Articol
Toate cele trei locuri de pe podium în întrecerea feminină de beach volley, la ”The Dome Sport’s & Fun Festival”, evenimentul sportiv care s-a desfășurat, weekendul trecut, pe terenurile Bazei Sportive Eco Sport Dome de pe malul lacului Binder, au fost ocupate de echipe ale ACS Champions.
Echipa formată din Cătălina Vasilescu și Draga Savu, care a impresionat, zilele trecute, și la Sibiu Sands, s-a clasat pe primul loc, continuând seria performanțelor notabile.
Cătălina și Draga au fost urmate de Sonia Rusu și Bianca Văcar, care au etalat un joc de înaltă calitate, iar pe locul al treilea s-au clasat Laura Grădinariu și Naomi Stanciu, care au luptat cu multă dăruire pentru fiecare punct.
În întrecerea masculină, pe primul loc s-au clasat Dan Mărginean și Alex Păușescu, cei doi demonstrând o chimie excelentă pe teren și o strategie bine pusă la punct. Tudor Iuga și Antonio Dancu au avut, de asemenea, evoluții solide, fiind învinși în finală, iar pe locul al treilea s-au clasat Cristi Crețu și Mihai Bulbuc, care au impresionat prin determinare și tehnică.
”«The Dome Sport’s & Fun Festival»” a fost o oportunitate minunată pentru tinerii sportivi de a-și demonstra abilitățile și de a se bucura de competiții de înalt nivel într-un cadru prietenos și bine organizat. Felicitări tuturor echipelor pentru performanțele lor remarcabile și mulțumiri organizatorilor și partenerilor pentru susținerea necondiționată a sportului.
Champions Sibiu își reafirmă astfel angajamentul față de promovarea tinerelor talente și de susținerea sportului de performanță, consolidându-și poziția de lider în voleiul juvenil din România”, transmit reprezentanții ACS Champions.
”The Dome Sport’s & Fun Festival” a avut în program atât competiții de beach volley pentru băieți și fete, cât și de baschet 3×3, îmbinându-le cu momente de distracție, atrăgând echipe din Sibiu, Alba, Blaj și Brașov.
Gazda competiției, Eco Sport Dome, este cunoscută pentru facilitățile sale de top și angajamentul față de promovarea sportului în comunitate. Baza Sportivă de pe malul lacului lui Binder a asigurat condiții excelente pentru desfășurarea evenimentului.