Sibiul a devenit un oraş pe măsura turiştilor lui. Sau ce am înţeles citind Strategia Naţională a României pentru Dezvoltarea Turismului

Acasa >

Articol

Sibiul, superstar colateral în Strategia de Turism

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Da, e real şi – cum le plăcea la ştirişti să spună – "e oficial". Sibiul are un loc în "Strategia Naţională a României pentru Dezvoltarea Turismului" pe anii 2023-2025. Acum, ce să zicem, e doar o strategie. Adică un document de 83 de pagini care are marele şi principalul merit că a fost publicat şi că unii se pot mândri cu asta. Nu e obligatoriu ca cele din strategie să se şi petreacă în lumea reală, e destul că ele există pe hârtie sau pe format digital şi că pot fi menţionate, chiar citate la zile mari şi la momente diverse din seria bancului ăluia cu "eu când am zis, am şi zis". A, Sibiul e menţionat doar de patru ori în strategie. În niciuna dintre acestea nu apare ca subiect principal, ci doar "la pachet" cu alte destinaţii şi chestii.

Sibiul apare într-un paragraf-banc scris de unii care probabil au văzut municipiul nostru pe Google Maps sau în vederile de pe facebook şi l-au nimerit în strategia asta printr-o întâmplare sau ca pierdere a unui pariu, să zicem. Uite "Un impact important asupra turismului îl va avea şi construirea conexiunilor feroviare cu aeroporturile internaţionale Braşov, Sibiu, Oradea, Timişoara, Cluj-Napoca şi Constanţa, precum şi dezvoltarea liniei de metrou M6, pe sectorul 1 Mai-Aeroport Internaţional Henri Coandă" (pag. 12).

La cum e exprimat în birocrată, se preconizează o legătură CFR cu aeroportul sau în proximitatea lui. Adică să tragi o abătută spre aeroport dinspre Câmpşor, cu un pod nou peste Cibin, cu o gară-feroviaro-aeriană de partea cealaltă a pistei sau un pasaj subteran până la clădirea aeroportului internaţional Sibiu cum i-o mai zice. Sau să reabilitezi ansamblul de căi ferate uzinale care încă mai au urme palpabile pe la Platforma Industrială Vest, să desfiinţezi câteva fabrici sau hale pentru a face un punct de tranzit de unde să treci strada şi să ajungi vizavi, la aeroport. Pentru câte curse zboară la/de la Sibiu, chiar merită o super investiţie ca asta, pe bune. Ce să zic, asta va avea impact deosebit asupra turismului. Şi întârzie personalul, a scuze, Regio-ul de Vinţu sau supertrenul Viena-Sibiu şi tu zaci în gara Turnişor pe linie abătută de vezi cum ţi-a plecat charterul de Hurghada şi-i faci cu mâna. Ca la tren. Sau e cald, şina e praf, se bagă restricţie pe linie de regreţi pe bună dreptate că nu ai luat-o pe jos.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mai simplu şi fără strategie de conexiuni feroviare este să mai faci o linie de autobuz, un fel de 11bis care să o ia din gară şi să te lase la aeroport. Aşa, cei de la Bucureşti care din motive ce ţin de ilogică ar vrea să ia avionul de la Sibiu, le-ar fi mai lesne, dar nu la orele la care se duc-aduc copiii de la super-şcoala de pe super-Bastionului, că se face dop pe Şaguna de mai bine mergi iar pe jos.

Sibiul este menţionat ca destinaţie turistică internaţională imediat după Bucureşti şi înaintea Clujului. Asta ca să începem cu veştile bune. "Municipiul Bucureşti este principala destinaţie internaţională a României, cu aproape 360 mii turişti în anul 2021 (42,8% din totalul sosirilor internaţionale). Trei judeţele (SIC!) din Transilvania (Sibiu cu 54,7 mii turişti străini, Braşov cu 49,6 mii turişti, Cluj cu 44,3 mii turişti) şi judeţul Constanţa (38,0 mii turişti străini) completează top 5. Aceste prime 5 destinaţii concentrează 65,0% din totalul sosirilor internaţionale." (pag. 17).

