Plimbarea de azi ne va duce prin două parcuri, unul mic spre infim şi unul de top. Cel mic este în Piaţa Schiller, celălalt este însuşi, chiar el, şi the one and only Parcul Cetăţii cel cu Allea Celebrităţilor din teatru. Despre care, nepasionându-mă teatrula ctual, ştiu puţin spre deloc. Sau hai să zic "puţin" doar, să nu-mi aud de la neonintelectuali că-s incult. Despre  cum e pe acolo, hai să vedem

Mini-spaţiul verde de la Bulevard

A, pardon, de la "Continental Forum", deşi orice sibian îl ştie şi îl va şti de "Bulevard", orice nume ar trona pe faţadă. Era să-l ignor. Am zis să-l pun şi pe el acolo, că e o linie de copaci, arbuşti, flori şi iarbă şi jardiniere de pe vremea când s-a făcut pasajul vechi, chiar de dinaintea ei. Pe vremuri era ceva mai consistent, dar multele reconfigurări au tot tăiat din el până a ajuns ce a ajuns. Prin zona asta pe unde e acum parcarea hotelului, dacă te uiţi prin cărţile poştale "retro", era o linie de copaci care umbreau frumos locul. Acum, ce e să zicem "istoric" aici este din nou, glastra gigantică – despre care nu înţeleg de ce, "cupa" stă pe mai multe ghiulele din beton, balustrada ornamentală care desparte pietonala de parcare cu alte grastre, din beton ornamentat cu piatră albă, chestii efectiv ignorate de cei care trec în viteză pe acolo. La pariu că nimeni nu va explica nici faya cu sferele-ghiulele, că cei care au conceput opera de artă nu cred că mai sunt printre noi. Ceva mai încolo era, multă vreme, un afiş stupid cu "port mască pentru că…" În rest, nimic, că eşti zăpăcit de la atârea maşini stând sau circulând.  
Locul e OK, că ajută la reglarea temperaturii ambientale. Nu e aşa de băgat în seamă pentru că pe aici eşti doar în trecere ori cu maşina, ori pe jos. Şi nu-s nici bănci.

Parcul din Piaţa Schiller

Poate nu ştiaţi că strada aceea este de fapt o piaţă şi îi spune Schiller. Poate nu prea remarcaţi nici parcul, care iniţial nici nu era aşa de parc ci doar un spaţiu verde cu copaci, în faţa clădirii fostului hotel "Christliche Hospiz"/"Ospiciul Creştin", cunoscut şi sub numele de "Casa Dietrich", un fel de frate mai mic întru arhitectură a casei de pe Brukenthal colţ cu Mitropoliei.
Înainte, locul acesta era numit "Pe Pajişti" apoi "Piaţa Pajiştilor". Aici era o moară numită  "Rossmuehle", iar pagina patrimoniu.sibiu.ro pomeneşte şi de o arteziană care a funcţionat de la începutul până la mijlocul secolului al XIX-lea. Numele poetului german Friedrich Schiller a fost adoptat doar în 1905, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la naşterea lui, nume care i-a rămas până acum pieţei.

"Parcul", adică spaţiul verde de pe latura de vizavi de Arhive, începe din faţa blocului despre care ştiam că era "al ştabilor de la Partid" (nu ştiu cât de reală era afirmaţia dar un bloc în plin centru nu e de ici-de colo, aşa că aştept confirmare sau infirmare), unde avem un simplu spaţiu verde model "din faţa blocului", aşa cum încă mai vedem prin Hipodrom,  în ciuda eforturilor de defrişare din ultima vreme. Aşa era parcul nostru înainte de amenajarea lui: un spaţiu verde în faţa unei clădiri.

Apoi parcă în contextul lui 2007, a fost amenajat ca mini-loc de relaxare. Adică, atunci când îţi hăuie vreun concert în Piaţa Mare şi ai chef de linişte, te poţi refugia aici. Locul are două surse de apă, o arteziană şi o ţâşnitoare care oricât ai încerca să treci cu vederea, nu prea se incadrează în peisaj. Nu, nu am studii de arhitectură, peisagistică, fântânistică, filosofia spaţiilor verzi ori semiotica aleilor pavate, dar am un simţ estetic enervant de critic. Cele două chestii care emană apă arătau, la un moment dat şi cu puţină fantezie, ca o reprezentare "masculin – feminin" din marmură rozalie. Dar la final treceai cu vederea, pentru că puteai bea apă din ţâşnitoarea "masculin" atunci când centrul plin de istorie al burgului emana din toate zidurile şi pavaleje căldura aia care îţi amintea cât de fain e să ai 40 de grade la umbră atunci când ai 55 la soare. Iar după aia te puteai răcori la atrteziana "feminin". Acum, ţâşnitoarea şi-a pierdut toată măreţia falică iniţială, ea terminându-se într-un fel de ghiveci din ceramică unde curge apa care nu-ţi curge în gură. Nici nu ştiu să zic dacă e bine sau rău asta. Dar e utilitar.

