SIBIU BUS, noua aplicație pentru transportul public local

Acasa >

Articol

În Săptămâna Europeană a Mobilității care a început în 16 septembrie, Primăria Sibiu a lansat aplicația mobilă SIBIU BUS, dedicată transportului public din Sibiu. SibiuBus este denumirea aplicației pe care o puteți descărca gratuit pe telefoane cu sistem Android sau IOS, din Google Play sau App Store. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

“Modernizăm transportul public nu doar prin achiziția de autobuze, ci și prin actualizarea sistemului de ticketing și de informare a călătorilor. Aplicația SIBIU BUS oferă sibienilor posibilitatea de a configura simplu traseele pe care doresc să se deplaseze și să cumpere bilete sau abonamente, care sunt emise electronic. Aplicația este și  un instrument de informare pentru că indică în timp real timpul de sosire în stație, gradul de încărcare și durata călătoriei. Îi invit pe sibieni să folosească transportul public pentru deplasarea în oraș și să utilizeze aplicația mobilă.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aplicația a fost creată în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene nerambursabile “Modernizarea transportului public în municipiul Sibiu”. 

 

 

DE CE ESTE UTILĂ APLICAȚIA: 

 

  • CONFIGUREAZĂ TRASEE: Din aplicație puteți configura traseul pe care doriți să vă deplasați. Introduceți pur și simplu adresa sau strada spre care doriți să vă deplasați, iar aplicația va genera informații cu privire la: cât este de mers pe jos până în stație, ce traseu/trasee de transport puteți folosi, câte minute durează călătoria cu autobuzul și cât mai aveți de mers pe jos din stația în care coborâți până la adresa de destinație. 

 

  • OFERĂ INFORMAȚII DESPRE TIMPUL DE SOSIRE ÎN STAȚIE A AUTOBUZULUI ȘI GRADUL DE ÎNCĂRCARE. Odată ce ați configurat traseul pe care doriți să vă deplasați, aplicația vă va oferi informații în timp real despre timpul de sosire în stație al autobuzului. Gradul de încărcare este indicat prin culoarea autobuzului reprezentat pe hartă, de la culoarea verde pentru un grad mic de încărcare și până la vișiniu pentru un grad foarte mare.  

 

  • PERMITE ACHIZIȚIA DE BILETE SAU ABONAMENTE. E important să creați un cont în aplicație pentru că astfel, pe lângă bilete, puteți cumpăra și abonamente. Alegeți tipul de bilet sau abonament și faceți plata electronic, simplu, din aplicație. După achiziție se va genera un cod QR pe care îl veți scana pe validatoarele din autobuz, în momentul în care urcați. 

 

  • PERMITE VIZUALIZAREA TRASEELOR de transport public din Sibiu. Selectând tab-ul TRASEE din josul display-ului, puteți vedea figurate pe o hartă traseele primare, secundare, pentru elevi, profesionale sau spre Păltiniș. Selectând o stație, veți afla în câte minute va trece autobuzul prin respectiva locație, dar puteți consulta și orarul pentru toată ziua dacă doriți să luați următorul autobuz.     

 

SUPORT PENTRU APLICAȚIE: 

 

  • În meniul aplicației, la secțiunea DESPRE/ ÎNTREBĂRI FRECVENTE veți găsi un mic manual de utilizare, inclusiv informații despre achizițiile din aplicație.

 

  • În plus, de luni, 19 septembrie, Primăria Sibiu pune la dispoziție un număr de telefon – 0269/208.861 (între orele 08.00 – 16.00) – și o adresă de e-mail – suportapp@sibiu.ro. Cetățenii care au dificultăți sau diverse întrebări care țin de aplicație, ne pot contacta pentru a primi sprijin. 

 

 

18 septembrie 2022 la 11:19

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Pericolul mușcăturilor de căpușă crește în județul Sibiu. DSP recomandă evitarea zonelor unde vegetația este abundentă
Temperaturile ridicate favorizează apariția căpușelor, motiv pentru care Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu avertizează populația cu privire...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Pe str. Gheorghe Lazăr, unde mergi pe carosabil pentru că trotuarul e ocupat de maşini
Trebuie să ştii când treci prin centru ca localnic sau când ajungi la Sibiu ca turist, că multe...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Ar trebui din nou ceva curăţenie pe la lacătele de la Podul Minciunilor
Dacă te iei după ce scrie pe unul din lacătele de amor prinse de balustrada Podului Mincinoşilor/ Minciunilor...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Slujbă de Înviere, în Muzeul ASTRA
Așa cum se obișnuiește, și în acest an în Muzeul ASTRA se va oficia slujba de Înviere. Reprezentanții...
Eveniment
2 min de citit