O bună parte dintre "turiştii străini" de la Sibiu ca municipiu sunt generaţi de festi­valuri, dacă e să luăm doar FITS, "Red Bull Romaniacs" şi "Cântecele Munţilor". Adică participanţi şi staff. Per judeţ, o mare contribuţie o aduc "plecaţii", saşi sau alte naţii sau chiar români cu cetăţenie schimbată care revin pe plaiurile natale. Restul, turişti individuali sau în cuplu ori seniori în grupuri. NU am pus la socoteală refugiaţii ucraineni. Asta demonstrează nu atât că Sibiul stă bine, cât că ceilalţi "concurenţi" stau mai prost.

Pe turism intern (care este şi el FOARTE IMPORTANT), aerul tare al înălţimilor nu a priit Sibiului că i-a dat fiţe mai mari decât posibilităţile, aşa că a picat lejer, de e pe cale să ajungă la categoria "etc.". Ia uite:

"În ceea ce priveşte turismul intern, există trei destinaţii judeţene care au atras în anul 2021 un număr de peste jumătate de milion de turişti români – Constanţa (1,2 milioane; 14,4% din turiştii naţionali cazaţi în Româ­nia), Braşov (0,98 milioane; 11,5% din turiştii interni) şi Bucureşti împreună cu judeţul Ilfov (0,65 milioane; 7,6% din turiştii interni). În anul 2021, primele 5 destinaţii judeţene au atras aproape 3,7 milioane turişti români, topul fiind completat de judeţele Prahova (4,8%) şi Bihor (4,7%)" (pag. 17). Unde e Sibiul? La "celelalte".

"Celelalte destinaţii turistice de top (Bucureşti, Braşov, Cluj şi Sibiu) prezintă un caracter sezonier mai puţin pronunţat, având în vedere că vizitele turiştilor în sezonul estival reprezintă mai puţin de 35%." (tot pag. 17).

Sibiul mai apare în strategie încă o dată doar pentru că are aeroport: "România, cu cele 15 aeroporturi internaţionale (Bucureşti – 2, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Bacău, Iaşi, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş, Timişoara şi Arad), este conectată cu aproximativ 100 de ţări şi 228 de oraşe, prin intermediul a peste 1.100 zboruri pe săptămână, marea majoritate din/către destinaţii europene". (pag 19)

Din 100 de ţări conectate "by air" via liniile aeriene care operează în România, Sibiul cu al său super aeroport şi fiind plasat în inima ţării vorba aia, e conectat cu halucinantul număr de 3 (TREI) ţări prin curse regulate şi 4 (PATRU) prin curse sezoniere. Adică un total de 7 buc. Astfel suntem legaţi de Germania, Austria şi Anglia, pardon Marea Britanie, la care se adaugă cinci chartere, pe perioada mai-noiembrie 2023: Turcia (Antalya), Grecia (Heraklion (Creta) şi Skiathos), Egipt (Hurghada) şi Tunisia (Al Monastir). În afară de companiile de charter, regulat operează trei companii aeriene: Lufthansa, Austrian şi Wizz. Ce mai, Sibiul pune umărul, aerian vorbind, la dezvoltarea turismului naţional. Am spus "aerian"? Da.   

 

Sibiul, o destinaţie turistică ce nu mai poate oferi mai mult

Îmi place să mă joc de-a turistul prin oraş. Să mă transpun în pielea şi mintea unuia care vine la Sibiu că a aflat el că e oau, că nu e ca alte oraşe din România, că e o localitate germană sau de la Austria paraşutată undeva la baza Transilvaniei cu tot cu nivel de trai, că nu poate fi comparat nici cu Fieni nici cu Oneşti, că "ai ce vedea" şi că acolo e un primar sas care face treabă şi l-aş vrea şi eu în localitatea mea, dacă nu chiar să conducă România, să o facă, de exemplu, educată, pas cu pas. Să văd ce e de văzut şi marea minune de pe Cibin.