Marea atracţie a acestui parc-părculeţ sunt, zic eu, băncile pentru singuratici. Un fel de bancă-scaun aşa de strâmtă, de încape doar o persoană. Culmea cinismului, e cu vedere la băncile pentru perechi, asta aşa, ca să-ţi pice bine de să dai în sindrom cioranian acut pe tema singirătăţiid e care nu scapi. Pe de altă parte, e bine că nu vine nimeni să te ia, când îţi e starea mai dragă, cu "e liber?" şi apoi să hăuie conmvorbiri în mobil ori să se uite la clipuri cretine "de pe reţelele sociale"
Ca un paradox, de câte ori stau, (inclusiv la momentul documentării pentru articolul ăsta), un câine aleargă o pisică. Aceeaşi pisică, de fapt un motan simpatic şi care, până nu face gimnastica aia cu câinele, dă impresia de mare leneş.
De aici din parc ai o perspectivă ori la maşinile parcate paralel cu parcul, ori la mesele de la "Hochmeister". Dacă îţi plac chestiile vechi, poţi admira detaliile clădirii din vecinătate, sunt foarte interesante şli romantice. Dacă nu, banca de singuratic şi mult succes la disperări. Că noi mergem mai departe

Parcul Cetăţii, încă destul de întreg şi de ne-transformat, ÎNCĂ.

Este curios cum atât la Sibiu cât şi în alte locuri din acestea care încă mai au o istorie palpabilă în teren, ceea ce cândva era menit să omoare oameni (ofensiv sau defensiv) a ajuns loc unde se joacă cei mici şi îţi plimbă luema căţelul. De exemplu chiar aici, în complexul de parcuri Cetăţii-Coposu. Amenajarea care e acum parc unde stai şi te uiţi ori la copaci, ori în ecran, ori la nimic, era menită să-i facă ciulama pe cei care îndrăzneau să atace Sibiul dinspre sud. Şi era aşa de faimos-ameninţător complexul ăsta de fortificaţii, încăt nu-mi amintesc ca cineva să fi avut tupeul să atace oraşul din direcţia asta. Uite, Parcul Cetăţii este între zidurile de apărare. Aici se pare să fi fost un şanţ umplut cu apă apliemtat de unul din "apeductele" din cărămidă care a fost descoperit când s-a lucrat la Turnul Gros-Sala Thalia şi care prin grija arhitecţilor şi constructorilor, a rămas doar un fragment, că altfel strica la frumuseţe. Cert este că, în linii mari, a rămas neschimbat şi acum: un şanţ care a devenit parc.

După ce utilitatea sistemului de fortificaţii a dispărut din motive de progres tehnico-militar, ea translând mai mult spre "petrecerea timpului liber în locuri romantice" locul acesta dintre ziduri a devenit un element al complexului de promenade din zonă. Să le reamintim: Promenada de Sus este parcul de pe valul de pământ de pe Coposu-Gimnasticii; Pronemenada de Jos sau Promenada Mare, este însuşi bd. C. Coposu, iar Promenada Mică este actualul parc al Cetăţii, amenajat pe locul unei grădini şi a unui poligon de tragere (da, exact, era între ziduri, nu risca nimeni să fie victimă colaterală). Deci avem, iar, aici, un parc istoric. Unul dintre cele mai frumoase, AŞA CUM ESTE ACUM, că mă tem că dacă se va interveni asupra lui presimt că ar fi posibilitatea ca descrierea de "frumos" să ajungă la alt parc. Din alt oraş.

