Acum 30 de ani, în martie 1995, Sibiul rămânea fără primarul ales democratic în 1992, primul după Revoluție. Orașul devenea, astfel, una dintre comunitățile din țară ˝decapitate˝. Mai exact, una dintre MULTELE astfel de comunități ! În total, 4,8% din numărul  primarilor din România fuseseră demiși atunci, iar 1,8% suspendați din funcții. Lor  li se adăuga un procent de  9% –  primari care aleseseră să demisioneze. 

Era perioada Guvernului condus de Nicolae Văcăroiu, susținut de așa-numitul ˝Patrulater Roșu˝(PDSR- PUNR- PRM – PSM)  și rezultat după alegerile din 1992. Președinte al țării  era Ion Iliescu. 

Autoritățile centrale (coordonate atunci de secretarul de stat Octav Cozmâncă – șef al Departamentului Administrației Publice din Guvern, cel care avea să devină după 2000 -între altele-  președinte executiv al PSD) au exploatat  imperfecțiunea Legii Administrației Publice Locale de atunci  (Legea 69/1991). În acest fel și  folosind reprezentanții Guvernului în teritoriu (prefecții),  au fost trimiși acasă sute de primari din România, relevant fiind că  – spre exemplu- din cei 133 demiși, 116 aparțineau Opoziției  sau erau independenți.  Părea evident pentru toată lumea că Puterea încearcă să slăbească Opoziția, iar asta constatau și instituțiile europene (România nu era încă membră UE).

Concret, la Sibiu, primarul CDR Sorin Șerbu fusese suspendat din funcție ca urmare a începerii urmăririi penale într-un dosar care viza ˝comiterea infracţiunii de instigare la fals, uz de fals şi deturnare de fonduri, fapte prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 25 raportat la art. 289 şi 291 Cod Penal şi art. 302/1 Cod Penal˝. Sună complicat și grav, în realitate, însă,  lucrurile erau mult mai simple, Justiția producând între timp dovada acestei realități. Dar a produs-o, așa cum probabil se și dorea, mult prea târziu, în 1999.

Simplificând maxim, Sorin Șerbu era acuzat că a folosit banii dintr-o sponsorizare privată acordată Primăriei Sibiu pentru un Revelion al funcționarilor. Era suficient, conform legii de atunci, să se pună în mișcare mecanismul cercetării și să existe un prefect vigilent pentru ca primarul să fie trimis acasă. Ceea ce s-a și întâmplat cu un an și ceva înainte de următoarele alegerile la termen ( câștigate tot de CDR, mai exact de candidatul țărănist Dan Condurat).

PRIMII ANI AI DEMOCRAȚIEI LA SIBIU

Sibiul  întră în democrație având la conducere structura locală a  Frontului Salvării Naționale. Lista Consiliului Județean al FSN era deschisă de Mircea Tomus, președinte și de Corneliu Bucur, vicepreședinte. Câteva zile mai târziu Consiliul numește în funcția de primar al județului (formularea din acea vreme) pe Nicolae Nan,  viceprimar  pe Popa Macarie și secretar  pe Andrei Polefka. La nivel municipal se înființează de asemenea un Consiliu FSN, iar în fruntea lui este instalat un Birou Executiv condus de un președinte: Ioan Bogdan, considerat astfel primul primar al Sibiului de după 1989.

În același an (1990) primar al Sibiului  ajunge și Ioan Motea care , însă, nu rezistă prea mult. De altfel, Motea dezvăluia în Tribuna că ˝ practic, am înţeles atunci că neapartenenţa mea la F.S.N. ar fi fost un motiv care trebuia să mă determine la a renunţa la funcţia pe care am deţinut-o˝… 

Ioan Motea este înlocuit cu Petre Trif care conduce municipiul până la alegerile locale din 1992. Atunci, oarecum suprinzător, câștigă alegerile – primele alegeri locale de dupa Revoluție-  Sorin Șerbu.