La prima vedere, Sibiul e destul de copleşitor. Mai ales după ce ţi-a crescut barba până ai ajuns la el fiind ori blocat pe Valea Oltului, ori blocat undeva între două staţii de cale ferată, că a crăpat locomotiva trenului. La fel de copleşitor este că nu ai unde-ţi parca maşina pentru că nu prea ai locuri deoarece ele-s ocupate de localnici. Localnici mai vechi sau mai proaspeţi, care merg pe patru roţi chiar şi să-şi ia pufuleţi şi colă de la magazinul de la blocul celălalt ori se dau pe carosabil doar aşa, ca să vadă p*limea că ei au maşină dă fiţă sau să bea o cafea pe Bălcescu, la terasă. Dar să zicem că nu eşti cu maşina.

Ce-ţi oferă Sibiul? Păi ce are, cu sau fără investiţii în turism: centrul istoric. Mai exact, străzile Bălcescu, Cetăţii şi Magheru, B-dul Coposu, parţial Ocnei şi Turnului. La acestea adăugăm acel "Trio Formidabil" compus din pieţele Mare, Mică şi Huet. Ceva mai la margine, Grădina Zoologică şi Muzeul din Dumbrava. Atât. În o zi, hai două, poţi bifa liniştit tot Sibiul destinaţie turistică şi să pleci mai departe fără regrete sau temeri că ai ratat ceva.

Ce poţi face în Sibiu? Păi poţi vizita biserici istorice, că avem destule chiar dacă puţine sunt promovate. Poate pui botul şi la aia cu "strada toleranţei pe care sunt trei biserici de culte diferite" uitând că ele au fost construite în perioade diferite şi destul de recente, ca de exemplu când ortodocşii nu erau obligaţi să-şi facă biserica într-o groapă ca să nu fie aşa de vizibilă, când catolicii nu impuneau statuia Sf. Nepomuk în Piaţa Mare, când călugării catolici nu
erau alungaţi din oraş din motive de protestantism iar evreilor nu li se dădea loc de cimitir în fundul Lazaretului. Dar astea-s chestii istorice, scuze, tu ai venit să te simţi bine. Te miri de Piaţa Mare şi Mică, de ce case faine şi restaurate sunt (unele, în fine) fără a te întreba ce mă-sa caută ţigle noi pe case vechi. Vezi faimoşii "ochii Sibiului" fără a vedea că ei sunt loviţi de cataracta mansardării şi tot mai mulţi sunt mai fake decât nişte gene false la o pitzi ce se bagă în seamă prin mallul de la gară.

Îţi faci selfie pe Podul Minciunilor crezând toate cretinelile de pe paginile "turistice" despre el că aşa face toată lumea. De ce zidurile sunt albite de sare chiar dacă au fost restaurate asta nu ştii, că nu te interesează. Stai la coadă să urci în Turnul Sfatului, pentru a vedea fără a le vedea toate construcţiile şmechereşti care parazitează curţile istorice, acoperişuri "istorice" mansardate şi renovate cu cele mai noi produse de pe piaţa construcţiilor. Crezi că te afli pe cea mai frumoasă stradă din Sibiu doar pentru că unii au scris asta. Te plimbi prin Parcul Cetăţii călcând inocent pe toate stelele celebrităţilor din teatru despre care tu ai idee doar de câteva nume (ca şi mine de altfel). Vizitezi Brukenthalul şi te enervezi că nu te lasă să pui mâna pe exponate ori să-şi faci selfi lângă un maestru flamand de secol XVI, nici să te pui în patul cu baldachin ori să probezi cât de grea e o archebuză. Mergi la zoo să te dai cu barca pe lac şi să faci remarci publice că ce bune-ar fi pe varză toate păsările din câmpul tău vizual, de la piţigoi la pelicani (apropo, mai e unul doar. Ceilalţi?). Mergi şi în Muzeul din Dumbrava, să-zi faci selfi lângă lebede tolănit pe debarcaderul ăla de bărci sau pe lotca de lângă gospodăria lipovenească.

Hoinăreşti seara pe străzi, minunându-te cât de viu e oraşul la ora 22 şi ceva, de parcă nu ai vedea asta şi la Eforie şi la Saturn şi în Bucureşti. Te pui la o terasă ca să respiri suflul occidental, iar consumaţia îţi ventilează portofelul sau cardul dă cu minus la "greutate" deşi ai luat ceva tipic pe spiritul local: ciorbă de burtă şi mici cu cartofi pai; sau ciolan cu fasole; sau pizza. Berea e la preţ de trei dar zici că bre, e concediu şi măcar atunci să-mi permit. Mai iei şi să mănânci din traistă că uite au magazine alimentare pe centru (la preţuri uluitoare faţă de surorile lor de ne-centru). Şi gata, ai consumat Sibiul.

