Articol
Dan Cristian Nicolae, bărbatul din Cisnădie, care a sesizat Poliția și, mai departe, Ministerul de Interne, după ce președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, nu au purtat mască în curtea Bisericii Evanghelice din Piața Huet nu renunță la demersul său și se adresează și Avocatului Poporului.
Sesizarea sa se adresează și premierului, Administrației Prezidențiale, Poliției Sectorului 1 și Poliției Sectorului 2 București, precum și, din nou, Ministerului de Interne.
„La data de 15.10.2021 am sesizat Ministerul Afacerilor Interne prin intermediul formularului de petiții de pe site-ul insituției, arătând că președintele Iohannis a încălcat prevederile legale în vigoare, atât la congresul PNL de la Romexpo, în 25.09.2021, cât și într-o vizită la o biserica evanghelică din Sibiu, în 10.10.2021, fiind suprins de reporterii diferitelor televiziuni sau instituții de presă nepurtând masca de protecție pentru prevenirea răspândirii virusului sars-Cov2. Mii de cetățeni oarecare ai României, cât și lideri politici, în situații similare, au fost amendați, iar faptul acesta a fost făcut public în mass-media. Ca atare, am solicitat MAI dovada că președintele n-a fost exceptat de la sancțiuni, că legea se aplică identic pentru toți cetatenii, conform Constituției României (încă în vigoare) și că nu se face niciun fel de discriminare pe criterii de funcție sau apartenență politică”, spune Dan Cristian Nicolae.
Sibianul spune că văzând evidenta tergiversare a unui răspuns concret și evitarea sancționării președintelui Iohannis de către organele de Poliție, la data de 4.03.2022 a trimis o sesizare pe platforma de petiții a MAI, solicitând implicarea lui Bogdan Despescu, secretar de stat, în soluționarea acestui caz. Asta dupa ce, în prealabil, l-a informat și pe ministrul de interne, Lucian N. Bode, căruia i-a scris pe Watsapp. Cisnădianul spune că ministrul a citit mesajul și nu a avut nicio reacție.
Pe 6 aprilie 2022, el a primit răspunsul de la MAI/DSG referitor la petiția sa, prin care i s-a comunicat faptul că, din nou, petiția a fost transmisă spre soluționare la Direcția Generală de Poliție a Municipiului Bucuresti.
„Pe data de 18 aprilie 2022, primesc răspunsul 120246 / MG de pe adresa de e-mail a departamentului de comunicare cu presa a Poliției Capitalei, în care sunt informat pentru a treia oară, probabil, că pentru congresul PNL din incinta Romexpo, a fost amendată sociatatea de pază și organizatorul congresului – fără nicio legătura cu solicitarile mele din petiția cu nr-ul 51001/15.10.2021 înregistrată de MAI, care priveau persoana președintelui Iohannis (nu firma de pază și nici organizatorul congresului), respectiv amendarea acestuia sau motivarea refuzului amendării domniei sale de către organele de Poliție. În concluzie, din 15.10.2021 până la data de azi, deci după mai bine de 7 luni, petiția mea nu a fost soluționată de catre organele de Poliție. Ce pot eu să înțeleg din aceste tergiversări și exonerari ale instituțiilor statului, decât că în România legea se aplica discriminatoriu și că nu se respecta principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii? În acest context, instituțiile statului român mai au probitatea morală să solicite cetățenilor respectarea unor prevederi / hotărâri legislative, dacă însuși președintele n-o face și nu este sancționat”, spune bărbatul.
El solicită Avocatului Poporului să-i apere dreptul la răspuns (nu la un „bambilici” de schimb de emailuri care nu spun nimic) in raport cu MAI, respectiv Politia sect. 1 a Capitalei.
De asemenea, cere Guvernului României să faca o interpelare către Ministerul Afacerilor Interne, pentru a afla motivul pentru care M.A.I.-ul refuză să solutioneze petiția și Secției 2 de Poliție să-i comunice dacă până la această dată a terminat verificările pentru identificarea și luarea măsurilor legale față de persoanele care au încălcat cadrul legal incident la congresul PNL de la Romexpo de anul trecut, iar dacă n-a terminat, de ce n-a făcut-o,
Totodată, cere Ministerului Afacerilor Interne să-mi comunice dacă opinează că modul în care s-a procedat în cazul petiției sale este unul moral, profesionist și nediscriminatoriu. Administrației Prezidențiale îi cere să îi comunice dacă până la această dat a avut loc vreo audiere a președintelui de către organele de Poliție, așa cum se procedează în cazul oricărui cetățean român atunci când la Poliție se depune o sesizare care privește fapte săvârșite de respectivul. (L. B,)