Am fost data trecută în Parcul ASTRA, ales să fie primul din cauza vechimii lui şi că, dacă se va lucra la el, nu ştiu câte şanse vor fi ca să mai arate aşa cum îl ştim, având în vedere precedentele. După o mijlocie pauză de vreme proastă şi de vânt cu diverse intensităţi dar oricum, tot rece (apropo, nu e suspect că am avut vânt rece din Sud? Nu, ştim, e o conspiraţie, de fapt e vânt cald tropical), adică de pe 2 mai, continuăm plimbarea-scanare a parcurilor şi a spaţiilor verzi mai consistente din oraş, ca să ştim unde să fugim la vară sau unde să ne relaxăm oricând avem chef. Deocamdată, continuăm cu centrul. Mai exact, zona destul de "confuză" a parcurilor din Piaţa Unirii – Bd. C. Coposu (parţial). De ce confuză? Pentru că ceea ce vedem acum sunt, o dată, rămăşiţele unui spaţiu verde imens, care cuprindea partea mărginită de parcarea de la Bulevard, Cazarma 90, teatru şi carosabilul care avea atunci doau două benzi. La fel, parcul de pe Coposu este "rupt" în mai multe bucăţi. Tot pe bucăţi le vom trata şi aici. 

"Parcul" de la 90 – două alei

şi-un trotuar. Dar au copaci 

Nu a fost şi nu este un parc propriu-zis, ci doar un spaţiu verde, o prelungire a parcului de pe Cetăţii care "camufla" cumva şi asigura păstrarea distanţei faţă de vechea Cazarmă 90. Nu există vreo bancă în zonă, nici alt loc de relaxare. Totuşi vegetaţia este abundentă, spaţiul verde este îngrijit, are aranjamente florale, gard viu (oau!) iar după uscăciunea din centru, aşa ceva este binevenit. Este mărginit de strada Cetăţii şi de un zid din piatră care NU este cel vechi de fortificaţii, deşi îi urmează, cumva traseul, de trotuarul care duce spre teatru şi de aleea care mărgineşte actuala parcare, posibil pe urmele fostei alei din faţa cazărmii.

Probabil, cele mai "istorice" elemente de acum sunt copacii de pe aleea de mai sus, care probabil că au prins faimosul şi istoricul edificiu militar, demolat abuziv de nişte autorităţi comuniste pocnite de stupiditate, într-un vis paranoic de a încadra locul în nuştiuce faraonic centru civic "nou" care ar fi rupt tot până la strada Ştefan cel Mare.

Pe vremuri, în faţa parcului erau tonete ba de îngheţată "la lingură" sau măsuţe cu Loz în Plic. Dar cel mai de succes element până la eliminarea lui, erau cele două afişiere: unul cu spectacole şi concerte, amplasat chiar în spaţiul verde, altul era afişierul cu filmele de la cele CINCI cinematografe sibiene: "Pacea", "Arta", "Tineretului", "Independenţa" şi "7 Noiembrie", cu filmele actuale ("Programul de azi") şi cele din săptămâna ce va urma ("Programul viitor"). Tot aici acum ceva suficienţi ani s-au făcut ceva sondaje cred arheologice care, la cum erau amplasate, zici că se căuta să se arate că nu prea e nimic interesant în zonă şi că se putea porni lucrul la ceva, că oricum zona este nesigură şi se fac multe proiecte pe ea. Spre Cetăţii era unul din locurile de adunare al valutiştilor, teritoriul lor, nederanjat de vreo autoritate în uniformă sau nu. Erau şi ei un element al locului.

În ciuda suprafeţei mici, locul este bogat în vegetaţie: conifere, arbori, arbuşti, gard viu, flori plantate sau spontane. Când am călcat pe acolo, nu erau urme de amenajare recentă, dar nici vreme propice nu ne putem lăuda că am avut. De remarcat aici un panou cu harta centrului şi nişte containere "clopot" de colectare selectivă, mânjite cu grafitti. Apropo, locurile de parcare de la "parcarea de la fosta Cazarmă 90" erau toate ocupate.