Apoi vii şi în alt an. Poate chiar 2-3 ani la rând. Şi vezi că e tot aia şi că nimic nou. Bisericile sunt tot acolo, muzeele sunt tot acolo dar le-ai văzut o dată şi ţi-a ajuns. Selfi la Podul Minciunilor ţi-ai făcut data trecută da-ţi mai faci unul, ca să marchezi că ai fost, la fel cum face câinele pipi pe stâlpul cu coşul de gunoi. Strada Cetăţii e tot acolo, cu turnuri, Thalia şi case cărora le pică tencuiala cu tot. Câteva restaurante şi terase au numele schimbat. Chestii noi sunt preţurile care tot sar an de an, locurile de parcare tot mai puţine, copacii şi mai puţini. În rest, aceeaşi ofertă sibiană: tot aia. Nici măcar faptul că "hai să vedem oraşul lui Iohannis" nu mai ţine, cultul per­sonalităţii preşedintelui fiind fisurat până la auto-demolare.

Sibiul e un loc turistic inert, bun pentru nostalgicii plecaţi din el dar care vor să revadă ce nu mai e de revăzut, copiii care vin cu şcoala din orăşele semi-anonime ca să vadă şi ei fastfood cum nu au la ei acasă, grupuri de turişti externi luaţi la trap de ghizi care recită chestii la care uneori mă fac pe jos de râs, euro-hippioţi şi o mare majoritate de turisto-gospodari care vin şi ei cu tribul pe la Sibiu doar pentru a polua oraşul cu prezenţa. Dacă stai să te gândeşti, nici nu merită să oferi mai mult, că le ajunge ce e, cum e. Chiar cu plus.

Ce să ofere Sibiul, turistic vorbind? Temperaturi de oţelărie de la betoane, asfalturi, termopane şi maşini? Blocuri noi cu "de închiriat" pe Dumbrăvii? Pistele de biciclete "verzi"? Centrul tot mai puţin istoric? Case vechi cu mansarde noi? Trotuare înguste? Trotinete Bolt şi Lime parcate aiurea? Cursele de motoare de după ora 1 noaptea? Valul de mâzgăleli grafitti? Noro cu festivalurile care, cum necum, totuşi, mai adună lume, aşa sezonier. Cam prea mulţi mulg sărmana vacă turistică ce e Sibiul fără a o hrăni şi adăpa. Aşa că laptele e tot mai puţin.

 

Şi dacă oferi, ai cui să oferi?

Dar hai să zicem că Sibiul nu ar mai fi Culmea Inerţiei şi baba care se făleşte că a fost miss şi că ar fi chiar un oraş din acela turistic real, ca cele cu care se compară la zile mari şi în vorbiri oficiale recitate de oficiali, dar scrise de alţii. Se pune întrebarea: MERITĂ? Ai pentru cine?

Majoritatea turiştilor vin la Sibiu la fel cum merg în alte locuri. Pentru ei, Sibiul e tot aia cu orice altă destinaţie turistică: să mergi undeva ca să nu stai acasă. Undeva unde să spargi nişte bani şi să te crezi boier, nu pălmaş ca în timpul serviciului. Să ţi se spună şi ţie "Domnu'", nu "Bă ăla" sau "frăţioare", "colegule", sau "dacă mai comentezi mult vezi să nu-ţi cauţi de lucru în altă parte". Să fii servit, nu să serveşti. Să îţi arăţi şi tu picioarele şi decolteul în alt decor decât ăla casnic sau de shopping. Să-ţi mai alerge dezordonat copiii şi prin alte judeţe nu doar ăla cu maternitatea unde s-a născut. Turistul român, în majoritatea lui, are gusturi limitate, preferinţe limitate. La fel ca viaţa pe care o duce când nu e turist. Nu caută noul în mod deosebit la fel cum nu caută să aprofundeze chestii despre locul unde merge. Că doar merge să se distreze şi unde consideră, nu să-şi dea doctoratul. Evident că nu merge la Muzeul de Istorie, de exemplu, să studieze inscripţiile din Lapidariul Roman. Nici să vadă în teren evoluţia Sălii Thalia de la platformă de artilerie la sala de spectacole de acum, cu tunurile acelea comice cu tot. Merge la Podul Minciunilor ca să-şi tragă selfi şi că a auzit că dacă spui minciuni se zguduie ori că fetele mari care nu mai erau mari erau ţâpate cu capul în jos pe carosabilul de pe Ocnei, nu ca să observe feroneria celui mai vechi pod de fier de pe actualul teritoriu al României.