Ca o paranteză istorică, au fost mai multe proiecte având ca obiect şi subiect spaţiul acesta: ba de demolare a tot ce e zid şi turn şi amenajrea unui parc imens între Cetăţii şi Gimnasticii. Sau pur şi simplu ras tot şi parcelare a terenului pentru "imobiliarele" epocii. Proiectul de super-parc cu terase ca şi de zină de dezvoltare imobiliară, a fost, din fericire abandonat, dar a rămas ca document de arhivă şi chiar a fost făcut public prin anii 2000, într-o conefrinţă de presă de la Muzeul Brukenthal.
Promenada Mică zisă a Cetăţii, acum Parcul Cetăţii, datează de prin anii '20 ai secolului cel frumos şi trecut, tot XX. Oficial, Parcul Cetăţii este luat la vrac cu parcul de pe Coposu, despre care am scris recent, dar sibienii cunosc că una e una şi alta e alta.
Din parc, prin trei străpungeri în zidul de fortificaţie (incinta a IV-a) ajungi pe bd. Corneliu Coposu. De obicei, pe aici, mai ales pe Scara Bedeus (cea din mijloc, de lângă Turnul Olarilor, cel rectangular), se mai sare cu bicicleta în viteză, pentru că ne permitem, suntem minori, nu dăm socoteală.

Despre parc am mai scris, normal, în trecut, dar acum am nimerit într-o perioadă interesantă. Cel puţin la nivelul zilei de miercuri, 14 iunie, aici era ditamai şantierul: se tundea iarbă (normal!) şi se lucra la amplasarea a noi stele pe Aleea Celebrităţilor, şi ea prelungită, pentru că, nu-i aşa, vine Festivalul de Teatru. Băncile aveau benzi din acelea bicolore care îţi sugerau să nu stai pe ele şi mai ales să pleci, zgomotul era ca orice zgomot de 4x cositoare din aceea de taie şi iarbă şi flori că nu contează: adică intens, zumzăit şi invaziv. A propo, Aleea Celebrităţilor a fost inaugurată acum 10 ani chiar fix, în anul 2013, cu prilejul celei de-a XX-a ediţii a FITS.

O plimbare prin Parcul Cetăţii. De fapt mai multe

De fapt mai multe, că trec destul de des pe acolo. Cum să vă spun, cunosc parcul ăla de nu mai ţin minte când, că am amintiri vagi cu foişorul acela de deasupra Memorialului Împăratului Francisc şi cu aleile alea în pantă. Parcul era, spun "veteranii" sibieni, pe vremuri, loc de bătaie organizată între găştile de şmecheri din cartiere, pentru titlul de cine e mai tare şi uneori pentru locul privilegiat din faţa Farmaciei 24, unde erau barele acele din alamă. După cum spune legenda, bătaia se încheia pe la un restaurant din centru, unde învinşii plăteau consumaţia învingătorilor. Loc de bătaie dar mai individuală cică mai era şi când la "Independenţa" la etaj se ţinea discotecă, una din categoria "mai bine nu te duce" din Sibiu. Eu am folosit "locaţia" asta dintre ziduri alături de colegii mei de la Goga, ca loc de chiul organizat de la ore enervante şi plictisitoare. Ca dealtfel şi alţi elevi ai vremii de le pa liceele şi şcolile din zonă, mai ales Lazărul. Ca dealtfel şi acum, de la aceleaşi licee sau, na, colegii. Mai scăpai o ţigară, mai făceai un start-up la o lipeală de o colegă, un mini-recital de chitară al talentatului clasei care ştia melodii "de la cenaclu"… Tot aici, perechile romantice ale anilor '70-'90 îşi imortalizau relaţia, de regulă trecătoare, prin inscripţii deja cu valoare istorică, vizibile şi acum pe cărămizile zidului dinspre Coposu.

Cel puţin până la momentul scrierii acestor rânduri, sunt puţine diferenţe între aspectul "istoric" general, de anii '70-'80, al parcului şi cel de acum. A, Turnul Dulgenrilor nu mai e post de transformare şi locuinţă de homeleşi. Foişorul a fost şi el renovat şi este periodic şi zadarnic, revopsit că-i chinuei talentul pe elevi şi eleve. Înainte era un fel de WC public neomologat, dar acum, la vizita mea pe acolo, este/era deja dormitor de homeleşi. Aleea de jos este în renovare, aleea de lângă zid este o cărare din pământ ceea ce ne bucură nespus şi ochiul şi talpa. Pe aici, acum câţiva ani, plimba unul un câine de luptă fără lesă- fără botniţă care era cuminte şi nu muşca până când a atacat un copil. Cealaltă alee, unde sunt băncile, este aşa cum era, sabotată de pietriş, boală locală de zici că cei de la parcuri au înţelegeri cu magazinele de încălţăminte. Băncile sunt îm majoritatea timpului ocupate, aşa că ce au scris unii prin presa locală că "este destul de puțin utilizat de sibieni pentru relaxare" e ori un banc intenţionat, ori unul involuntar ori doar habarnism acut.

