Sibiul se înfrățește cu Chișinăul. Domeniul cultural este punctul de principal

Acasa >

Articol

Municipiul Sibiu se înfrățește cu municipiul Chișinău, consilierii locali urmând să voteze, în ședința de joi, acordul de înfrățire.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Reprezentanţii Primăriei Sibiu şi cei ai Municipiului Chişinău au purtat o corespondenţă consistentă în vederea cooperării dintre cele două oraşe, în mai multe domenii ale activităţii administraţiei publice. Ca urmare a bunei colaborări, primarul Municipiului Sibiu, doamna Astrid Fodor şi primarul general al Municipiului Chişinău, domnul Ion Ceban şi-au exprimat în scris dorinţa şi intenţia ca cele două municipii să se înfrăţească”, este menționat în proiectul de hotărâre.

Potrivit documentului, domeniul cultural este punctul de plecare a acestei relaţii de prietenie. Având în vedere legăturile istorice şi culturale comune ale României şi Republicii Moldova, cele două oraşe îşi propun să dezvolte cooperarea prin schimburi culturale, implicând și alte instituţii culturale locale, prin care să se genereze schimburi şi proiecte valoroase.

Acordul prevede colaborări în mai multe domenii: domeniul administraţiei locale, cultural, domeniul sportiv, în scopul unor schimburi de experienţă între sportivi, echipe sportive şi specialişti în domeniul sportului, pentru dezvoltarea capacităţii lor competiţionale, domeniul turistic, în vederea promovării reciproce a celor două municipii. De asemenea, în domeniul educaţiei sunt propuse proiecte care să implice unităţile de învăţământ de la nivel primar şi până la nivelul universitar. Colaborările în domeniul economic vor facilita legăturile între firmele locale, scopul final fiind acela al schimburilor comerciale între cele două entităţi. Mai este prevăzut și domeniul social, pentru sprijinirea cetăţenilor vulnerabili și schimburi între locuitorii celor două oraşe, prin vizite și crearea unor relaţii de prietenie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În ceea ce privește administrația locală, cele două municipalităţi vor schimba informaţii cu privire la modul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice, cu scopul de a creşte eficienţa actului administrativ cu proiecte şi idei noi în provocările cu care se confruntă. Administraţiile locale din cele două oraşe îşi propun ca, în limita competenţelor legale care le revin şi a fondurilor disponibile, să sprijine schimburile de experienţă în diverse domenii, pe măsura dezvoltării acestei cooperări.

Având în vedere faptul că ambele oraşe sunt centre universitare, cele două administraţii locale îşi propun să atragă instituţii de învăţământ universitar către schimburi de experienţă benefice studenţilor şi comunităţilor prin proiectele care ar urma să fie inițiate.

Autor
25 iulie 2022 la 11:34
1245 de vizualizari

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Măldărășanu pregătește schimbări în echipa de start, cu Rapid. Ce spune despre Muțiu vs. Căbuz
Marius Măldărășanu a recunoscut, în conferința de presă, că vor existat modificări în primul ”unsprezece”, cu Rapid, față...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Incendiu la un apartament din Şelimbăr
Pompierii sibieni au intervenit în Şelimbăr, pe strada Mihai Viteazu, pentru stingerea unui incendiu la un apartament, transmite...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Zeci de drumeți au sărbătorit a doua zi de Paști la Chilia Părintelui Arsenie Boca
În a doua zi de Paști, zeci de iubitori ai muntelui au ales să sărbătorească într-un mod special,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
De miercuri puteţi cumpăra bilete la Festivalul de Teatru
Biletele pentru cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu se pun în vânzare...
Actualitate
3 min de citit