Parcul "de la Teatru", unul dintre

cele mai modificate în timp

Câţiva paşi mai încolo, avem alt parc, de data aceasta "clasic", cu bănci unde lumea poate sta, la soare sau la umbră. Pe Google Maps i se spune "Parcul Bulevard", eu îl ştiu de Parcul de la Teatru. Este şi cotat pe Google, 4,8 stele din cinci. Chiar merită, este unul dintre cele mai frumoase şi frumos întreţinute parcuri din Sibiu, chiar dacă suprafaţa lui nu este mare.

De-a lungul timpului, locul acesta a fost tot timpul modificat. Iniţial, prin anii 60-70, era vorba de două spaţii verzi traversate de o "bretea" ce pornea din faţa grădinii "Veneţia" şi mergea spre str. Nicolae Bălcescu, cu câţiva copaci, iarbă, un rondo cu aranjament floral înspre Teatru şi mărginit de un gard din plăci de beton turnate în arc de cerc (pe la Cisnădioara am mai văzut parcă aşa ceva şi în parcul din Piaţa Cluj, înainte de asfaltare). Apoi, breteaua carosabilă a dispărut, după reconfigurarea Pieţei Unirii, în urma amenajării zonei Magazinului "Dumbrava" – Hotel "Continental" şi lărgirea carosabilului ce leagă bd. Vasile Milea de Şoseaua Alba Iulia. Atunci parcul a luat cumva forma actuală, dar fără a fi amenajat în mod deosebit: fără bănci, o alee asfaltată, două jardiniere mari din beton în formă de fructieră şi cam atât. Pe aici umbla, prin anii 80, un copil de moţ, blond-blond, un fel de vânzător-cerşetor care te ruga frumos să-i cumperi… umeraşe din lemn cu 5 lei. Umeraşe care şi acum sunt mult mai ca lumea decât plasticăriile din comerţ. Pe aici se mai adunau şi ceva cerşetori, iar în capăt era, spre anii 90, un chioşc de ziare şi unul de loz în plic, chiar înainte de trecerea de pietoni de la teatru. Acum singura prezenţă pitorească era fata care cânta la chitară, pentru câţiva lei, hituri de soft-rock. Omul fără picioare care nu cerşeşte, dar poţi să îi dai un ban, nu era acolo. Nici cerşetorii ceilalţi, profesioniştii, din categoria "mama şi copilul" şi din aceeaşi brigadă cu cei care umblau că "dă şi mie" pe la terasele de pe Bălcescu, nu erau prezenţi.

Ca detalii mai picante, după amenajarea "ca la carte" a locului cu arteziană, copaci exotici, chiar şi un podeţ japonez, aici era locul de pozat nunţile care veneau de la Primărie, pe când Primăria "mare" era pe Victoriei. După ce mirii spuneau "da" în faţa ofiţerului stării civile, tot alaiul călca iarba în picioare şi-şi trăgea o poză de grup aici, în decorul exotic. Încă nu era la modă faza cu "mirii mai întârzie, că nu s-a terminat şedinţa foto". Tot aici am avut şi câteva opere de artă "temporare" care s-ar fi vrut veşnice, dar nu a fost să fie. Astfel, în 2007, înainte de a ajunge la zebră, s-a plantat ceva compus din nişte un fel de popice, fiecare cu câte un recipient asemănător cu o vază de flori pe "cap" (cel puţin aşa arătau). Chestia aia s-a şi vernisat (am văzut!), a rezistat un an, apoi supercapodopera de artă a început să fie spartă, că prea zici că cerea asta. Ei bine, civilizaţii Sibiului au spart-o, apoi ruina ce a rămas a fost des-amenajată. Apoi, spre teatru a fost amplasat, şi inaugurat cu surle, trâmbiţe, presă, pozari şi inclusiv viceprimarul Corina Bokor, bustul unui personaj interesant, dar cu legătură zero cu Sibiul: Nicolae/Miklos Bretan. Era 4 aprilie 2017. A fost aşa de "de vis" încât viceprimarul Sibiului a spus că municipalitatea a fost încântată de faptul că se găzduieşte această sculptură pentru că Bretan a fost un reprezentant marcant al poporului român şi că numeroase din compoziţiile lui au fost interpretate de Filarmonica din Sibiu. Un argument asemănător ar fi şi la amplasarea unui bust al lui Bud Spencer la Sibiu, că au rulat filme cu el la Pacea.

Ca o paranteză, Bretan e revendicat şi de maghiari, iar la Cluj are chiar două busturi, unul cu numele de "Nicolae Bretan" la Opera Română şi altul cu "Bretan Miklos" la Opera Maghiară. În super-festivismul dă Hermanştat însă s-a uitat un detaliu: că bustul nu este autorizat. Şi graţie Direcţiei de Cultură de atunci, care chiar a făcut treabă prin Sibiu la vremea aceea, Miklos Bretan a plecat de acolo, fiind "relocat" în mult mai umilul parc de pe str. N. Iorga, pe lângă Cedonia, unde nu stă prea comod, că soclul e cam înclinat. Plus că oricum nu are legătură nici cu Hipodromul. În locul lui, pe 23 decembrie 2020, în prezenţa a suficient de multe persoane purtătoare de mască în aer liber  care, în plus, au respectat "măsurile de distanţare fizică", s-a dezvelit bustul mult aşteptat şi dorit de mulţi sibieni: cel al poetului, actorului şi directorului de teatru Radu Stanca.

Ca elemente de atracţie aici ar fi: arteziana, băncile unde poţi sta, bustul mai sus menţionat şi cele două jardiniere "istorice" care încă mai există. Se mai poate studia un stâlp metalic al cărui rost încă nu l-am găsit şi te mai poţi feri de trotinetiştii în viteză de pe trotuar. Ca detalii aparte, menţionăm aici o bogăţie neaşteptată de păsărele (chiar şi mierle ori sticleţi) şi prezenţa coşurilor de gunoi. A, sunt şi coşuri de tipul "strânge după câinele tău" evident mâzgălite de protejatul NARV care a vrut să-şi pună amprenta şi acolo, chiar dacă "locaţia" depozitează rahat de câine. Poate o fi el proprietarul, nu Primăria Sibiu, mai ştii? Fără îndoială, locul este unul dintre cele mai plăcute din Sibiu. O oază de aproape linişte în plin centru şi în plin trafic.

Parcul de pe Coposu, pe lung şi parţial…

Sau "Promenada Mică", despre care am spune că e cel mai vechi "parc" din Sibiu, ame­najat încă de la începutul secolului al XIX-lea. Aici, istoria este la ea acasă. De la fundaţia Cazărmii 90, care încă are urme ale Bastionului Porţii Cisnădiei (două guri de tragere încă sunt vizibile înspre staţia de autobuz, până la Turnul Gros-Sala Thalia, aici calci pe istorie, atingi istorie, vezi istorie, umbli prin istorie. În primul rând te afli în plină centură de fortificaţii a Sibiului, o adevărată operă de artă militară defensivă, locul unde atacatorul putea fi căsăpit cel mai lejer şi cel mai eficient. După ce se umplea de apă traversând Trinkbachul şi după ce forţa valul de pământ (unde era, vorba aia, "sitting duck" pentru trăgătorii de pe ziduri, cobora în şanţ, care şanţ era atunci şi el cu apă, pentru a doua repriză de baie. Ajuns cumva pe uscat se loveşte de prima centură de ziduri unde este secerat de artileria care trage de-a lungul, din Turnul Gros şi bastionul Cisnădiei şi i se aruncă în cap tot felul de chestii de la apărătorii de pe zid. Cei care mai rămâneau îşi puteau încerca norocul asaltând zidurile înalte, cu riscurile aferente. Rezultat, în jur de zero.

Ei bine, în acest loc acum lumea se plimbă, umblă, stă pe bănci sau pe pământ (aşa văd că e moda mai nou), plimbă căţelul, se bagă în seamă sau doar stă.

