Articol
Ministrul de Externe al României, Emil Hurezeanu, a fost invitat la Gala Culturii Naționale, desfășurată la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani, în calitate de laureat. Evenimentul a fost organizat de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihail Eminescu cu prilejul împlinirii a 175 de ani de la nașterea poetului. Aici Excelența Sa a primit „Premiul pentru Promovarea operei eminesciene și a culturii române” iar laudatio a fost citit de criticul literar Mircea A. Diaconu. Acest premiu a fost înmânat Ministrul de Externe al României de președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftimie. În acest cadru aparte au mai fost acordate: „Premiul Național pentru Traducere din Literatura Română și Promovarea Studiilor Românești în mediul internațional” lui Bruno Mazzoni (laudatio fiind susținut de Matei Vișniec), iar „Premiul Național pentru Excelență în Cultură” a fost acordat academicianului și criticului literar Mircea Martin (prezentarea laureatului fiind transmisă de Mircea Dumitru prin video).
Un ministru emoționat
„Sunt foarte bucuros ( …). Sunt copleșit de toată această alcătuire a acestei seri, a acestei zile, în acest oraș, unde am venit pentru prima oară. Aproape am devenit sincron cu inaugurarea unui teatru în prima mea vizită (…) unde avem un adevărat careul de ași: Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian”, a spus Ministrul de Externe al României, vădit emoționat. La finalul festivității de decernare a premiilor, maestrul Constantin Chiriac, director al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu a susținut un recital intitulat „Domnule și frate Eminescu”