Merită să ajungi şi să stai aici? Da. O dată, aici e o oază de linişte într-un oraş agitat cu un plin centru şi mai agitat, ca de exemplu în serile de august când te invadează turiştii de zici că eşti la Eforie Nord în august. Apoi, e o oază şi de răcoare mai ales pe caniculă, pentru că aici sunt copaci. Iar unde sunt copaci bătrâni şi mari, cu coroane mari şi… mari, dragă primărie, microclimatul se schimbă radical şi omului îi e mai bine, că Sibiul nu e doar oraşul bicicliştilor, al şantieriştilor şi al imobiliarilor.
Păsări? Păi, porumbei (unul alb, frumos, de câţiva ani îl ştiu) şi vrăbii, care vin la tine cum te aşezi pe o bancă, doar-doar le dai ceva să mănânce. Ceva sticleţi, codroşi, uneori piţigoi. Rândunele sau lăstuni, că la viteza aia cu care zboară e greu să vezi cum au coada, de spicată sau nu. Cert este că ei-ele te scapă de insectele din aer, dar problema e că o fac gratis şi nu bagă nimeni parale în buzunar pe tema asta. Mai merită din punct de vedere istoric, pentru că locul este plin de istorie. Plus că mai sunt stelele acelea ale celebrităţilor din teatru, nu mai ştiu dacă e ceva asemănător în ţară pentru că cealaltă alee cu staruri, de la Mangalia, a fost "reabilitată" prin desfiinţare de actualul primar.    
 
Se va reabilita? De ce?

De ceva timp tot apar informaţii cum că sărmanul parc de aici va "beneficia" de o "reabilitare" de-l va transforma, vai, în "Art Park Cetăţii" (denumirile în româneşte cred ca fac bube la gură actualilor sibieni, că ei au propus numele ăsta în rongleza de birou nesărat), deşi nu înţeleg care e problema cu parcul aşa cum este acum. Că spaţiul e suficient de "funcțional" şi de "atractiv" chiar fără atâtea intervenţii "neinvazive". Oricum, ca să ştiţi, e vorba de montat tot felul de "mobilier urban" care poceşte aspectul totuşi istoric al zonei. În alte ţări, ce e istoric rămăne aşa, nu-l mai îmăpopoţomnezi cu toate hipsterelile. Deci, nu ştiu cât de necesare sunt toate șezlongurile, băncile circulare sau de alte forme, tabureți şi nu văd şi nu voi vedea rostul ca astea să devină şi staţii de încărcare pentru Marea Dependenţă – smartfonul. La fel, dacă nu va fi afectată vegetaţia existentă, cum se pretinde, care e rostul plantării de noi arbori, că sunt destui acum? Aleile de pământ care sunt doar una sau, na, două, sunt frumooase tocmai că sunt de pământ, şi nu e nevoie să fie neapărat pavate decât în viuziunile de coşmar ale Noului Urbanism proiectat cu softul. OK, de acord cu cişmelele pentru oameni şi căţei, dar nu văd rostul rastelelor pentru biciclete, că oricum Sibiu a ajuns velodrom de curse pe două roţi, tocmai graţie (vorba vine "graţie")  promovării piţi-ecologismelor ăstora. Cât despre multele camere video care maramite sunt montate "pentru siguranța cetățenilor", părerea mea este oricum formată: doar o metodă de supraveghere a oamenilor care are puţine în comun cu "siguranţa" lor ci mai degrabă pute a dictatură şi a Big Brother şi face ca cei care sunt plătiţi să se ocupe cu păstrarea ordinii publice să stea pe o parte pe bani că vorba aia, face treabă digitalul.
Oricum preventiv, am făcut poze cu parcul care încă mai arată normal. Până la o nouă plimbare, vă doresc drum bun până pe Cetăţii. Dar nu acum că se lucreuză. ŞI vedeţi că începe cu o baltă.