SORIN ȘERBU, PRIMUL PRIMAR ALES . ȘI PRIMUL SUSPENDAT…

Sorin Inocențiu Șerbu este inginer. Născut și crescut în Sibiu, a lucrat la Institutul de Proiectări Județean căruia i-a devenit director odată cu transformarea în societatea comercială (PROIECT SA). Firește, este cunoscut în comunitate că fiind, cândva, primar, apoi consilier județean și ulterior șef al Inspecției în Construcții. Însă viața sa cuprinde povești mai interesante decât deținerea acestor funcții.

Un prim detaliu de culoare este că Sorin Șerbu nu e singurul membru al familiei sale extinse care a fost primar…

Vasile Șerbu, bunicul său din partea tatălui  devine primar în Arpasu de Jos, în 1927, la cațiva ani   după o aventură americană uluitoare, începută înot după  ce este  aruncat (pentru a evita autoritățile) peste bordul vasului Panatinaikos. Vasile Șerbu face bani frumoși în America, își duce acolo frații și revine în România, la Arpasu de Jos, unde cumpără tot ce se putea cumpăra. Și, ulterior, ajunge primar.

Și vărul lui Sorin Șerbu, Gheorghiță Șerbu, va deveni primar.

Tatăl lui Sorin Șerbu ajunge, grație lui Vasile Șerbu și priceperii lui de a reuși peste ocean, să aibă 24 de veri buni în America. Aceștia devin esențiali într-o altă poveste din viața lui Sorin Șerbu. 

Fratele fostului primar, avocatul Radu Șerbu, fuge din România împreună cu soția sa folosindu-se de o excursie legală în Franța. Ajunge finalmente tot în Statele Unite, însă copilul lor, nepotul lui Sorin Șerbu, rămăsese în România. Începe  astfel, pentru cel care avea să devină primar al Sibiului, calvarul trimiterii băiatului, minor, peste ocean, o poveste  care cuprinde  intimidările obișnuite practicate de autoritățile comuniste în astfel de cazuri , dar și o ˝bomboană pe colivă˝de zile mari:  naționalizarea etajului pe care, nu fără eforturi, familia Șerbu reușise să-l construiască peste casa părintească din Sibiu. 

Până târziu, comuniștii  (sensibili la orice fugă din țară) și-au  mascat confiscările abuzive sub denumirea de naționalizare și făceau statul proprietar peste bunurile celor cu probleme de ˝dosar˝. 

Sorin Șerbu face atunci încă un gest greu digerabil pentru comuniști: dă în judecată statul, mai exact autoritatea locală. S-a judecat în preajma anilor ´80, adică atunci când comunismul capăta cele mai întunecate nuanțe ale sale. 

Evident, pierde și așa ajunge Sorin Șerbu, după Revoluție, să plătească încă o dată propria-i construcție, cumpărând-o de la statul român.

INSTITUTUL DE PROIECTĂRI ȘI MODERNIZAREA STADIONULUI

În anii ´70,  la relativ puțină vreme după terminarea Facultății de Construcții de la Cluj, Sorin Șerbu întră în Institutul de Proiectări Județean de la Sibiu. Își începe, astfel, cu adevărat, cariera și își pune semnătura pe proiecte precum Stadionul Municipal (tribuna oficială) , Bazinul Olimpia, Patinoarul, blocuri de locuințe unicat  și altele.

În PODCAST-ul TRIBUNA  Sorin Șerbu își amintește cum a devenit stringentă construirea tribunei Stadionului Municipal (cea demolată în 2021), dar și cum, după realizarea acesteia, la un moment dat, autoritățile au solicitat executarea  unei scări speciale , care să asigure VIP-urilor anunțate la meciul România-Italia (Valentin Ceaușescu și Nicu Ceaușescu) acces separat spre zona oficială.

 Sorin Șerbu povestește că tribuna din lemn existentă la stadionul construit în 1927 a fost ˝ajutată˝ la demolare de un utilaj care a lovit-o ˝din greșeală˝. Așa se face că noua tribună a devenit necesitate.