Turistul vine la Sibiu ca să se plimbe şi să spargă bani. Şi ca orice turist român care se respectă, aduce şi o doză de panaramă şi ghiolbăneală cu el. Maşini parcate de-aiurea, ca la el acasă. Ideea că dacă a ales Sibiul, este şi stăpânul străzii deci poate să stea cu tot tribul la taclale aţă în mijlocul pietonalei. În locul unde e cazat, apăi să nu ştii ce şi cum face. Turistul român poate fenta cazarea spunând că e unul când de fapt sunt doi, cu copiii cinci. Turistul român poate muta mobilierul din cameră că aşa consideră muşchiul lui. Se poate şterge la cur cu prosopul, că doar a plătit. Copiii lui pot mâzgăli pereţii şi lenjeria, că doar a plătit. Poate mânca în pat şi să păteze tot, că doar de aia e cameristă. Poate să nu tragă apa la budă când pleacă, să se babardească de să se audă pe tot palierul, nu contează. Poate lăsa ca la porci când pleacă, că doar, din nou, a plătit. Apoi aşa, va da review-uri negative, că el e ăla şmeker. De unde ştiu? Păi de pe la sursă.

Ca a un top al "civilizaţiei" turistice şi conform relatărilor şi a ce am mai văzut şi noi prin teren, pe primul loc se află persoanele singure şi cuplurile fără copii (indiferent de vârstă, nu neapărat TOATE că sunt şi unii care fug de nevastă la Sibiu ca să se cupleze cu vreo piţi). Pe ultimul loc sunt majoritatea cuplurilor de super familişti cu copii (şi cu foamea pe ei grupa mare,
din aceia care caută să fie şi bucătărie, ca să nu-şi iasă gospodina de nevastă din mână) care au impresii că ei sunt centrul universului doar pentru că au părăsit în masă domiciliul. La fel, găştile de copiii tatii (băieţi şi fete) care pleacă undeva doar ca să-şi facă de cap într-un loc unde nu-i ştie nimeni şi li se rupe că oricum părinţii le marchează banul.

Păi ce să le oferi turistic? Un loc de dormit, o bucătărie, nişte locuri fardate frumos pentru poze, o mulţime de spaţii unde să le iei banii pe mâncare, băutură şi dulciuri, ceva promenadă cu becuri multe şi 2-3 şpilplaţuri. Le ajunge.

Iar dacă prin 2007 şi după Sibiul mai însemna ceva ca ofertă turistică, acum a devenit un oraş pe măsura turiştilor lui. De aia râd când citesc despre el în Strategia Naţională a României pentru Dezvoltarea Turismului. Iar turismul este aşa de strategic încât nici nu mai are un minister de sine-stătător.  

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

Autor
24 august 2023 la 19:19

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 3 minute
Mii de sibieni, la bisericile din oraș. Klaus Iohannis printre ei
Mii de sibieni au participat la slujba de Înviere, la bisericile din centrul orașului și din cartiere. Dacă...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 ore
VIDEO: Lumina Sfântă a ajuns pe Aeroportul din Sibiu
Lumina Sfântă a ajuns în această seară cu o aeronavă de mici dimensiuni pe Aeroportul Internațional Sibiu, iar...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 ore
Să nu uităm: Paştele trist din 2020, când oamenii nu au putut lua lumină
Au trecut cinci ani, respectiv patru, de când România a trăit una dintre cele mai urâte perioade ale...
Actualitate
9 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit