Sibienii își pot spune nemulțumirile în fața Avocatului Poporului

Sibienii își pot spune păsul în fața unui reprezentant al Avocatului Poporului, miercuri, 9 octombrie. Acesta va fi prezent la sediul Prefecturii, între orele 10:00 – 13:00 și va acorda audiențe gratuit.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Miercuri, 09 octombrie, între orele 10:00 – 13:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Alba va fi prezent în municipiul Sibiu, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Sibiu şi pentru a primi petiţii. 

Activitatea se va desfășura la Instituția Prefectului Sibiu, situată în municipiul Sibiu, strada Andrei Șaguna, nr. 10,  în spaţiul pus la dispoziţie în acest scop.

Cetăţenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe. Pentru operativitate, recomandăm persoanelor interesate ca la momentul acordării audienței să prezinte o cerere din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon al Biroului Teritorial Alba al instituției Avocatul Poporului 0258 – 813865.

Totodată, cetățenii care doresc să se adreseze instituției Avocatul Poporului – Biroului Teritorial Alba pot transmite cererile și prin poștă, pe adresa biroului din municipiul Alba Iulia, str. Mihai Viteazu nr. 2,  județul Alba sau prin e-mail pe adresa avpalba@avp.ro. Programul de audiențe la sediu și de dispecerat este următorul: luni-miercuri în intervalul orar 10.00-14.00, marți și joi în intervalul orar 12.00- 16.00.

Reamintim cetățenilor că, instituția Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă și independentă față de oricare altă autoritate publică din România și are drept  scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice”, au transmis reprezentanții Biroului Teritorial Alba al instituției Avocatul Poporului.

Sursa foto: Arhiva Tribuna

(I.D.)

 

 

 

02 octombrie 2024 la 08:48

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Măldărășanu: ”O săptămână aproape perfectă. Sunt 3 puncte care ne dau liniștea să pregătim finalul sezonului”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a răsuflat ușurat după victoria cu UTA, scor 3-0. Tehnicianul a spus încă...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Sibianul Ioan Suciu, noul președinte al Federației Române de Gimnastică. ”Nu am de gând să fiu eu în lumina reflectoarelor”
Ioan Suciu a fost ales cu 38 de voturi, în vreme ce contracandidata lui, Ingrid Istrate, a fost...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
CSU Sibiu termină sezonul regular cu o victorie pe terenul ”lanternei”, dar pierde duelul indirect cu Mureșul pentru locul 10
”Galben-albaștrii” s-au impus la o diferență de două posesii la Ploiești, dar aveau nevoie ca ”tigrii” să piardă...
Actualitate
4 min de citit
Autor Cosmin Rus
acum 1 zi
Biciclist rănit în munții Cindrel
Un bărbat de 63 de ani a avut nevoie de ajutorul echipei Salvamont după ce a căzut cu...
Eveniment
1 min de citit