaţie. Cea de a doua "surpriză" a întrecut-o pe prima. Este vorba de o frumoasă şi elegantă prezentare de modă susţinută cu sprijinul colectivului de creaţie de la întreprinderea "Steaua Roşie". Dar iată şi opiniile unor participanţi: Ioan Adam (zugrav – Cooperativa Progresul) – "este o seară dintre cele mai ispititoare. Antrenantă, plină de voie bună". Maria Fodor şi Daniela Macrea (eleve anul IV, Liceul Industrial "7 Noiembrie") – "ne place această armonie recreativă şi educativă. Ne-a umplut inimile de bucurie şi de satisfacţie. Numai de-ar dura". Ion Negrilă (muncitor I.E.E.L.LF.) – "este o seară plină de destindere, de tinereţe şi voie bună. Felicitări organizatorilor". Nela Jivi – este o seară minunată. Asemenea momente ar trebui permanentizate".

Organizînd cu pricepere şi pasiune timpul liber al tinerilor care frecventează Casa de cultură a sindicatelor, prof. Emil Stratulat este de părere că "ajutîndu-i pe tineri să petreacă clipe de reală valoare instructiv-educativă şi în cadrul serilor de dans, nu facem decit să sporească şi în acest fel calitatea vieţii lor“. Şi are o perfectă dreptate."

Un final ca oricare altul

Discoteca de la Casa de Cultură a Sindicatelor a mai rezistat puţin în anii '90, apoi a dispărut în favoarea altor discoteci mai fiţoase, a localurilor cu striptease care deja invadau Sibiul, a superdiscotecilor de margine de oraş şi a cluburilor. Discotecarii de ieri au devenit oameni cuminţi, gospodari, cu familie, copii, angarale şi au intrat în rutina cotidiană. Alţii şi-au încercat norocul în străinătate, reuşind, mai mult sau mai puţin. Alţii au devenit respectabile "care militare în rezervă şi în retragere". Muzica de discotecă ce te ridica involuntar de pe scaun a devenit "oldies". Locul de la Sindicate a re-devenit ceea ce era de fapt, un hol care nu mai aminteşte nimic de gloria lui, iar partea aceea de casă de cultură/centru cultural este, în general, moartă şi încuiată. Locul din faţa intrării unde îţi alşeptai gaşca a devenit parcare pentru taxiuri şi spaţiul verde, mult mai dezvoltat acum, s-a transformat în loc de dus câinii la budă. Poza din interior am făcut-o acum ceva ani, când venise Dăncilă la Sibiu şi ne-a lălăit câteva ore (cam şase) cu o conferinţă de presă. Atunci am călcat, cred, ultima oară în fosta discotecă. Nu diferă prea mult ca aspect de ceea ce era. Doar liniştea părea cam atipică.