Articol
Un nou succes al voleibalistelor de la U15 a ACS Champions a fost obținut, weekendul trecut (19-20 octombrie), la Blaj, sibiencele câștigând ”Cupa Toamnei” după ce s-au impus cu 2-0 întoate cele trei meciuri disputate. Fetele lui Sabin Sopa și Daniel Banciu au intrat astfel în posesia trofeului.
Sibiencele audebutat cu un succes în fața echipei Academiei Pîrv 11 Cluj, 25-15, 25-16 pe seturi. A urmat victoria în fața gadelor de la Atomic Blaj (25-13, 25-9), apoi cea cu Volleybal Forever Cluj (25-13, 25-16).
Lotul echipei U15 a ACS Champions Sibiu, la acest turneu, a fost alcătuit din Cristina Cinszan, Ema Pădurean; Sarah Rădulescu, Sofia Porumbăceanu, Ana Muntean, Iulia Lupu, Adela Vasilescu, Alessia Corpodean, Maria Durbacă, Pia Overduin, Emma Grădinariu, Timeea Ungureanu, Emma Goia și Eliza Bardaș.
“Suntem extrem de mândri de fete pentru felul în care au abordat fiecare meci și pentru unitatea de grup pe care au demonstrat-o pe teren. A fost un turneu excelent din punct de vedere al pregătirii pentru competițiile ce urmează și ne bucurăm că am reușit să câștigăm Cupa Toamnei”, a declarat antrenorul Sabin Sopa, subliniind totodată că turneul a fost organizat exemplar de Atomic Blaj, sub coordonarea lui Dan Balu, oferind echipelor participante un cadru prietenos și competitiv.