 PRIMĂRIA

Alegerile locale din 1992, primele de după Revoluție (cele din 1990 fuseseră alegeri parlamentare și prezidențiale) îl găsesc pe Sorin Șerbu în funcția de director al Proiect SA. Este vizitat la birou de profesorul Nicolae Manolescu (absolvent al Liceului Gh Lazăr din Sibiu, la vremea aceea lider al Partidului Alianța Civică. Devine ulterior senator de Sibiu) și de sibianul Emil Hurezeanu (actualul Ministru de Externe, în anii de după Revoluție susținător al fenomenului Piață Universității). I se propune să candideze la funcția de primar, iar Sorin Șerbu le răspunde că bunicul  l-a învățat trei lucruri: să nu facă afaceri cu o anumită categorie etnică, să nu ia bani de la bancă împrumut și să nu facă politică. Și le sugerează să se reorienteze.

Urmează alte trei personalități universitare care insistă zi de zi la Sorin Șerbu pentru a-și asuma candidatura. Acceptă într-un final gândindu-se că nu are șanse prea mari prin comparație cu alții interesați de funcție (directori de mari întreprinderi, medici, etc –  în total 11 candidați).

Sorin Șerbu, surprinzător,  câștigă și are parte de un Consiliu Local format pe atunci din 25 de persoane, din nu mai puțin de 11 partide (plus un independent). Își aduce aminte  că toți cei din consiliu urmareau binele comunității, că nu făceau politică în ciuda culorilor  multiple sub care își câștigaseră mandatele.

Șpaga era, în acei ani, un fenomen extins în România, inclusiv în Sibiu. Sorin Șerbu își aduce aminte cum, în cazul repartițiilor pentru locuințe, învățate să se apere de reflexul unora de a da plicuri. Erau cei care își ˝uitau˝ câte ceva în birou după o întrevedere cu primarul și erau întorși din drumul spre ieșire ca să își recupereze ce era de recuperat…

Erau anii tranziției în România. Primăria Sibiului nu doar că era săracă, dar nu avea nici sediu și  funcționa în chirie la Direcția Finanțelor Publice (proprietarul de atunci al clădirii de pe bdul Victoriei).

Ambiția lui Sorin Șerbu de a schimbă orașul, în aceste condiții, trebuia să aibă în vedere realitățile: o lege a administrației publice discutabilă, una a finanțelor publice cel puțin la fel, descentralizare spre zero… Astfel, primarul își asumă eficientizarea instituției, un lucru pe care putea, într-o oarecare măsură, să îl facă și care avea să producă efecte. Reorganizează Primăria Sibiului, înființează direcții și împinge directorii spre asumarea cu curaj a deciziilor. Înființează publicația Primăria Sibiului prin care comunica deciziile importante și încearcă să transparentizeze autoritatea.

În plus, deschide colaborări cu autorități din străinătate de la care angajații să poată învăța cum se face administrație în Europa. Unele dintre aceste relații continuă și astăzi…

SUSPENDAREA

Sfârșitul mandatului de primar al lui Sorin Șerbu vine mai devreme decât trebuia, în 1995 în loc de 1996. Este supendat din funcție de prefectul de atunci, iar astăzi este limpede că întregul demers a avut la bază în special  rațiuni politice. 

Sorin Șerbu este primul primar suspedat al Sibiului. Nu singurul, însă. Astrid Fodor a fost la rândul său suspendată din funcție pentru câteva zile de prefect  ca urmare a unei decizii de incompatibilitate. Tribunaul avea să suspende la rândul său ordinul de suspendare.

Sorin Șerbu face același lucru în 1995: contestă suspendarea. Se naște, astfel, un proces care va dura ani de zile. La finalul lui, când i se dădea în sfârșit dreptate lui Sorin Șerbu, nu se mai putea face nimic. Iar salariul primarului avut de recuperat  era mai mic decât onorariul avocatului care l-a reprezentat…

Sorin Serbu devine ulterior  consilier județean, apoi, pentru 10 ani,  șef al Inspecției în Construcții. Deși s-a pensionat în 2013 și are aproape 77 de ani, continuă să lucreze  fiind unul dintre puținii experți tehnici autorizați din această parte a țării.

Răzvan MARCU