Dar sunt şi alte repere, mai puţin războinice dar tot istorice, ale locului. De exemplu, poate mulţi se întreabă ce e cu treptele acelea care nu duc nicăieri. Ei bine, acolo era intrarea la grădina "Nufărul", zisă "Cloaca", despre care am tot scris. Mai sunt urme în teren ale ei, ca de exemplu fragmentele de stâlp din ţeavă metalică ale "porţii" şi ale gardului, plus ceva urme de pavaj. Chiar dacă a dispărut prin 1986, când s-a demolat cazarma, numele de "Nufărul" a mai rămas până anii trecuţi în toponimia locală, el fiind purtat de staţia de autobuz (fostă de troleibuz, fostă tot de autobuz dar mutată de mai sus) din apropiere, până la redenumirea ei cu mai actualul "Zidul Cetăţii".

Venind vorba de zidul cetăţii, de fapt dublura lui, de remarcat sunt pasajele spre oraş, trei la număr. Deasupra fiecăruia era un corp de iluminat vechi, care fiind din categoria "ie vechi" a fost eliminat când zidul şi-a schimbat culoarea din roşu în cărămiziu deschis aproape deşertic, în urma "reabilitării".

Statuia şi fântâna

Pe la mijlocul zidului, se află ansamblul memorial închinat împăratului Francisc I şi al generalului Ioan de Vecsey. Motivul: vizita împăratului la Sibiu, în 1817 alături de soţia sa împărăteasa Carolina Augusta. Cu această ocazie, aici s-a amenajat prima promenadă din afara zidurilor, Promenada Invalizilor (în amintirea militarilor austrieci căzuţi în războaiele napoleoniene). Spre slava şi în amintirea vizitei, la 1828, sibienii au amplasat acest bust. La 1829 a mai fost amplasat un monument, cel al generalului Ioan de Vecsey, comandant al regimentului de gardă al împăratului şi "şeful de şantier" al amenajării Promenadei Invalizilor, cunoscută ulterior ca Promenada Mică. Bustul a rezistat până în 1989, când a fost vandalizat, apoi, în 2006 refăcut şi reamplasat, apoi, mai târziu, restaurat întreg ansamblul. Fântăna arteziană este şi ea o replică a celei originale, şi are marea calitate de a avea ori bazinul subdimensionat, ori jetul cu debit prea mare, că se vede că lasă apă în jur mai ceva decât cea de lăngă Telefoanele de pe centru. A, era să uit, întreaga zonă a fost reabilitată spre finele anilor 2000, când au apărut parcările. Apropo de ele, Amuzant aici este faptul că, o linie de bănci este amplasată în aşa fel încât să se admire maşinile din parcare. Parcul, ca şi vechea promenadă, se termină la Sala Thalia, cu triunghiul acela amuzant vopsit pe ea care, cică ar marca amintirea unui inexistent val de pământ din sistemul de apărare al Sibiului, acum dispărut. Interesant că nimeni nu a luat atunci poziţie oficial la modul, măi, voi marcaţi aici fantezii, că era grabă mare cu inaugurarea, că veneau alegerile. A, era să uit, pe stâlpi se pot admira nişte filtre de aer, nu ştiu cât de funcţionale, amplasate aici din motive enigmatice. Adică una e să pui aşa ceva pe Mihai Viteazu, de exemplu, sau pe Alba Iulia, sau pe Milea, unde nu prea ai copaci care să dea aer, şi alta pe Coposu, unde încă mai ai spaţii verzi. Dar nu te pui cu experţii în filtre de aer de la Hermannstadt.

Dar, în linii mari, cu excepţia gălăgiei din trafic, locul este frumos, atractiv şi mai ales umbros vara, datorită (nu "din cauza") copacilor vechi şi cu coroane mari. Avem chiar şi ceva păsări, dar din cele urbane: porumbei, mierle, vrăbii, rândunele, uneori grauri.

Ne oprim aici. Nu de alta, dar nu mai e loc de poze… Va urma, că mai sunt parcuri în centru. Doar să fie vreme însorită, că aşa, pe nor, e deprimant şi cam cenuşiu.