Articol
Festivalul de operă de la Sibiu se apropie de final, așadar organizatorii au ținut o conferință de presă prin care au transmis câteva informații cu privire la reușitele acestei ediții. Alături de managerul Cristian Lupeș a fost prezent și maestrul dirijor Massimiliano Caldi, care i-a încântat joi seara, pe melomani cu spectacolul „Madama Butterfly” de G. Puccini.
Potrivit organizatorilor până acum spectacolele de la Sala Thalia, Centrul Cultural Ion Besoiu și Biserica Romano-Catolică au adunat peste 2 100 de spectatori. Cei mai mulți au fost prezenți la „Nunta lui Figaro”, spectacol susținut de Opera Națională Cluj, unde a participat și Carmen Iohannis.
O altă reușită a fost „Take an Opera Break” susținut în spații neconvenționale de tineri talentați. Recitalul a avut un mare succes adunând sute de oameni, iar cel mai îndrăgit moment a fost cel din stația de autobuz.
Managerul Cristian Lupeș a spus despre Sibiu Opera Festival că este cel mai longeviv festival din România.
„În momentul acesta Sibiu Opera Festival este cel mai longeviv festival de operă din România, singurul organizat de o Filarmonică. Pentru noi este o mândrie! Festivalul s-a dezvoltat în timp și a ajuns să adune pe lângă manifestări centrale și manifestări adicente. Cea mai importantă adiție este masterclass-ul tinerelor voci care dezvoltă latura educativă”.
Un cadou special pentru tinerii artiști
De asemenea, acesta a precizat că speră să le ofere tinerilor talentați un cadou frumos de Crăciun.
„Vrem să facem un recital pentru acești tineri talentați și poate vom reuși să îi avem pe toți câștigători, mi-ar plăcea să le oferim acest cadou de Crăciun și ei să ne ofere colinde”, a spus managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.
Sibiu Opera Festival se va încheia sâmbătă seara cu sectacolul „descOperă: LA TRAVIATA”, care constă într-o montare modernă a celebrei capodopere verdiene, în regia lui Alexandru Nagy, alături de coregrafa Sandra Mavhima. Proiectul, pus în scenă de tinerii artiști ai Studioului Experimental „Ludovic Spiess”, se remarcă prin utilizarea mijloacelor moderne de expresie, precum video mapping și priză directă, creând o legătură profundă și imediată cu publicul, în special cu generația tânără.
Foto: Răzvan NEGRU